Cine este cel mai popular preşedinte american?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bill Clinton şi Hugh Shelton, în 1999

Potrivit unui nou sondaj realizat de firma Gallup, John F. Kennedy rămâne cel mai votat preşedinte din istoria modernă. Pe locul 2 îl urmează preşedintele Ronald Reagan cu 74% de voturi, în timp ce Richard Nixon se află pe ultimul loc, cu 29%.

Studiul, publicat luni, potrivit yahoo.news.com, a întrebat americanii "dacă aprobă sau dezaprobă modul în care fiecare preşedinte şi-a îndeplinit sarcinile." Iată câteva răspunsuri:

"De cele mai multe ori, e vorba de cum îşi părăsesc preşedinţii funcţiile" a scris James Joyner în publicaţia online Outside the Beltway:

John Kennedy a devenit mult mai popular după moartea sa. Dar e un caz special: un tip chipeş, carismatic care a fost ucis în timp ce era preşedinte. Pe de alta parte, Lyndon Johnson şi Richard Nixon au fost forţaţi, în esenţă, să demisioneze de la conducerea statului. Ronald Reagan a fost plăcut. A primit o lovitură scurtă după scandalul cu Iranul, dar şi-a revenit frumos până să plece de la preşedinţie."

"Cu timpul, preşedinţii devin mai populari", observa Alison Harding la CNN:

"Reagan, Ford, Carter şi George H.W. Bush au avut cu toţii rating-uri mai mari pe toată perioada mandatelor, decât la finalul acestora. Lyndon Johnson, Nixon şi Clinton au avut acelaşi rating atât pe perioada preşedinţiei, cât şi după aceea.

"Bush pare a fi justificat", scrie James Hohmann la Politico:

"Bush, cu un rating de 47%, ridică întrebări serioase cu privire la înţelepciunea deciziei luate de Casa Albă de a-l ataca necontenit în lunile dinaintea pierderii istorice a democraţilor în alegerile intermediare. Rezultatul din sondaj "oferă ceva crezare a ceea ce a spus mult timp - Că istoria va judeca în cele din urmă preşedinţia lui", a mai spus James Hohmann.

Iată marea surpriză: Carter şi Clinton
Schimbarea cea mai vizibilă din studiul din acest an este creşterea lui Bill Clinton şi căderea de Jimmy Carter,", spune Bruce Drake la Politica Daily.

Carter a părăsit preşedinţia, cu un rating sumbru de 34 la sută în sondajul realizat de Gallup, în comparaţie cu Clinton, 66% în 2001, în ciuda problemelor create de zvonurile legate de Monica Lewinsky, din 1998. Clinton şi-a încheiat mandatul cu o notă de aprobare mare, datorită unei economii în plină expansiune care a compensat prejudiciul scandalului Lewinsky.

Sondajele Gallup de la momentul respectiv au sugerat că publicul a separat în mintea sa cum îşi făcea Clinton treaba de preşedinte, de comportamentul acestuia din viaţa personală (doar 24% îl considera "cinstit şi demn de încredere" în ianuarie 1999).