Aleksei Navalnîi îi cere Moscovei să-i înapoieze hainele: „M-au trimis complet gol în Germania. O probă vitală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi alături de soţia sa FOTO EPA-EFE

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat luni că urme de Noviciok au fost găsite atât în organismul său, cât şi pe corpul său, şi a cerut Moscovei să-i restituie îmbrăcămintea pe care o purta în ziua în care a fost otrăvit. Este o „probă vitală”, a declarat el, potrivit AFP.

„Înainte de a fi autorizat să fiu adus în Germania, ei mi-au luat toate hainele şi m-au trimis complet gol. Având în vedere că s-a găsit Noviciok pe corpul meu şi că o metodă de infectare prin contact este foarte probabilă, hainele mele sunt o probă materială foarte importantă”, a scris pe blog Navalnîi, care se află în prezent în convalescenţă într-un spital din Berlin

„Cer ca hainele să fie atent ambalate într-un sac de plastic şi să-mi fie înapoiate”, adaugă opozantul.

Moscova se face că anchetează

Navalnîi, căruia i s-a făcut rău în timpul unui zbor în Rusia, la 20 august, a fost internat mai întâi într-o instituţie din Siberia, după care a fost transferat în Germania, unde s-a conchis că a fost otrăvit cu Noviciok - un agent neurotoxic conceput de către specialişti sovietici în scopuri militare, transmite AFP, potrivit news.ro.

Moscova a respins această posibilitate, în pofida concluziilor în acest sens ale unor laboratoare din trei ţări: Germania, Franţa şi Suedia.

Potrivit susţinătorilor lui Navalnîi, urme de Noviciok au fost găsite pe o sticlă de apă luată din camera de hotel la care a stat în Siberia.

Navalnîi a luat luni în derâdere verificările preliminare efectuate de Poliţia Rusă a Transporturilor, din cauza spitalizării sale, după ce i s-a făcut rău în avion, însă fără a deschide o anchetă oficială.

Este „ca şi cum aş fi căzut într-un supermarket şi mi-aş fi rupt piciorul”.

Poliţia a anunţat, la rândul său, într-un comunicat, că investigaţiile „continuă” şi că a interogat până în prezent „aproximativ 200 de persoane” care s-au aflat în contact cu Navalnîi sau care au fost martore ale sejurului său în Siberia.

Poliţia a anunţat că a trimis cereri de asistenţă juridică Germaniei, Franţei şi Suediei, care au rămas „fără răspuns”.

Iubirea ca medicament

O purtătoare de cuvânt a opozantului, Kira Iarmîş, a apreciat într-un mesaj postat pe Twitter că „Ministerul rus de Interne face tot ce poate pentru a ascunde crima, nu pentru a o soluţiona”.

Ea anunţă că a fost convocată de către Poliţia Transporturilor la interogatoriu şi că şi-a anunţat intenţia de a nu se prezenta, acuzând autorităţile că tătăgănează procedurile, cu scopul de a nu deschide o anchetă penală.

Ivan Jdanov, un membru al echipei opozantului Kremlinului, a confirmat că Poliţia Rusă a Transporturilor a convocat-o, între alţii, pe purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi la interogatoriu în cadrul anchetei prealabile.

Termenul de 30 de zile al deschiderii unei anchete cu privire la un caz penal a trecut, iar persoanele convocate nu intenţionează să se prezinte, a precizat Jdanov.

Într-o nouă postare pe Instagram, Navalnîi i-a adus un omagiu soţiei sale, Iulia, care în timpul celor trei săptămâni cât s-a aflat în comă, „venea să vorbească, să cânte şi să pună muzică”.

„Acum ştiu sigur, mulţumită experienţei mele, că iubirea vindecă şi readuce la viaţă”, scrie el.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie