„ În Afganistan o acomodare cu inamicul este posibilă, dar talibanii nu au la acest moment motive pentru a negocia”
0Extras FP 12. Alegerile din Afganistan au trecut, insurgenţa talibană şi contrainsurgenţa aliată continuă până dincolo, în Pakistan.
FP România nu. 12 (iulie/ august). „Gherilele accidentale sunt grupări care dispreţuiesc America şi comunitatea internaţională, nu pentru că urăsc în mod inerent Vestul, ci pentru că noi suntem cei care le-am invadat comunităţile în căutarea teroriştilor extremişti”, crede David Kilcullen, antropologul care l-a secondat pe generalul David Petraeus în recenta modificare a strategiei SUA din Irak - strategie pe care generalul Petraeus a fost trimis să o aplice şi în Afganistan.
Care este natura conflictului actual din regiunea Af-Pak?
David Kilcullen: Într-un fel, Af-Pak-ul reprezintă arhetipul a ceea ce eu numesc gherila accidentală. Ambele conflicte urmează tiparul ideal de dezvoltare al unei gherile accidentale: infecţie, contagiune, intervenţie, respingere. Gherilele accidentale sunt grupări care dispreţuiesc Statele Unite şi comunitatea internaţională, nu pentru că urăsc în mod inerent Vestul, ci pentru că noi suntem cei care le-am invadat comunităţile în căutarea teroriştilor extremişti.
Prima etapa este cea a infecţiei, când într-un spaţiu neguvernat se instalează grupări extremiste care, speculând vacuumul de autoritate, transformă acest spaţiu într-o bază operaţională. A doua etapă este faza de contagiune, de răspândire a infecţiei şi export al violenţei în afara sanctuarului operaţional, în zonele şi statele învecinate.
În acest moment comunitatea internaţională răspunde de obicei prin intervenţii militare care sfârşesc prin alienarea populaţiei şi comunităţilor locale, precipitând ultima fază - cea de respingere, când cea mai mare parte a localnicilor trec de partea insurgenţilor extremişti. Este ceea ce s-a întâmplat în centura paştună - teritoriul neguvernat care traversează graniţa dintre Afganistan şi Pakistan.
Cum se poate răspunde eficient acestor gherile accidentale?
Grupurile transnaţionale de tipul Al Qaida exploatează incapacitatea structurală a statelor slabe de a-şi guverna eficient teritoriile naţionale. Corectarea problemei deficitului de guvernare pare să fie terapia pe termen lung pentru a răspunde acestui fenomen. Priorităţile devin aşadar guvernarea, domnia legii şi dezvoltarea economică. Contrainsurgenţa este în cele din urmă o competiţie pentru guvernare şi exercitare a influenţei între grupurile extremiste şi autorităţile oficiale ale statului, pentru mobilizarea şi câştigarea loialităţii localnicilor. (…)
Sunteţi unul din arhitecţi modelului de contrainsurgenţă utilizat de generalul David Petraeus pentru stabilizarea Irakului. Care sunt lecţiile Irakului pentru Af-Pak?
Cel mai important principiu al contrainsurgenţei este acela de a proteja spaţiul unde trăieşte comunitatea locală. Satul, comunitatea sau suburbia devin centrele de gravitaţie ale acestui conflict. Asigurarea permanentă a securităţii comunităţilor locale, 24 din 24, devine principiul operaţional prioritar al modelului de contrainsurgenţă folosit de armata americană în Irak. Al doilea element important constă în crearea unor parteneriate solide cu populaţia locală prin acordarea unor stimulente politice care formalizează alianţe naturale între forţele coaliţiei şi comunităţile locale. (…)
În ce au constat schimbările modelului de contrainsurgenţă în Irak?
Înainte de celebra suplimentare a forţelor americane cerută de generalul Petraeus la începutul lui 2007, Irakul se afla în pragul războiului civil. Instabilitatea era produsă de serie de grupări de gherilă exterioare şi era proiectată asupra unei comunităţi sunnite înspăimântate, care se aliase cu extremiştii Al Qaida considerând cp dpar aceştia îi puteau proteja de şiiţi. Iar comunitatea şiită era îngrozită şi alienată de atacurile Al Qaida. În esenţă, aveam un mic grup de insurgenţi care manipula şi atrăgea cele două comunităţi într-un ciclu al violenţei, cu costuri uriaşe: mii de civili irakieni erau ucişi în fiecare săptămână în ultima parte a anului 2006. (…)
Ce ar trebui să urmăreasca administraţia Obama în Afganistan? O reconciliere tactică cu talibanii, după modelul folosit de Petraeus în Irak?
În Afganistan, ca şi în Irak, suplimentarea trupelor din teatrul de operaţiuni trebuie să aibă ca finalitate protejarea populaţiei locale, securitatea civililor acolo unde trăiesc aceştia. Insurgenţa, activă în zonele rurale, este mai puţin importantă. O perspectivă operaţională care utilizează mijloacele militare pentru asigurarea domniei legii şi pentru dezvoltarea economică a comunităţilor locale - permiţând accesul agenţiilor civile în aceste zone, astfel securizate - este reţeta potrivită pentru a răspunde unui astfel de conflict.
În Afganistan o acomodare la nivel tactic cu inamicul este posibilă, dar nefezabilă atât timp cât inamicul consideră că se afla în avantaj. Talibanii nu au la acest moment raţiuni strategice pentru a negocia. Trebuie să schimbăm raportul de forţe, prin eliminarea sau capturarea unei importante părţi a nucleului operaţional al insurgenţei.
Complementar cu aceste operaţiuni cinetice, orientate spre eliminarea inamicului, trebuie să ne concentrăm pe modificarea balanţei de putere în favoarea guvernului de la Kabul. Iar acest lucru nu înseamna uciderea băieţilor răi, înseamnă să convingem populaţia locală să treacă de partea noastră.
Sunteţi un critic constant al modului în care Islambadul a înţeles să desfăşoare operaţiuni de contrainsurgenţă împotriva grupărilor talibane situate în nord-vestul Pakistanului. Care sunt erorile făcute de armata pakistaneză?
O eroare substanţială a fost aceea de fi focalizarea exclusiv pe insurgenţi, pe urmărirea şi eliminarea inamicului. Protejarea şi loializarea populaţiei locale erau întotdeauna percepute ca obiective secundare. Mai mult, campaniile de eliminare a insurgenţilor se desfăşurau într-o manieră extrem de coercitivă şi de violentă, cu numeroase pagube colaterale în rândul populaţiei locale. De cele mai multe ori, rezultatul era alienarea comunităţilor locale. (…)
Ce trebuie să facă astăzi Pakistanul pentru a contrabalansa ameninţarea extremistă?
Stabilitatea Pakistanului este din ce în ce mai fragilă şi este foarte posibil să asistăm la un colaps al statului dacă nu intervine o schimbare fundamentală de direcţie. Pakistanul trebuie să se concentreze nu pe desfăşurarea unor campanii masive de coerciţie militară în regiunile din Vest, ci pe securizarea teritoriilor pe care încă le controleaza la est de Ind. În plus, este necesară o schimbare de roluri: nu armata, ci poliţia pakistaneză ar trebui să desfăşoare operaţiuni de contrainsurgenţă, cu scopul declarat de a asigura securitatea comunităţilor locale. (…)
Dr. David Kilcullen este unul dintre cei mai prestigioşi experţi în probleme de contrainsurgenţă din lume. În 2008 a fost consilier special în probleme de contrainsurgenţă la Departamentul de Stat al SUA. În 2007, în timpul celebrei politici „the surge”, a fost principalul consilier al generalului David Petraeus.
Fragment din interviul publicat în ultima ediţie a FP România, care se mai află la vânzare până la începutul lunii septembrie.