Ungaria: Persoanele fără adăpost nu mai au voie să doarmă în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA

Legea care interzice persoanelor fără adăpost să doarmă în spaţiile publice a intrat luni în vigoare în Ungaria, spre nemulţumirea organizaţiilor care militează pentru apărarea drepturilor omului, scrie presa internaţională.

Din 2013, persoanele fără adăpost găsite dormind în stradă erau pasibile cu o amendă de 500 de euro în Ungaria. De luni, poliţiştii ungari le pot luat din spaţiile publice şi duce în adăposturi puse la dispoziţie de stat. De asemenea, sunt autorizaţi să le distrugă spaţiul de dormit improvizat. După trei avertismente în 90 de zile, o persoană fără adăpost poate fi arestată la a patra încălcare a legii şi adusă în faţa unui judecător.

Potrivit lui Attila Fulop, secretar de stat pentru Probleme Sociale, noua lege serveşte „intereselor societăţii“, având ca scop permiterea „circulaţiei libere a cetăţenilor în spaţiile publice“.

Totuşi, ONU o consideră „crudă“. De asemenea, ONG-urile de apărare a drepturilor omului deplâng faptul că statul vecin nu a găsit o soluţie alternativă adecvată.

„Pe termen lung, nici poliţia şi nici sistemul de protecţie socială nu au capacitatea de a se conforma cu adevărat acestei legi“, susţine Tessza Udvarhelyi, o activistă intervievată de jurnaliştii de la BRUT.

Statul ungar ar pune la dispoziţie 11.000 de locuri în adăposturi, în timp ce persoanele fără adăpost sunt estimate la 20.000, potrivit experţilor.

„Guvernul nu face nimic pentru persoanele defavorizate din ţară şi se pregăteşte să le pedepsească fără menajamente pe cele care au nenorocul de a nu avea un acoperiş deasupra capului, confiscându-le totodată bunurile, inclusiv animalele. Consider că este inuman, nedemn şi injust“, critică o voluntară a ONG-ului „Oraşul este pentru toţi“, citată de cotidianul francez Le Figaro.

În iunie, raportoarea ONU pentru Locuinţe Adecvate Leilani Farha a apreciat această lege ca fiind „crudă şi incompatibilă cu legislaţia internaţională privind drepturile omului“. „Ce crimă au comis (persoanele fără adăpost)? Doar că încearcă să supravieţuiască“, a întrebat ea într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului conservator de la Budapesta.

Executivul ungar a informat că a alocat 9 miliarde de forinţi (27 milioane de euro) pentru persoanele fără adăpost în acest an, plus încă 300 de milioane de forinţi pentru extinderea adăposturilor. „Credem că este nevoie să oferim mai mult ajutor şi nu mai multe drepturi persoanelor fără adăpost“, afirmă Bence Retvari, secretar de stat în Guvernul Viktor Orban. El a dat asigurări că mai multe ajutoare sunt disponibile de luni, dar nu a oferit detalii. Duminică, în jur de 500 de persoane au protestat faţă de noua lege în faţa Parlamentului ungar, potrivit Reuters.