Guvernul polonez, furios din cauza unor critici şi ameninţări, îl atacă pe Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul conservator polonez nu a apreciat faptul că Emmanuel Macron l-a acuzat că încalcă „toate principiile” Uniunii Europene şi consideră acest lucru un „delir” şi o atingere la adresa prieteniei franco-poloneze, relatează Reuters.

Într-un interviu acordat joi presei regionale, candidatul En Marche! afirma că „nu putem avea o ţară care aplică diferenţe fiscale sociale în sânul Uniunii Europene şi care încalcă toate principiile Uniunii” şi promitea că, dacă va fi ales, „se va lua o decizie cu privire la Polonia”.

Prin declaraţiile sale, el se referă la proiectul de delocalizare, până în 2018, în oraşul polonez Lodz, a uzinei Whirlpool de la Amiens, unde a efectuat o vizită agitată miercuri.

„Înţeleg că o campanie electorală are retorica ei, dar trebuie să existe limite în exprimarea unei opinii”, a reacţionat ministrul polonez de Externe Witold Waszczykowski.

„Aceste declaraţii reprezintă o încălcare a regulilor europene şi principiilor prieteniei cu Polonia”, adaugă el pe site-ul de ştiri wPolityce.pl.

Preşedintele Parlamentului polonez Marek Kuchcinski a denunţat, la rândul său, o „declaraţie nechibzuită şi prost informată” şi a apreciat că sancţiunile anunţate de Emmanuel Macron ţin de un „delir”.

Secretarul de stat însărcinat cu Afaceri Europene Konrad Szymanski a declarat pentru postul public polonez că, atunci când o ţară pierde bătălia investiţiilor străine, ar trebui să se abţină să facă declaraţii conslictuale.

„Ar trebui să se examineze ce nu e în regulă în economia franceză de nu mai atrage investiţii străine”, a spus el.