Cum funcţionează propaganda rusească în zone de război? Cazul Lîsîceansk

În timp ce arată un obuz blocat în pământ şi o rachetă înfiptă într-un zid al casei sale, Maksim Katerinin se înfurie. Sunt muniţii ucrainene, acuză el a doua zi după ce şi-a pierdut mama şi tatăl vitreg.

„Ruşii nu ne lovesc! Ucraina ne bombardează!”, insistă acest locuitor al oraşului Lîsîceansk.

Însă scenariul imaginat de Maksim Katerinin este aproape imposibil să se fi produs în realitate. Ucrainenii nu au niciun motiv să bombardeze în Lîsîceansk, pentru că în acest oraş nu există niciun soldat rus. În plus, poziţionarea obuzului şi a rachetei indică în mod clar că acestea fuseseră lansate dinspre Severodoneţk, oraşul vecin de peste râu ocupat în mare parte de ruşi.

Faptul că Maksim Katerinin îşi condamnă propria ţară cu acuzaţii imposibil de dovedit şi unii vecini îl aprobă este un semn grăitor că ruşii şi-au format deja un punct de sprijin aici, şi anume unul psihologic, scriu jurnaliştiii Thomas Gibbons-Neff şi Natalia Yermak în „The New York Times”.

Nu a fost mereu aşa în Lîsîceansk, un oraş industrial cu o populaţie antebelică de 100.000 de locuitori. Acum oraşul este izolat de cea mai mare parte a lumii, fără internet şi telefonie mobilă şi confruntat cu o intensificare a bombardamentelor ruseşti. Propaganda rusească ajunge cu aceeaşi putere precum cea a rachetelor, fiind difuzată atât la posturile de radio, cât şi la canalele proruse de televiziune atunci când puterea generatorului o permite. Iar aceste canale par să aibă o influenţă mai puternică în unele cartiere din Lîsîceansk decât omoloagele lor ucrainene.

„Când eşti lovit în cap cu acelaşi mesaj, pur şi simplu te îneci în el”, explică Nina Hruşciova, profesoară de relaţii internaţionale la New School din New York „După un anumit timp, nu mai ştii care este adevărul. Mesajul substituie realitatea”, adaugă ea.

Ideea că armata ucraineană îşi bombardează propriul popor a fost insinuată de propaganda rusească încă din prima zi a invaziei lui Putin şi a fost repetată zilnic. Scopul: să semene îndoială în rândul ucrainenilor asupra guvernului şi armatei lor şi să ferească Kremlinul de responsabilitate în cazul unor atacuri ruseşti soldate cu victime în rândul civililor.

Propaganda este o armă de război în Ucraina încă din 2014, când separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova au format două republici nerecunoscute internaţional în teritorii din Donbas.

Turnurile de televiziune şi radio deturnate de acolo difuzau în mod constant propagandă antiucraineană şi dezinformare rusească. Oamenii din raza lor de difuzare au fost inundaţi de o realitate alternativă pe care unii au ajuns să o creadă în ciuda eforturilor ucrainene de a o contracara.

„Iniţial au tăiat orice tip de conţinut ucrainean, după care au umplut acest gol cu dezinformare rusească”, explică Evhen Fedcenko, redactor-şef la StopFake, un ONG care contracarează dezinformarea rusească. „Aceasta este abordarea lor de ani de zile şi nu schimbă nimic”, subliniază el.

„Trebuie doar să porneşti radioul sau telefonul şi auzi imediat radioul rusesc aici”, spune Serhii Kozacenko, un ofiţer de poliţie din Severodoneţk care s-a mutat la Lîsîceansk din cauza luptelor. „Le ascultă, ce altceva ar putea să facă? Sunt disponibile fără o conexiune de date sau o reţea celulară”, precizează el.

La postul prorus Radio Pobeda, o voce feminină monotonă pare aproape liniştitoare în ciudat mesajelor de rău augur pe care le transmite, remarcă Thomas Gibbons-Neff şi Natalia Yermak.

„Cercul se va închide foarte curând în zona Siversk”, spune vocea, referindu-se la luptele din jurul Lîsîceansk şi Severodoneţk. „Echipa ta este distrusă. Comandanţii tăi au fugit şi şi-au abandonat subordonaţii. Zelenski te-a trădat”, continuă vocea de la radio într-o încercare de demoralizare a civililor, dar mai ales a soldaţilor ucraineni.

„Ajutorul nu va veni”, continuă ea. „Cu o rezistenţă suplimentară, eşti sortit morţii. Singura modalitate de a supravieţui este să fugi sau să te predai. Salvează-ţi viaţa”.

Localnici înainte de a fi evacuaţi din Lîsîceansk FOTO EPA-EFE

Acest mesaj i-a convins pe unii localnici. „Guvernul dumneavoastră de la Kiev a renunţat la noi”, a strigat o femeie în vârstă la adresa unor voluntar ca împărţeau ajutoare în oraş.

Nu este ilogic ca unii din cei aproximativ 40.000 de locuitori cât au mai rămas în Lîsîceansk să aibă înclinaţii proruse. Au membri de familie în Rusia, care de altfel este aproape.

La Severodonţek, doar 10.000 de persoane s-ar mai afla în oraş, faţă de 160.000 înainte de război. Cei care au rămas în ciuda luptelor sunt numiţi „jduni”, adică „cei aflaţi în aşteptare”.

„Sunt cei care îi aşteaptă pe ruşi. Îi îmbrăţişează şi le spun: <<Dragii noştri, vă aşteptăm>>”, spune Kozacenko.

Dar aceste înclinaţii sunt în contrast cu cele ale milioanelor de ucraineni din majoritatea regiunilor ţării, care sunt revoltaţi de invazia lui Putin şi furioşi pe civilii din Rusia, unii dintre ei membri de familie, care închid ochii în faţa războiului.

Însă, pe lângă „jduni”, există pur şi simplu oameni care nu îşi pot părăsi casele din cauza lipsei banilor sau din cauza mobilităţii reduse. Mai sunt şi unii care se tem că îşi vor pierde casele pentru totdeauna.

Galina Gubarieva, în vârstă de 63 de ani, refuză să plece din Lîsîceansk, în ciuda bombardamentelor fără întrerupere şi a faptului că îi dispreţuieşte pe ruşii care încearcă să captureze oraşul.

În timp ce are grijă de gospodăria vecinului plecat din calea luptelor, ea nu ezită să se confrunte cu localnicii influenţaţi de propaganda rusească.

„Uneori, o bătrânică spune nişte minciuni, iar eu nu pot suporta”, afirmă femeia.

Alţii nu îşi doresc decât încheierea războiului, indiferent de câştigător.