Trei practici medicale tulburătoare și absurde din trecut. Tratamentele care aproape omorau pacientul

De-a lungul timpului medicina a evoluat în mod formidabil. Până să ajungă la tratamentele revoluționare de astăzi, pacienții erau tratați în multe cazuri prin practici care astăzi ar părea revoltătoare și periculoase.

Medicina de astăzi se bazează strict pe fundamente științifice și pe un control strict al substanțelor folosite pentru tratarea pacienților. Este rodul unei experiențe medicale a umanității de câteva milenii. În trecut, însă, mai ales acum câteva sute de ani, medicina se împletea cu magia în unele cazuri sau cu leacurile băbești.

Tocmai de aceea au fost înregistrate de-a lungul timpului câteva tratamente faimoase dar care astăzi ar fi considerate de specialiști revoltătoare și de-a dreptul periculoase. Multe dintre aceste proceduri bizare din trecutul medicinei nu numai că nu aveau efectul scontat dar produceau mai mult rău pacienților, ducând chiar la deces.

Scurgerea sângelui un panaceu medieval, periculos și inutil

Unul dintre cele mai faimoase tratamente, considerat bun la toate, încă din antichitate a fost scurgerea controlată a sângelui pacientului. Este cunoscută din Antichitate fiind recomandată de medici faimoși precum Galen sau Hipocrate și avea legătură cu teoria umorilor.

Mai precis, acești medici antici credeau că trupul nostru are patru substanțe principale, numite umori : bila galbenă, bila neagră, flegma și sângele. Ei bine, conform teoriei lui Galen și Hipocrate, trebuia să existe un echilibru clar între aceste umori pentru a menține starea de sănătate a unui om.

Tocmai de aceea, multe boli era legate de o cantitate prea mare a sângelui în organism, ceea ce strica, evident, echilibrul. În plus, vracii și medicii antici și mai apoi medievali considerau că bolile vin și de la o cantitate de ”sânge rău” care trebuie eliminat.

Tocmai de aceea, o practică comună până tocmai în secolul al XIX lea a fost phlebotomia sau scurgerea controlată a sângelui. Cu ajutorul unei ustensile asemănătoare unui bisturiu medicul făcea o incizie în dreptul unei vene și scurgea o anumită cantitate din sângele pacientului într-un receptacul.

Mai ales în evul mediu, această practică era folosită pentru orice fel de boală, de la un gât iritat și până la ciumă. Abia în secolul al XIX lea, medici precum francezul Pierre Charles Alexander Louis i-au demonstrat științific inutilitatea.

Ba chiar au dovedit că era foarte periculoasă din multe puncte de vedere. Pe de o parte slăbea pacientul, mai ales dacă era și grav bolnav iar de cealaltă parte, ustensile folosite nu erau dezinfectate corespunzător ducând la îmbolnăvirea și mai gravă a pacientului. O parte a pacienților mureau în urma scurgerii sângelui, fiind și mai slăbiți. 

Mercur pentru toată lumea

Una dintre cele mai aberante tratamente, practicate până la finalul secolului al XIX lea, în multe zone, a fost cea cu mercur. Astăzi se știe că mercurul este un metal foarte otrăvitor pentru organismul uman. În trecut însă era considerat un medicament salvator, mai ales pentru boli fără leac precum sifilisul.

Încă din antichitate, mercurul era considerat un elixir miraculos. Perșii și grecii îl considerau un leac foarte util pentru infecții. Cei care i-au dat valențe de elixir al nemuririi au fost însă chinezii. Încă din antichitate alchimiștii chinezi recomandau prizarea de mercur lichid sau suflat de mercur roșu, crezând că acesta sporește vitalitatea și totodată ajută la obținerea vieții veșnice.

Alți vraci îndemnau la consumul unor licori cu mercur lichid, sulfuri și arsenic pentru a obține calități supranaturale, precum viața eternă și puteri nebănuite. Uitat pentru o vreme, mercurul lichid pătrunde în medicina europeană în timpul Renașterii și a fost utilizat ca medicament minune până în secolul al XIX lea. Era utilizat mai ales pentru „tratamentul” sifilisului.

Inclusiv Mihai Eminescu, diagnosticat eronat cu sifilis a fost tratat cu mercur. S-a demonstrat însă că mercurul de fapt otrăvea nu vindeca pacientul. Cât despre puteri supranaturale nici putea fi vorba. Împăratul Qin Shi Huang Di se spune că a murit după ce a consumat mercur, încercând să obțină nemurirea. S-a constatat că deși mercurul poate lupta eficient cu infecția, consecințele otrăvirii sunt devastatoare pentru organism, ducând la insuficiență renală și hepatică fatale. 

Vindecare miraculoasă cu sânge și carne de om

Unul dintre cele mai bizare și tulburătoare, totodată, tratamente recomandate în trecut era consumul preparatelor „medicinale” pe bază de carne și sânge de om.

Această practică cunoscută în istorie drept „medicina cadavrelor” era utilizată încă din antichitate și era folosită mai ales pentru dureri de cap, ulcere și crampe musculare. De exemplu, în Roma Antică, celor bolnavi, dar evident cu dare de mână, li se oferea un pahar cu sânge de gladiator mort în arenă pentru a potoli simptomele epilepsiei.

Mai apoi, în Evul Mediu, preparatele pe bază de carne, oase, sânge și grăsime umană erau destul de populare pe la vraci și alchimiști. De exemplu, bucățile de craniu erau oferite ca remediu pentru migrenă, iar preparatele pe bază de grăsime umană erau folosite pentru dureri musculare.

Nu de puține ori, bolnavii se îmbulzeau pe la execuții pentru a face rost de un pic de sânge uman, considerat vindecător. Inclusiv capetele încoronate ajungeau să apeleze la aceste leacuri absurde și total dezgustătoare. Regele Carol al II lea al Angliei, care a domnit între 1660 și 1685, folosea un leac pe bază de alcool cu bucăți de craniu uman.

Regele credea că acest preparat îl ajută să capete mai multă vitalitate. Purta numele de „Picăturile regelui”. Evident, mai târziu, s-a demonstrat că leacurile pe bază de carne de om nu au niciun efect, din contră pot să transmită anumite boli sau să ducă la tulburări neurologice.