Cartea îndepărtării şi a odihnei din uitare

În tripticul eseistic „Trilogia îndepărtării“, care include „Odihna“, „Noaptea“, „Uitarea“, autorul George Banu subliniază că munca este un paliativ pentru absenţa dragostei și că lipsa memoriei aduce însingurare.  Regizorul Mihai Măniuţiu a pus în scenă, la Cluj şi la Târgovişte, două spectacole după textele lui George Banu, reunite acum în volum de Editura Cartea Românească.

Odihna este antidotul împrăştierii, al irosirii forţelor în lucruri multe şi mărunte, punctează George Banu, în „Trilogia îndepărtării. Odihna, Noaptea, Uitarea", care a apărut la Cartea Românească, în colecţia „Performa", coordonată de Mădălina Ghiu.

„Activitatea excesivă, semn al unei lipse de afectivitate, scrie Jankélévitch. Da, dar şi semn al angoasei provocate de singurătate... De ea fugim, pe ea vrem s-o alungăm astfel! Munca, paliativ pentru absenţa dragostei. Ca să te odihneşti ai nevoie de curaj", subliniază autorul. Uneori, odihna înseamnă să depăşeşti sentimentul că totul se destramă, se risipeşte, îţi scapă din mâini. „Odihna ca leac împotriva alienării. Odihna, o încercare de a te «reacorda» pe tine însuţi atunci când «organele-s sfãrâmate», cum spunea Eminescu. De a-ţi regăsi armonia... ", subliniază autorul.

Nu există teatru fără noapte

În teatru, noaptea este mai ales shakespeariană. „De la «Macbeth» la «Visul...» şi la «Hamlet», ea nelinişteşte şi excită, nu rămâne niciodată neutră, paşnică, senină", scrie autorul. Indiferent de context, noaptea lui Shakespeare nu lasă oamenii să doarmă. La fel, stingând luminile, Wagner a fãcut să pogoare noaptea peste sala de spectacol. „Bayreuth a devenit templul în care muzica lui şi recitativele pe care ea le acompaniază răsună armonios în noaptea din adâncul căreia se înalţă. Nu există Wagner în afara nopţii şi, de la el încoace, nu există teatru fără noapte, fără întuneric", explică George Banu.

În gândurile din ultima parte a cărţii, autorul susţine că memoria dă siguranţă, în vreme ce uitarea însingurează: „Se spune că îndepărtarea naşte uitarea. În realitate, uitarea nu face decât să pună la încercare trăinicia legăturii, fie ea conjugală sau de altă natură. De ce nu a uitat Penelopa? Dar Solveig? În «Peer Gynt»... distanţa este o provocare la adresa uitării. Ca şi aşteptarea. Cine iubeşte uită de sine şi abia într-un târziu uită. Uitarea este o despărţire care a avut deja loc. Uitarea calmează, ascunde, dă la o parte... ".

Nostalgii de departe

Constituite dintr-o serie de reflecţii fragmentare, pe alocuri aforistice, de o profundă sensibilitate, cu gânduri şi amărăciuni despre abisurile uitării, eseurile din „Trilogia îndepărtării" trimit la o întreagă tradiţie a moraliştilor francezi (de exemplu, La Bruyère), ajungând până la cea a scriitorilor români, de la Cioran la Eminescu.

În această carte despre memorie şi identitate, meditaţie asupra condiţiei umane, prin prisma autorului înstrăinat - George Banu a plecat din ţară şi s-a stabilit la Paris în 1974 -, referinţele trec prin Shakespeare, Cehov, Maupassant,Nietzsche, Freud, Bergson, Proust, Borges, Beckett, Kundera, Jankélévitch. „George Banu are vocaţia spectatorului avizat, apt să surprindă şi să intuiască cele mai fine intercalări şi nuanţe integrate viziunii de ansamblu", subli­niază criticul Mihaela Michailov. Eseurile din volumul „Trilogia îndepărtării" sunt traduse din limba franceză de Ileana Littera („Odihna", „Noaptea") şi de Anca Măniuţiu („Uitarea").

Uitarea crepusculară

La Teatrul Naţional „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, textul „Uitarea" a fost montat în 2001 de regizorul Mihai Măniuţiu şi, ulterior, reluat în 2003, cu participarea autorului George Banu. Spectacolul a purtat semnătura scenografei Iuliana Vâlsan şi a coregrafilor Sylvain Groud şi Vava Ştefănescu. „Uitarea" este un text crepuscular, a cărui forţă stă în ceea ce ascunde, spectacolul fiind realizat „sub semnul prieteniei, al iubirii şi al străduinţei de a resuscita acea urmă a fiinţei fără fiinţă, despre care vorbeşte autorul", mărturisea regizorul.

De altfel, pe urmele sensibilităţii lui George Banu, Mihai Măniuţiu a pus în scenă, ulterior, în 2008, la Târgovişte spectacolul „Odihna sau puţin înaintea sfârşitului". Montarea, cu Marian Râlea în rolul principal al omului de teatru, este de o expresivitate dureroasă, ca şi scrâşnetul unei mirese care-şi smulge vălul. În spectacolul de la Târgovişte, impresionează fantomele, femeia-păpuşă (Vava Ştefănescu), dansatoarea nebună (Ramona Bărbulescu), alături de spectrele kantoriene şi cehoviene, gemenii circari, pe fundalul muzicii lui Trambouze Julien.

Scrie în franceză

- George Banu (foto), în vârstă de 67 de ani, este profesor de studii teatrale la Sorbona.
- În 1974 s-a stabilit în Franţa. În prezent este redactor-şef al revistei „Alternatives théâtrales", coordonator al colecţiei „Le Temps du théâtre" la Editura Actes-Sud.
- A fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1994-2000) şi director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor (1990-2001).
- În opera sa a rezervat un loc aparte regiei moderne şi reprezentanţilor săi de marcă, între care Jerzy Grotowski, Peter Brook sau Giorgio Strehler.
- Cărţile sale au fost publicate la prestigioase edituri pariziene şi traduse în mai multe limbi.
- Trilogia compusă din volumele „Le Rideau", „L'Homme de dos" şi „Nocturnes" îl arată ca eseist de fineţe, preocupat de relaţia între teatru şi pictură.
- În România, a participat la realizarea spectacolelor: „Celălalt Cioran" (în regia lui Radu Penciulescu), „Uitarea" şi „Odihna" (în regia lui Mihai Măniuţiu).
- A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa.
- La Editura Nemira i-au apărut volumele „Arta teatrului" (coautor Mihaela Tonitza-Iordache), „Repetiţiile şi teatrul reînnoit", „Spatele omului", „Dincolo de rol sau actorul nesupus".