Fără Tincu şi cu Toniţă intrat pe final, USAP a pierdut derby-ul cu Toulouse
0Campioană în 2009, finalistă anul trecut, echipa franceză de rugby USA Perpignan încearcă să obţină clasarea între primele şase în Top 14 pentru a rămâne în cursa pentru titlu. În ultima rundă, gruparea galben-roşie a pierdut (24-25), acasă, cu liderul Toulouse.
Cum raportul la eseuri a fost egal, 2-2 - au marcat Guirado (min.
37), Plante (min. 46), respectiv Bouilhou (min. 31) şi Nyanga (min. 68)
-, diferenţa a fost făcută prin lovituri cu piciorul. Porical a
transformat încercarea din finalul primei reprize şi a mai reuşit alte
patru penalităţi (min. 5, 22, 49 şi 72). Transformerii lui Toulouse au
marcat din lovituri de pedeapsă - Michalak (min. 15, 26), Skrela (min.
58, 61) -, ultimul făcând diferenţa prin dropgolul izbutit chiar în
debutul partidei (min. 8).
La Perpignan a revenit, pe final, şi jucătorul român de linia a
treia Ovidiu Toniţă. Bârlădeanu a intrat în minutul 71, în locul lui H.
Tuilagi. Talonerul Marius Tincu, în schimb, nu a fost nici măcar
rezervă, el nefiind refăcut după accidentarea suferită acum mai bine de o
lună, în meciul cu Biarritz.
Alte rezultate din etapa cu numărul 23: Bayonne - Racing
Metro 26-16, Brive - La Rochelle 26-9, Bourgoin - Montpellier 27-42,
Toulon - Stade Francais 38-10, Clermont - Biarritz 41-13, Agen - Castres
21-16.
Stade Toulousain ocupă primul loc în clasament, cu 73 de puncte, urmată
de Raing Metro Paris (68p), Montpellier (65p) şi Castres (64p). În lupta
pentru clasarea pe locurile 3-6 se mai află, cu şanse, Clermont (63p),
Biarritz (62p), Toulon (61p), Perpignan (59p) şi Bayonne (58p).
Etapa viitoare (a 24-a). Vineri, 15 aprilie: Perpignan -
Racing Metro, Biarritz - Brive, Montpellier - Bayonne, La Rochelle -
Agen, Bourgoin - Castres, Stade Francais - Clermont. Sâmbătă, 16 aprilie: Toulon - Toulouse.