Coronavirus nu înseamnă sfârşitul lumii: Povestea românului care refuză spitalizarea. „De ce să merg?“

S-a spus în mod repetat că majoritatea celor care iau acest virus n-au nevoie de spitalizare. Dacă te uiţi însă la cum vorbesc unii despre COVID-19, ai impresia că e o boală mai gravă decât Ebola de care opt din zece oameni mor!

Pandemia de coronavirus a cauzat, mai ales în România, o isterie fără precedent pe care, totuşi, nu o vezi în multe alte ţări. 

Explicaţia e simplă. În primul rând, ţine de modul în care e prezentată situaţia, mai ales la unele posturi de ştiri, în care accentul e pus zilnic, oră de oră, pe numărul de morţi. Care în România abia a depăşit o sută de oameni, după mai bine de o lună. 

Apoi, îngrijorarea multor oameni se leagă, justificat, de faptul că sistemul medical din România e la pământ şi senzaţia e că inclusiv o pandemie de răceală ar cauza probleme majore. 

Revenind la coronavirus însă, când dăm la o parte cazurile prezentate apocaliptic de media, descoperim şi multe situaţii, cele mai multe, de fapt, în care COVID-19 aproape că trece neobservat în rândul bolnavilor. Un exemplu perfect în acest sens vine de la Timişoara, unde, în familia fostului mare fotbalist, Miroslav Giuchici (66 de ani), au fost depistate nu mai puţin de trei persoane: însuşi fostul jucător, fiul său Miroslav jr (40 de ani), dar şi soţia acestuia, Dana!

Ultimii doi au fost internaţi în spital, cu forme uşoare ale bolii şi, în câteva zile, vor fi externaţi şi trecuţi la „vindecaţi“. În schimb, Miroslav Giuchici a refuzat spitalizarea şi stă acasă, alături de mama sa de 88 de ani, plus cei doi nepoţi, Cedomir (9 ani) şi Malena (5 ani).

Într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Alin Buzărin (Gazeta Sporturilor), Miroslav Giuchici şi-a spus povestea, relaxat, fără isterie şi fără a lăsa senzaţia că vine sfârşitul lumii.

Ce a spus Miroslav Giuchici?

*Au venit să mă testeze doar pentru că au găsit-o pe noră-mea pozitiv, apoi şi pe fiu-meu, Miro. Au vrut să mă ducă la spital, dar n-am cum să plec. Nevastă-mea, Mariana, a făcut accident vascular luna trecută. Nu mişcă deloc mâna stângă şi piciorul stâng. E la pat. Are nevoie de mine, nu pot s-o las singură acasă, pe ea, pe copii şi pe mama, care are aproape 90 de ani. Stăm cu toţii împreună, casa e mare.

*Am rămas acasă pe proprie răspundere, da. N-aveau cum să nu accepte. În spitale trebuie să meargă oamenii cu simptome, cu manifestări grave. Eu sunt, cum se spune, asimptomatic. Nu tuşesc mai des ca un fumător ce sunt, am simţul gustului, nu-mi curge nasul. Şi am problemele mele, acasă.

*Dacă aveam simptome grave, da, mă duceam (n.r. - la spital), dar eu n-am. Din ce-am vorbit cu Miro (n.r. - fiul său), el şi Dana, nora, sunt aproape vindecaţi. Într-o zi, două, se întorc acasă, îi bifăm la „recovered”. Dacă vin ei, plec eu, dar doar dacă am simptome. Cât n-am, de ce?!

CLICK AICI PENTRU A CITI, INTEGRAL, INTERVIUL