Albumul de debut al lui Adele, cel mai bine vândut CD din lume în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru al doilea an consecutiv, Adele se menţine în topul celor mai bine vândute albume cu peste 8,3 milioane de exemplare vândute

Albumul de debut al lui Adele intitulat „21” stă în fruntea celor mai bine vândute albume pentru al doilea an consecutiv. Lansat în luna ianuarie 2011, albumul s-a vândut în 8,3 milioane de exemplare doar anul trecut, potrivit Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice(FIIF). Albumul tinerei Taylor Swift, „Red”, clasat pe locul al doilea, a fost depăşit în vânzări de Adele cu mai bine de trei milioane de copii, informează BBC.

Hitul lui Carly Rae Jepsen, „Call Me Maybe” a fost de departe cea mai bine vândută piesă a anului 2012, cu 12,5 milioane de unităţi vândute la nivel global.

Veniturile din muzică înregistrate la nivel global au crescut cu 0,3% şi au ajuns la peste 12 miliarde de euro, acesta fiind primul an în care a avut loc o creştere din 1999 încoace.

Mega-hitul lui Gotye, „Somebody That I Used to Know” a fost cea de-a doua cel mai bine piesă vândută la nivel global cu 11,8 milioane de copii.

Hitul sud-coreanului Psy, „Gangnam Style”, care acum are peste 1,3 miliarde de vizualizări pe YouTube, s-a vândut în 9,7 milioane de unităţi, cu puţin peste cele 9,6 milioane de unităţi vândute de trupa Fun şi al lor „We Are Young”.

De asemenea, raportul FIIF a arătat că vânzările din mediul digital au reprezentat aproximativ 70% din totalul veniturilor globale ale muzicii. Deşi industria muzicală dă semne de redresare, FIIF crede că există încă „obstacole majore care trebuie abordate pentru a debloca potenţialul uriaş al unei viitoare creşteri.”

Mai mult, FIIF afirmă că pirateria pe internet are încă un impact serios asupra industriei, estimând că aproape o treime din totalul utilizatorilor de internet accesează regulat site-uri fără licenţă pentru a descărca muzică.

Organizaţia a recomandat companiilor de producţie să ceară furnizorilor de motoare de căutare să prioritizeze rezultate căutării referitoare la servicii legale. „Pieţele noastre rămân fraudate de muzica ilegală gratuită. Aceasta este o problemă în care guvernele joacă un rol crucial, în special prin faptul că trebuie să le impună agenţiilor de publicitate, motoarelor de căutare şi altor intermediari să coopereze mai mult. Activităţile acestei companii au o influenţă decisivă în conturarea unei afaceri legale a muzicii digitale”, crede directorul executiv al FIIF, Frances Moore.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție