Oscar 2015: niciun favorit clar pentru Cel mai bun film. Plusurile şi minusurile peliculelor nominalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Hotel Grand Budapest“, singura comedie nominalizată la Oscar 2015, la categoria Cel mai bun film

Oscar 2015. Deşi s-a vorbit mult despre peliculele nominalizate la Oscar 2015, cu evidente partizanate şi preferinţe, în acest an nu există un favorit clar la categoria Cel mai bun film, potrivit unei analize a prestigioasei publicaţii de profil „Variety“.

Doar opt producţii intră în cursa pentru Cel mai bun film la Oscar 2015. Aşa au decis membrii Academiei Americane de Film, care votează câştigătorii, deşi categoria Cel mai bun film numără, de obicei, zece nominalizări.

Cei 6.000 de membri ai Academiei Americane îşi mai pot exprima opţiunile până pe data de 17 februarie, când se încheie votarea pentru premiile Oscar 2015.

Oscar 2015. Doar opt producţii intră în cursa pentru Cel mai bun film

„Nu există un favorit clar anul acesta. Dintre cele opt filme nominalizate, patru merg «umăr la umăr» în primul pluton, iar oricare dintre celelalte patru ar putea face oricând o surpriză“, notează editorul „Variety“ Tim Gray. Astfel, „bătălia“ pentru Cel mai bun film la Oscar 2015 se va da nu numai în funcţie de performanţele artistice, ci la nivel de campanii de promovare.

Tim Gray a realizat, totuşi, o analiză a punctelor tari şi a „slăbiciunilor“ pe care le au cele opt pelicule candidate la Cel mai bun film în 2015.

Oscar 2015. „Lunetistul american/American Sniper“

Puncte tari: Filmul a fost foarte promovat, despre el s-a vorbit foarte mult, indiferent că a avut susţinători sau critici.

Provocări: Studiourile producătoare Warner Bros. trebuie să se asigure că votanţii vor ignora toată vâlva creată şi se vor concentra pe povestea din film şi modul în care a fost realizată pelicula.

Oscar 2015. „Birdman/ Birdman/Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“

Puncte tari: Originalitatea, jocul actoricesc, inovaţiile, dificultatea din punct de vedere cinematografic.

Provocări: Fox ar trebui să încerce să facă mai multă lume să rezoneze cu această peliculă uşor nişată, ce pare făcută mai degrabă pentru breasla actoricească decât pentru publicul larg. Problemele personajului principal sunt universal valabile, nu sunt valabile doar la Hollywood.

Oscar 2015. „Boyhood: 12 ani de copilărie“

Puncte tari: Filmarea realizată de-a lungul a 12 ani, cu aceiaşi actori. Mai degrabă o poveste de viaţă pe înţelesul tuturor, decât un film.

Provocări: Pare un film mic – sau nu prea pare un film – ceea ce poate fi atât un avantaj, cât şi un dezavantaj.

Oscar 2015. O singură comedie

Oscar 2015. „The Grand Budapest Hotel/Hotel Grand Budapest“

Puncte tari: Într-un an în care predomină filmele „dure“, serioase, această producţie  - o comedie – e o raritate. E inteligent scris, e amuzant (dar plin de idei serioase), publicul se ataşează la nivel personal.

Provocări: Fox trebuie să-i ajute pe membrii Academiei să depăşească sentimentul de vinovăţie pentru că s-au distrat urmărind această producţie. De fapt, esenţa peliculei e una foarte serioasă.

Oscar 2015. „The Imitation Game: Jocul codurilor“

Puncte tari: E o poveste complexă, bine spusă. Are în vedere mai multe planuri: atât războiul, cât şi povestea personală a matematicianului Alan Turin, care a fost persecutat pentru că era homosexual.

Provocări: Filmul a stârnit puţine dezbateri, ceea ce este o veste bună, dar şi una rea. Compania producătoare Weinstein ar trebui să le reamintească votanţilor la Oscar 2015 că acest film ambiţios (filmat în 52 de locuri în opt săptămâni) a fost făcut cu un buget modest de 15 milioane dolari.

Oscar 2015. „Selma“

Puncte tari: Este primul film care prezintă omul şi nu militantul Martin Luther King. Are multe mesaje pozitive.

Provocări: Studiourile trebuie să combată percepţia că e un film cu slabe şanse la Oscar pentru că are doar două nominalizări.

Oscar 2015. „The Theory of Everything“

Puncte tari: Prestaţiile actorilor Eddie Redmayne şi Felicity Jones. E un film emoţionant fără să fie manipulator.
Provocări: „The Theory of Everything“ e perceput drept un film scos în evidenţă prin prestaţia actorilor, nu prin povestea în sine.

Oscar 2015. „Whiplash“

Puncte tari: E un studiu de personaj, e genul de film pe care mulţi au vrut să-l facă încă de când au intrat în industria cinematografică. Are foarte mulţi fani.

Provocări: Studiourile Sony trebuie să combată percepţia că „locomotiva“ acestei pelicule este actorul J.K. Simmons (nominalizat la oscar pentru rol secundar).