Rompetrol a scumpit motorina cu cinci bani pe litru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rompetrol, a doua mare companie petrolieră din România, a majorat astăzi cu cinci bani pe litru preţul de referinţă al motorinelor.

Astfel, sortimentul Efix diesel costă 5,04 lei pe litru, iar motorina Efix Alto 55 are un preţ de 5,38 lei pe litru.

Măsura vine pe fondul creşterilor cotaţiilor internaţionale ale motorinei şi ale barilului de petrol.

De la începutul anului până în prezent, cotaţiile motorinei au crescut cu 11,7%, iar preţul ţiţeiului Brent s-a majorat de la 93,7 dolari/baril la 1 ianuarie 2011 la 101,3 dolari pe baril ieri.

Potrivit companiei, preţul final al carburanţilor este influenţat de următorii factori: TVA., acciza, costuri logistice (distribuţie primară şi secundară - salarii, întreţinere, amortizări - rovigneta, anvelope de iarnă, etc.), costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii), costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia), costuri financiare (dobânzi - credite investiţii, curs valutar etc.), adaos comercial.

Taxele către bugetul statului reprezintă 49% din preţul final al benzinei şi 46% din cel al motorinei. Cuantumul accizei din preţul final al carburanţilor este 29% pentru benzină şi de 26% pentru motorină.

Mai multe pentru tine:
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Cum au devenit șpaga și turnătoria un mod de viață la români. Vremurile în care au prins rădăcini „școala vieții” și „băieții deștepți”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
UE vrea să oprească spionii ruși la graniță. Eficiența, pusă sub semnul întrebării: „Dronele și războiului hibrid nu au nevoie de vize”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”