Criza energetică: Măsurile viitoare trebuie să fie adaptate și să facă față tranziției, susține CESE

0
Publicat:

Comitetul Economic și Social European (CESE) recomandă ca măsurile viitoare, aplicate în contextul crizei energetice, să fie adaptate, orientate și să facă față tranziției.

Foto: Shutterstock

Mai exact, „CESE a recomandat, marți, stabilirea unui criteriu triplu care să țină cont de aspectele ecologice, pentru a evalua viitoarele intervenții în sistemul economic al UE, astfel încât măsurile adoptate să fie fără îndoială adaptate, orientate și să facă față tranziției.

Pe baza recomandărilor Băncii Centrale Europene (BCE), Comitetul subliniază că măsurile nespecifice privind prețurile nu ar face decât să prelungească pe termen lung perioada de inflație ridicată. Întârzierea eliminării treptate a acestora ar putea compromite capacitatea BCE de a-și atinge obiectivele pe termen mediu, conducând la o înăsprire a măsurilor monetare pentru o perioadă mai îndelungată decât ar fi de dorit.

În conformitate cu avizul CESE pe tema Impactul crizei energetice asupra economiei europene, elaborat de Alena Mastantuono și adoptat în sesiunea plenară din iunie, Uniunea Europeană trebuie să meargă dincolo de răspunsurile fiscale de urgență și să se concentreze asupra schimbărilor structurale, pentru a-i permite să se decupleze mai rapid de combustibilii fosili.

Suntem convinși că lecțiile învățate în urma efectelor negative ale crizei energetice asupra performanțelor economice ale UE trebuie să se reflecte în următoarele etape de politică”, a afirmat Mastantuono.

Potrivit sursei citate, pentru a-și asigura dezvoltarea economică armonioasă și competitivă, UE are nevoie de livrări fiabile și sigure de energie la prețuri accesibile, bazate pe o piață a energiei integrată, cu o cotă ridicată de energie curată, care să fie rezilientă și să poată face față la perturbări și șocuri

La un nivel mai general, UE nu dispune de un cadru pe termen lung pentru o finanțare solidă a punerii în aplicare a Pactului verde, iar CESE solicită un cadru adecvat pentru a sprijini într-un mod simplu și eficient măsurile de finanțare a tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic.

Criza energetică a scos la iveală și a identificat unele dintre deficiențele și perturbările semnificative ale sistemului economic al UE. Ea afectează în continuare viața oamenilor și prosperitatea întreprinderilor, ceea ce face dificilă măsurarea impactului său global final asupra economiei.

Inflația ridicată a fost cel mai vizibil fenomen al performanței economice din 2022, cu efect de domino asupra altor elemente din coșul de consum și un impact semnificativ asupra consumului și a comportamentului.

„Numărul foarte mare de declarații de faliment din UE indică, de asemenea, gradul de gravitate a situației. Pentru mulți, situația este nesustenabilă din punct de vedere financiar și se adaugă la situația deja fragilă creată de pandemia de COVID-19.”, precizează CESE.

Mai multe pentru tine:
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta