Ce este mai avantajos – depozit în bancă sau titluri de stat? Ce dobânzi oferă fiecare
0În aceste vremuri marcate de incertitudini, atât politice, cât și economice, mulți români se întreabă care sunt cele mai sigure și, evident, și cele mai profitabile investiții. În cele ce urmează vom încerca să răspundem acestor întrebări cu ajutorul specialiștilor.
În ultima perioadă, în încercarea de a atrage tot mai multe fonduri pentru a finanța deficitul, statul a majorat dobânzile aferente titlurilor de stat, în timp ce băncile nu au mai oferit sume suplimentare.
Specialiștii în finanțe bănci ai comparat câștigurile aferente titlurilor de stat cu cele pe care le oferă bâncile la depozite.
Ministerul de Finanțe a mărit din nou dobânzile
Dobânzile oferite la ediția din ianuarie 2025 a titlurilor de stat Tezaur sunt unele record, fiind mai mari decât cele oferite la ediția din decembrie 2024. În ultima luna a anului trecut, pentru titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, au fost oferite dobânzi anuale de 6,45%, 7,20% și, respectiv, 7,60%.
Și dobânzile din decembrie 2024 au fost mai mari decât cele oferite în toamnă.
Spre exemplu, în septembrie și octombrie dobânzile au fost de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%. Pentru luna noiembrie, titlurile de stat aveau dobânzi anuale avantajoase de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%.
Altfel spus, dobânzile de stat au dobânzi mai mari cu minimum 0,8% față de acum trei luni.
Titlurile de stat Tezaur cu o maturitate de 1 an: au dobânzi mai mari de la 5,85%, în septembrie 2024, la 7%, în ianuarie 2025.
Titlurile de stat Tezaur cu o maturitate de 3 ani: au dobânzi mai mari de la 6,60%, în septembrie 2024, la 7,5%, în decembrie.
Titlurile de stat Tezaur cu o maturitate de 5 ani: au dobânzi mai mari de la 7%, în septembrie 2024, la 7,8%, în decembrie.
Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
Cât câștigi din titluri de stat Tezaur vs din depozite bancare în ianuarie 2025
Dacă investești 5.000 de lei în titluri de stat Tezaur cu dobânda de 7%, pe o perioadă de 12 luni, vei câștiga 350 de lei.
Depunerea celor 5.000 de lei într-un depozit bancar la banca cu cea mai mare dobândă (6,90%), pe o perioadă de un an, îți poate aduce un câștig de 310,5 lei.
Dacă alegi să achiziționezi titluri de stat Tezaur în valoare de 5.000 de lei pe o perioadă de 3 ani, cu o dobândă de 7,50%. atunci vei câștiga 1.125 de lei.
Un depozit bancar de 5.000 de lei constituit pe o perioadă de 36 de luni, cu o dobândă de 5,95%, îți poate aduce un câștig de 803,25 de lei.
Sursa: Comparator bancar FinZoom.ro
Avantaje titluri de stat vs depozite bancare
- Dobânzile la titlurile de stat sunt mai mari decât dobânzile depozitelor bancare
- Câștigul din dobânda la titlurile de stat nu se impozitează. În cazul depozitelor bancare câștigul din dobânzi se impozitează cu 10% și, peste anumite praguri se plătește și CASS.
- Titlurile de stat nu au comisioane, în timp ce la depozitele bancare există o serie de comisioane (comision lunar de administrare cont și comision de retragere la scadența depozitului).
„Titlurile de stat reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă. În plus, avantajul investiției cetățenilor în titluri de stat este că dobânda plătită din bugetul de stat rămâne în țară, se duce în buzunarul românilor, iar cetățenii contribuie prin aceste împrumuturi la o construcție bugetară mai echilibrată. Mă bucură faptul că din ce în ce mai mulți români aleg să investească în titluri de stat și recomand tuturor ca începând de luni, să investească cu încredere în titlurile de stat TEZAUR." a declarat Tánczos Barna, ministrul Finanțelor.
Dezavantaje
La ambele, dacă nu le ții până la termen, se pierde întreaga dobândă (chiar și cea încasată deja, la titluri de stat).
În plus, titlurile sunt mai puțin lichide – poți retrage doar 5000 lei/zi și după ce se aprobă de către Trezorerie (durează și o lună). Pe când la bancă, retragi banii pe loc sau în 1-2 zile, în funcție de sumă.
Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul prin Tezaur.