Viitorul Festivalului Enescu

Conferinţa de presă a ministerului culturii şi a agenţiei de stat Artexim a avut ca agendă anunţată „organizarea concursului Internaţional George Enescu (septembrie 2022), viziunea artistică a noului director artistic al Festivalului şi Concursului, repere din programul ediţiei din 2023 a Festivalului Enescu“.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Am aflat de la dl ministru Lucian Romaşcanu că Festivalul Enescu va continua. Dl Nistor a oferit o diplomă Artexim-ului, apoi a părut că s-a retras pentru un pui de somn. Viziunea artistică a dlui Măcelaru a constat în introducerea unor programe pentru copii în cadrul Festivalului. Programul nu a fost comunicat. Concursul există şi el, suntem deja în semifinale. În plus, s-a reluat balada renovării Sălii Palatului, pe care chiar n-o mai crede nimeni până nu se întâmplă cu adevărat. Toate detaliile anodine se găsesc în articole apărute deja pe Internet.

Marţi, 28 Iunie, camera 315-17 Ministerul Culturii
Conferinţă de presă despre Festivalul Enescu
- oratoriu bizantin - 
În rolurile principale: Lucian Romaşcanu (Ministrul), Sergiu Nistor (Consilierul prezidenţial), Cristina Uruc (Interimarul), Cristian Măcelaru (Directorul Artistic), Mihai Constantinescu (Omul din umbră)

Reorganizarea Artexim

Un subiect ocolit cu „eleganţă“ de oficiali a fost efortul legislativ de a desfiinţa şi apoi reînfiinţa compania de stat Artexim, cea care organizează Festivalul Enescu, efectul cel mai important al acestei reorganizări fiind organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ocuparea direcţiei generale. Este pentru prima dată în istoria de mai mult de jumătate de secol a fostei agenţii comuniste de impresariat artistic ARIA, desfiinţată după revoluţie şi reorganizată sub numele de Artexim, când meritocraţia instituţionalizată care guvernează toate instituţiile de spectacole din România este introdusă şi la Festivalul Enescu. E bine? E rău? E prematur să tragem o concluzie. Dar e important, asta e sigur.

În toată istoria postrevoluţionară a Festivalului, direcţia generală a fost asigurată de dl Mihai Constantinescu, pensionat de minister (fără eleganţă, fără mulţumiri, dar legal) la finalul ediţiei eroice din 2021, desfăşurată sub ameninţarea unui noul val de covid, pe sub care a surfat glorios şi admirabil.

Întrebat despre detaliile concursului, dl ministru a declarat că mandatul interimar al dnei Uruc este de şase luni şi că până în toamnă se va organiza concurs. Cum ştirea numirii dnei Uruc a apărut la începutul lunii Martie, asta înseamnă că îşi va încheia mandatul în August.

Ministerul a luat obiceiul de a anunţa aparent pe neaşteptate concursuri de management pentru instituţii culturale foarte importante (Filarmonică, Operă şi pariez că la fel va face şi cu Festivalul), uneori camuflând indiciile asupra datei (cum a fost cazul la Filarmonică), cu termene de depunere a proiectelor de trei săptămâni. Ceea ce înseamnă că e foarte probabil ca la sfârşitul verii, sau poate chiar în August, un asemenea anunţ de concurs să fie făcut, când toată lumea interesată savurează ultimele săptămâni de vacanţă.

De ce este important să avem un director general al Artexim?

Festivalul Enescu, la fel ca orice festival muzical important, are o conducere formată dintr-un director executiv şi unul artistic. Problema este că, în cazul bienalei Enescu, nu a fost niciodată clară separarea celor două funcţii (cum, de altfel, atât Artexim cât şi ministerul culturii sau guvernul României nu au fost prea transparente nici cu valorile bugetelor, sursa lor, indicatori de performanţă etc.). Probabil vom afla lucruri interesante din caietul de obiective.

Tocmai pentru că responsabilităţile celor doi directori n-au fost clare, e cât se poate de uşor de presupus că, în realitate, rolul predominant l-a avut mereu directorul executiv, respectiv dl Mihai Constantinescu, la mai toate ediţiile din 1990 până acum, cu excepţia ediţiilor conduse artistic de dl Ioan Holender (care, să nu uităm, a reintrodus opera în festival, în special Tetralogia lui Wagner). Succesorul său, sau poate chiar domnia sa (în cazul în care va participa la concurs şi-l va câştiga, revenind în funcţie), este de aşteptat să aibă aceeaşi putere.

Mai mult, până la această dată, toţi directorii artistici au fost mai degrabă onorifici. În 2015, PR-ul Festivalului a insistat asupra faptului că noul director artistic, dl Vladimir Jurowski, nu va fi plătit pentru această funcţie, ceea ce era cu totul neobişnuit la festivaluri precum Salzburg, Aix-en-Provence sau Bayreuth.

De data aceasta, răspunzând unei întrebări, ministrul Lucian Romaşcanu a recunoscut că dl Măcelaru se bucură de un contract remunerat cu Artexim, pentru direcţia artistică a Festivalului. Dincolo de detaliile financiare, care nu sunt neapărat atât de importante (cum e deseori cazul în sport, când valoarea contractelor este făcut publică tocmai ca subiect de PR), acest detaliu ar trebui să indice o creştere a responsabilităţilor şi a puterii directorului artistic.

Dar până la urmă, în faţa cui răspunde directorul artistic al Festivalului Enescu? Cine este şeful lui? Cine-i măsoară performanţa? Artexim? Dl ministru al culturii zice că nu, deşi contractul său este cu Artexim. Ministrul culturii? Asta înseamnă pur şi simplu politizarea Festivalului.

Cum arată totuşi viitorul?

Am fost mai degrabă deziluzionat. Dl Măcelaru, anunţat ca recipient al direcţiei artistice a Festivalului Enescu pentru următoarele trei (!) ediţii (deci până în 2027), nu a enunţat nici un fel de viziune asupra celui mai important eveniment muzical şi cultural al naţiunii.  În afară de ideea că va introduce programe muzicale pentru copii în bienală şi că va încerca să întindă acelaşi număr de concerte pe durata a patru săptămâni, în loc de trei, aşa cum era până acum, păstrând însă acelaşi format al seriilor de concerte (Mari orchestre la Sala Palatului, Cameral la Ateneu, Concertele de la miezul nopţii, tot la Ateneu şi seria de muzică contemporană de la Sala Radio). Mi se pare dezamăgitor de puţin.

Veţi spune, firesc: ei bine, şi ce-i cu asta? De ce să schimbi ceva care merge foarte bine? Iar eu răspund că ni se pare că merge foarte bine pentru că pur şi simplu nu am încercat altceva. Dacă viziunea unui director artistic tânăr, prezentat ca un salvator al imaginii culturale a României, este aceea de a stagna, atunci eu unul am îndoieli că ar exista vreo viziune de orice fel. Şi cred că, de fapt, raportul de forţe dintre directorul executiv şi cel artistic va rămâne acelaşi ca şi până acum.

Ani de zile, Festivalul Enescu a fost un exemplu de bune practici şi de aliniere la standardele de integritate artistică internaţionale. Una dintre explicaţiile acestui model era tocmai nealinierea la practicile din România, unde concursurile de management n-au produs rezultate bune decât în rarisime excepţii. De ce vrea ministerul culturii să alinieze Festivalul la relele practici administrative din România în loc să facă invers, să alinieze instituţiile din subordine la bunele practici ale Festivalului? Probabil că timpul va da singurul răspuns clar, pentru că de la minister nu vom afla.

Ca să fiu sincer, zilele acestea, frecventând spectacole de la Festivalul de Operă organizat de Opera Naţională Bucureşti, mi-am dat seama că marile orchestre de la Sala Palatului fostelor congrese PCR mă lasă destul de rece, prin comparaţie. Şi că, deodată, ideea operelor în concert cu proiecţii care să simuleze un fel de producţii de scenă, e definitiv perimată. Eu unul nu i-am văzut pe patronii culturii naţionale (ministrul sau secretarul de stat responsabil de artele spectacolului) nici la concertele festivalului şi nici la spectacolele operei sau în stagiunile simfonice bucureştene, în afară de ocazii cu totul festive.  Dar, indiferent de locul în care se plasează aceşti patroni în viitoarele statistici ale barometrelor de consum cultural, ei decid viitorul acestor instituţii de spectacol, în general mimând reforma şi consolidând stagnarea, practicând semitransparenţa şi iritându-se în faţa întrebărilor de bun simţ.

Link video către conferinţa de presă