Veneţia, 1900

“S-a stins viaţa falnicei Veneţii”, ar putea fi subintitulată expoziţia de fotografie “Gustave Marissiaux. O poetică a privirii”, deschisă până la 31 ianuarie 2016 în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României – pentru că o secţiune considerabilă a acesteia este dedicată canalelor, fanatelor palazzo şi cotloanelor şi interioarelor pustii, surprinse de artist în oraşul din lagună pe la anii 1900.

Belgianul Gustave Marissiaux (1872-1929) este unul din pionierii fotografiei europene post-Nadar, dar el poate fi considerat mai degrabă pictor, prin accentul pus pe picturalitatea imaginilor sale, care le transformă mai mult într-un fel de picturi. “Un nume de referinţă în arta belgiană datorită fotografiilor sale poetice, caracterizate de o sensibilitate deosebită, aproape feminină. Acestea îl plasează printre reprezentanţii de seamă ai curentului pictorialist din fotografia belgiană”, îl definesc organizatorii expoziţiei.

Imagini spectrale

Pe lângă peisajele nocturne – veneţiene sau surprinse pe străzile la fel de pustii ale oraşelor valone, precum Liège sau Mons –, imagini spectrale, cu un aer de bizar şi de fantastic, avem o secţiune consistentă de portrete belle époque (printre care şi autoportretul autorului), multe color, majoritatea feminine, gen “femeia în faţa oglinzei” (sau un alt topos, “liseuses” / cititoare senzuale), executate după toate regulile compoziţionale ale picturii de interior.

Altfel, oamenii cam lipsesc din imaginile lui Marissiaux – majoritatea de fapt fotogravuri, în diverse tehnici –, exterioare crepusculare luate parcă pe altă planetă (cea mai mare parte în Valonia natală sau în Bretania franceză); ei apar rar, cum ar fi un grup de culegători de cartofi care par a se confunda cu pământul ale cărui roade le culeg. Câteodată, mai des, apar în fotografiile luate în bazinele de extracţie a huilei din zona Liège, care-l transformă pe belgian şi într-un pionier al fotografierii mediului industrial.

Un adept al lui Corot

Indiferent de varietatea subiectelor, un lucru uneşte fotogravurile lui Marissiaux, în general imagini mici, de dimensiuni miniaturale: estetismul, ochiul de artist, de pictor. Marissiaux nu este un impresionist, deşi a fost contemporan cu aceştia, el este influenţat mai degrabă de un maestru al luminii precum Corot, iar în portret de portretiştii englezi victorieni.

Expoziţia “Gustave Marissiaux. O poetică a privirii”, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Muzeul Fotografiei din Charleroi, Belgia, se alătură altor manifestări expoziţionale excepţionale organizate de-a lungul anilor la MNAR de Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, care au popularizat opera unor artişti belgieni de frunte, precum Magritte, Delvaux, Misonne, Lefrancq, al căror precursor poate fi considerat Gustave Marissiaux, mai degrabă un (post-)romantic întârziat, rătăcit în secolul 20.

Citeşte şi: “Cântarea Mons-ului, în manieră suprarealistă” – cronica mea la expoziţia dedicată
fotografului belgian Marcel-G. Lefrancq