Test relevant pentru puterea lui Erdogan sau/și pentru credibilitatea instituțiilor internaționale
0Se anunță o situație cu totul și cu totul excepțională și care pune la grea încercare credibilitatea sistemului relațiilor internaționale sau măcar a ceea ce ar fi trebuit să fie sistemul valorilor democratice reunite ale lumii occidentale.
Cei doi președinți, Erdogan și Putin, au căzut de acord că urmează „curând” o vizită a președintelui rus la Ankara, așa cum relatează agenția Interfax, citând declarația consilierului de politică externă al lui Putin: „Este vorba despre o invitație din partea Președintelui Turciei. Putin și Erdogan au fost de acord ca vizita să aibă loc în viitorul apropiat, dar încă nu s-a discutat despre o dată anume”.
Avem deci prima invitație oficială din partea unui șef de stat din NATO care este adresată Președintelui Putin pentru care există un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională pentru crime de război. Un semnal imposibil de ignorat și care este astfel plasat de colegii de la Turkish Minute în contextul relațiilor reciproce și în raport cu arhitectura internațională: „Cei doi lideri nu s-au văzut întotdeauna față în față...dar au dezvoltat legături puternice de prietenie de-a lungul anilor. Mai important, ei se consideră reciproc ca parteneri de încredere, spun observatorii, în a se opune dominarea occidentală economică, militară și politică...Turcia este una dintre țările în care Putin poate călători fără niciun fel de grijă deoarece Turcia nu este semnatară a Statutelor de la Roma care au generat Curtea Penală Internațională, deci, teoretic, nu este obligată să acționez pe baza mandatului de arestare emis de CPI”.
Problema care s-a creat acum nu privește însă numai relația Turciei față de mandatul d arestare formulat de CPI și salutat de întreaga comunitate occidentală. Este vorba despre crearea unei vulnerabilități importante la nivelul credibilității NATO ca unitate politică și a capacității Alianței de a formula o poziție și, apoi, o acțiune concretă, unitară pentru toate Statele Membre. În acest sens, avem o poziție fermă a tuturor statelor NATO, dar avem și excepția absolut notabilă și semnificativă a Turciei, fisură foarte serioasă în unitatea Alianței.
Important că asta se produce înainte de Summit-ul de la Vilnius. Desigur. Dar important și că momentul acestui anunț coincide cu cele două dileme majore în care Turcia reprezintă o cheie de joc. Pe de o parte, menținerea suspansului privind acordului Ankarei în legătură cu admiterea Suediei, totul în contextul exploziv al deciziei justiției din Suedia care consideră leale manifestările publice în timpul cărora să fie ars Coranul, ceea ce a provocat o reacție extrem de dură din partea lui Erdogan. În al doilea rând, momentul este important, poate fi chiar decisiv, pentru ceea ce sunt denumite „consecințele globale ale conflictului din Ucraina”, deoarece Rusia amenință cu retragerea din acordul privind circulația grânelor ucrainene, unul dintre actorii esențiali ai jocului fiind Turcia, cu Erdogan acceptând ca la Istanbul să fie amplasat centrul ONU care monitorizează traficul marin comercial din Marea Neagră și deplasarea navelor de la și înspre porturile ucrainene.
Situație extrem de sensibilă pentru diplomația alianței dar pe care trebuie, este silită s-o accepte fără murmur sau obiecții posibile deoarece, pur și simplu, Turcia este aliatul de care este nevoie pentru a echilibra situația de forțe în Marea Neagră. Fără Turcia, echilibrul acesta devine extrem de precar și situația de securitate în zonă s-ar destabiliza total.
Erdogan își joacă în continuare pachetul de cărți și, deocamdată, se arată că a câștigat pe absolut toate dimensiunile și, la masa granzilor, el a negociat și a impus condițiile care-l avantajează. Și mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională? Doar un detaliu istoric sau, în acest caz precis, un test relevant pentru puterea lui Erdogan sau/și pentru credibilitatea instituțiilor internaționale