Separatismul deschide porţile războiului la uşa Europei

Declaraţiile şi contra-declaraţiile autorităţilor din Crimea şi Ucraina seamănă din ce în ce mai tare cu preambulul unui conflict.

Locuitori din Crimeea! În urma preluării în mod ilegal a puterii în Ucraina de către naţionalişti radicali sprijiniţi de bande înarmate, pacea şi liniştea au dispărut în Crimeea. Victimele omeneşti, confruntările (din 26 februarie) din faţa sediului parlamentului sunt o consecinţă a extremismului politic şi a violenţei care au cuprins Ucraina...Conform principiilor fundamentale ale democraţiei, Comitetul general al parlamentului din Crimeea consideră că (...) numai organizarea unui referendum privind statutul republicii şi extinderea puterilor sale va permite locuitorilor săi să decidă viitorul autonomiei fără nici o presiune din exterior

Declaraţie a legislativului republicii autonome Crimeea

În replică, după ocuparea de forţe armate ruse a celor două aeroporturi din Crimeea, Arsen Avakov,ministrul ucrainean de Interne declară: „Consider că ceea s-a petrecut reprezintă o ocupare armată şi o ocupare care violează acordurile şi reglementările internaţionale”.

Astăzi la primele ore ale dimineţii, agenţia de ştiri rusă INTERFAX anunţă că soldaţi ruşi în echipament de luptă aparţinând unităţilor Flotei ruse din Marea Neagră, dotaţi cu căşti şi veste antiglonţ, au preluat controlul aeroportului militar de la Sevastopol, în proximitatea căruia transportoare blindate au stabilit deja un perimetru de securitate. Surse militare explică această desfăşurare de trupe pe aeroportul din Belbek prin necesitatea de a împiedica aterizarea unor „trupe combatante”.

FOTO soldaţi ruşi la intrarea aeroportului 

Aeroportul din Simferopol este deschis la această oră, dar în exterior patrulează oameni înarmaţi aparţinând brigăzilor de autoapărare pro-ruse formate în ultimele zile. Surse concordante din cadrul serviciilor de informaţii occidentale afirmă că există şi o a doua mişcare militară importantă: trupe de paraşutişti ruşi care ar fi preluat controlul nodurilor de comunicaţii, podurilor şi intersecţiilor principale din zonele strategice.

FOTO Paraşutişti ruşi 

În paralel, soseşte la ora 7 ştirea că Preşedintele Vladinir Putin a ordonat guvernului să studieze o cerere de ajutor umanitar transmisă de autorităţile Republicii autonome Crimeea. Dezvoltare importantă pentru că, aşa cum afirmam ieri într-o dezbatere organizată de ADEVARUL LIVE, arată modul în care ar putea fi argumentată o viitoare implicare militară masivă în Crimeea: răspunzând tocmai unei asemenea cereri de tip umanitar.

Modelul după care s-ar putea acţiona este binecunoscut şi exersat, căci s-ar putea relua fără probleme raţionamentul „intervenţiei militare pe temeiuri umanitare” imaginat de dr. Bertrand Kouschner pentru a găsi o justificare imediată unei operaţiuni militare în Kosovo atunci când, tehnic, comunitatea internaţională în general şi NATO în special nu reuşeau să identifice o formulă legală pentru a defini legalitatea inserţiei în conflict. Atenţie însă, modelul respectiv s-a dovedit atât de performant încât, acum, la nevoie, ar putea fi folosit şi de cealaltă parte. Situaţia de tip wort case scenario ar fi că, în prezenţa unei prezenţe armate nedorite pe teritoriul său naţional, Ucraina, ca stat membru al Parteneriatului pentru Pace, să ceară consultări urgente la nivelul Consiliului Alianţei Atlanticului de Nord care, in extremis, sub mandat ONU, ar putea decide asupra unei intervenţii.

Intervenţie umanitară reală? Pe de o parte, cu siguranţă că da, deoarece Ucraina se confruntă acum cu o situaţie economică dramatică şi nu cred că vor mai trece multe zile când va lansa cererea de ajutor de urgenţă  - financiară, medicală, furnizare de alimente...adică exact ceea ce cere deja Crimeea. Cum şi în ce formulă va răspunde Uniunea Europeană? Cum vor reacţiona SUA?

Întrebarea este cât timp va mai trece când această situaţie de criză absolut reală va genera argumente pentru trecerea în etapa a doua, denumită politicos „securizarea intereselor etnicilor naţionali aflaţi în primejdie datorită politicii brutale şi naţionalist extremiste a guvernului central”, vorbe pe care, nu-i aşa,  le-aţi mai auzit în perioada războiului din Kosovo. Argumente, exact aceleaşi, care au justificat şi intervenţia din Ossetia.   

Situaţie tragică şi extrem de primejdioasă în sine. Dar şi cu posibile reverberaţii importante în zonă, cu potenţialul de a declanşa procese similare în Transnistra sau Găgăuzia dar şi, dacă situaţia de instabilitate se acutizează, în vestul Ucainei, în Transcarpatia. De cealaltă parte, Abhazia şi Nagorno-Karabach sunt de atât timp în criză exact pe acelaşi model. Şi nu numai...

Moment în care, din nou, se repune pe tapet marea întrebare născută odată cu Kosovo şi anume recunoaşterea diplomatică a unei stări de fapt apărută în urma unei declaraţii unilaterale de independenţă urmată de război. Este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil ca din acel moment, „precedentul Kosovo” să nu fie invocat de fiecare mişcare separatistă care îşi argumentează demersul tocmai pe succesiunea evenimentelor din fosta Iugoslavie, cu state în cea mai mare parte bazate pe criterii etnice...

În mod firesc, acum privim înspre Crimeea deoarece acolo situaţia a atins punctul de fierbere. Dar numai acolo se poat produce asemenea evenimente? Nu cumva asistăm la un episod fierbinte dintr-o succesiune care ar putea inflama diverse părţi ale Europei?

Urmează un referendum pentru independenţă în Catalunia şi îmi amintesc de conferinţa de presă pe care A.Mas, liderul independentiştilor catalonezi, o ţinea în vara trecută la Bruxelles şi în care cerea guvernului central spaniol ca, în caz de victorie a mişcării independentiste, să nu trimită armata pe străzi.

Vă sună cumva cunoscut? Ce se va întâmpla atunci în Ţara Bascilor? Se va revigora visul Padanei în Italia? Ce se va întâmpla în Irlanda de Nord în cazul în care referendumul similar din Scoţia va duce la naşterea unui nou stat pe harta Europei? Ce se va întâmpla în Belgia dacă independentiştii flamanzi vor fi confirmaţi prin vot ca opţiune majoritară a zonei flamande, acolo unde de ani şi ani de zile se vorbeşte despre nevoia constituirii unui stat de sine stătător?

Au dreptate cei de Le Monde Diplomatique când publicau această hartă într-un articol semnat de Laurent Davezies şi Philippe Racacewicz  intitulat Regiuni contra statele-naţiuni?

Atenţie, doamnelor şi domnilor politicieni români! Alături de noi se pregăteşte o explozie de mari proporţii, ieşiţi, dacă se poate, din bătălia politică sordidă de Fanar la care asistăm şi gândiţi-vă care ar putea fi interesele de securitate ale României care trebuie apărate. Declaraţiile şi contra-declaraţiile autorităţilor din Crimea şi Ucraina seamănă din ce în ce mai tare cu preambulul unui conflict.