Problemele care nu sunt. Despre relaţia dintre Nicolae Ceauşescu şi teama de autonomie
0Eu, unul, am găsit explicaţia sensibilităţii cu care se tratează tema autonomiei. E o explicaţie cît se poate de simplă. Se numeşte Nicolae Ceauşescu.
Acest personaj, sau cum să-l numesc, nu se situează fără motiv pe locul întîi al multor sondaje. El a făcut multe minunăţii (lista facerilor lui de bine vă poate fi oferită de nostalgicii care, în trup sau numai în gînd, se adună la mormîntul regretatului), dar cea mai mare minunăţie a lui a fost că a clădit mentalitatea românească postbelică.
România e unitară, independentă, înfloritoare. Tot ce e rău se datorează „amestecului cercurilor de afară”. Nu vorbim de conflicte pentru că ele nu există. Tot omul e fericit, român, comunist. Cine nu munceşte nu mănîncă, dar munceşte toată lumea. Toţi suntem „cetăţeni români”. Adică nu avem drepturi, numai statistici. Maghiarii, germanii şi ceilalţi sunt „români vorbitori de limbă maghiară, germană ş. a. m. d.”
Istoria a fost a noastră. Ea a fost nedreaptă, dar noi am dăinuit. Suntem aici de înainte de facerea lumii. Aici, peste tot, în toate regiunile. Nu există interpretări, există fapte. Adevărul e al nostru, al românilor.
Fireşte, blocul comunist a dorit ca lucrurile să rămână aşa. Între maghiari şi români nu există disensiuni. De fapt, maghiarii nici nu există. „Voi nici nu aveţi istorie” — a spus o vecină, defel intelectuală, într-o duminică mamei. Defel intelectuală, dar absolut impregnată de Marele Împuşcat.
Nu a fost singura. „Emisiunea în limba minorităţilor este o moştenire a dictaturii” — a declarat prin 1990 în plen renumitul istoric de artă şi om politic. Parcă şi acum îmi ţiuie urechile de aplauze.
Acum este campanie electorală, acum toată lumea vorbeşte vrute şi mai-vrute, publică ce vrea şi cînd vrea. Dar autonomia poate rămîne o temă agasantă datorită acestei mentalităţi care neagă problemele, îşi întoarce capul, nu înţelege de ce ar fi conflict dacă este, de ce ar fi oamenii deosebiţi cînd sunt fără doar şi poate. În comunism, oamenii au fost identici, gri pînă la tristeţe, uniformizaţi pînă la vata care le curgea din urechi.
Nu spun să vă placă autonomia.Vă rog doar să înţelegeţi că autonomia e o temă pusă pe tapet nu numai de maghiari, ci şi de români (vezi Sabin Gherman şi fosta grupare Provincia); deci nu e un subiect etnic. Vă rog să înţelegeţi că problemele nu se rezolvă prin supărări, enervări şi strigăte, nici prin slogane care vor să le dea la o parte.
Altfel, stafia lui Ceuşescu ne va bîntui mult şi deloc bine.