Premiile UNITER, dincolo de umori şi mistificări

Ca în fiecare an, publicarea nominalizărilor pentru premiile UNITER provoacă lungi şi înfocate  discuţii şi dispute. Private, în presă, pe reţelele de socializare. Dovadă limpede, peremptorie, cum ar spune juriştii, că premiile nu sunt deloc neinteresante, obosite, depăşite, fără miză ori că ar aparţine unei realităţi paralele teatrului românesc, aşa cum pretind unii. Mai cu seamă cei ce le contestă fără să fi văzut spectacolele nominalizate.

Problema e că persoanele ce se pronunţă în presă sunt an de an cam aceleaşi, adică vreo trei-patru criticiţe care fac paradă de principialitate, care se erijează în apărătoare din oficiu a pretinşilor nedreptăţiţi, care produc liste paralele, care umblă cu ceara vopsită şi încearcă să îşi ascundă propriile interese în debile luări de poziţie mimat responsabile.

Care profită de moment spre a lovi în UNITER şi în Senatul acestuia deoarece nu le mai finanţează proiectele fanteziste şi dovedit falimentare (Cristina Modreanu), spre a-şi rezolva disputele personale cu preşedintele UNITER cu care au intrat în conflict (aceeaşi), spre a răzbuna pe acelaşi Ion Caramitru  care, din poziţia de director general al Teatrului Naţional din Bucureşti, le-a oferit şansa unei demisii onorabile în locul desfacerii contractului de muncă din cauza neîndeplinirii obligaţilor de serviciu şi arogării unor funcţii pe care nu le-au avut în fapt niciodată (Iulia Popovici).

Vorbesc despre conflicte de interese exact persoanele aflate ele însele în conflict de interese (despre afacerea artactmagazine, în care e implicată în chip murdar şi până în gât Cristina Modreanu am scris pe larg atât în Cronica veche de la Iaşi cât şi în Familia oradeană). Iau atitudine persoane ce îşi doresc să intre în juriul final, roşesc telefoanele spre a cerşi această poziţie, cer dispense deşi membri ai familiilor lor se găsesc pe lista nominalizaţilor.

Refuzate, et pour cause, au accese umorale revărsate pe tastele computerelor, iar în furia lor mai necontrolată decât cea a Fedrei refuzată de Oreste, se fac de râsul lumii dovedind că nu ştiu că în teatru există trei feluri de personaje: principale, secundare şi episodice, lucru ce se învaţă în anul I de facultate (Doina Papp).

Condiţii pentru a fi nominalizat

Premiile UNITER se acordă ca urmare a unui concurs. Or, prima regulă pentru a lua parte la concurs e aceea de a dori să o faci. Adică să te înscrii. La concursul început la sfârşit de noiembrie 2012, adică atunci când şi-a început  activitatea juriul de nominalizări din care am făcut parte, nu s-a înscris nici un teatru independent. Cu o excepţie. Teatrul ACT, loc unde se face teatru adevărat, şi care figurează pe lista nominalizaţilor prin persoana actriţei Emilia Dobrin.

Un detaliu neobservat de Oana Stoica, Iulia Popovici şi Cristina Modreanu, acuzatoare publice ale nebăgării lui în seamă, Alexandre Sidorovici reîncarnate, şi apărătoare ale acestui segment pe care nimeni din juriu, nici din UNITER, cred, nu îl ignoră. Cu condiţia să producă de calitate. Premiile UNITER nu sunt totuşi ajutoare financiare de urgenţă acordate acelor teatre mai lovite de teatru, aşa cum ar dori Iulia Popovici.

A doua condiţie e aceea de a prezenta o anume producţie spre vizionare. Îngeri în America, spectacol a cărui absenţă de pe lista de nominalizări o deplânge în Evenimentul zilei Monica Andronescu, nu a putut fi văzut integral de nici unul dintre juraţi. Aşa după cum am scris negru pe alb în articolul de sinteză asupra ediţiei din anul 2012 a FNT,  articol publicat în revista Teatrul azi, am văzut doar prima parte a respectivei montări. Cum la acea dată nu ştiam că voi face parte din juriu, cum doar a doua zi erau programate două reprezentaţii ale spectacolului Visul unei nopţi de vară  de la Naţionalul ieşean, cum dreptul la liberă opţiune este recunoscut, iar în cazul festivalurilor mari de oriunde din lume e cutumă, am mers la spectacolul ieşenilor. Colegii mei de juriu din motive de ei ştiute nu au văzut montarea de la Metropolis.

Constituiţi în juriu de selecţie, am făcut nenumărate demersuri pentru a urmări spectacolul în cauză. Mai întâi ne-am lovit de refuzul instituţiei producătoare, care şi-a motivat decizia prin nerentabilitatea reprezentaţiei. Adică prin absenţa de spectatori plătitori. Mai apoi, regizorul a refuzat programarea. Nu se poate ea dragoste de-a sila, darămite nominalizare pe nevăzute.

Diferenţa dintre operă, cu artişti lirici, şi teatru coregrafic, cu actori

O a treia condiţie e aceea ca un anume spectacol văzut şi evaluat de juriu să fie de teatru. Or, Troienele de la Opera din Iaşi, în regia lui Andrei Şerban, e, orice s-ar spune, un spectacol de operă, interpretat de artişti de operă (solişti, corişti, balerini). D-ale noastre de la Naţionalul bucureştean e cu totul altceva. E un spectacol de teatru coregrafic, înseamnă expresia scenică a unei noi realităţi teatrale, introdusă în spectacologia românească de Gigi Căciuleanu.

Mai întâi cu Carmina Burana  de la Târgu Mureş, spectacol în care Bordas Attila e excelent. Şi, mai presus de toate, dar şi ca o confirmare a principiilor exprimate mai sus şi respectate de juriu, D-ale noastre e interpretat de actori de teatru. Excelează în el Lari Giorgescu, Ştefan Lupu şi Istvan Teglas. Desigur, Lari nu e Giselle, cum revoltat exclamă tensionata Doina Papp, nici nu avea cum să fie. Giselle e personaj, Lari Giorgescu e interpret. O distincţie simplă, dar pe care Doina Papp nu poate ori nu vrea să o facă. E foarte bun, e vizibil. Că Doina Papp nu-şi mai aminteşte de el (cum mi-a mărturisit la telefon în agitatata- pentru ea- zi a validării nominalizărilor) e problema ei. Şi a celor care îi publică elucubraţiile.pecuniar interesate. O asigur că nici ea nu e Valentin Silvestru şi nici îndeptăţită să vorbească despre lipsa de fair-play a nu ştiu cărei colege nu prea e.

 Curios e că Oana Stoica doreşte validarea, prin nominalizări şi prin premii, a unor noi realităţi teatrale, dar atunci când ele apar pe listă, însă nu sunt conforme cu interesele ei, le contestă. Curat consecvenţă, curat profesionalism!

Ce s-a avut în vedere

În procesul de evaluare şi jurizare a contat eminamente valoarea producţiilor şi a contribuţiilor individuale. Nu am avut în vedere ierarhizări ale instituţiilor producătoare. Că la sfârşit s-a dovedit că în top se află Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul German de Stat din Timişoara- e altă poveste. De fapt, chiar altă poveste nu e. Cine cercetează cronicile apărute pe întreg parcursul anului 2012 constată uşor că lor li s-a acordat statutul de lideri. Socoteala finală a nominalizărilor a certificat acest lucru.

Toţi trei juraţii am recunoscut valoarea unor montări precum Năpasta şi Două loturi. Ambele apar în lista de nominalizări. Nu la categoria cel mai bun spectacol , ci la cea mai bună regie.  De ce? Fiindcă lăsau de dorit în ceea ce priveşte jocul actoricesc. E oare Gavril Pătru fără cusur în Două loturi? Mă tem că nu. Marius Manole face un Ion excelent, numai că nu prea conform cu stilistica de ansamblu a spectacolului lui Radu Afrim. Am spus asta în cronica de premieră, nu aveam cum să mă dezic mai apoi. Marius Manole,  a cărui falsă apărătoare din oficiu se dovedeşte a fi iezuita Doină Papp, e nominalizat pentru rolul  admirabil, în peniţă fină, din Două loturi. Pentru calitatea extraordinară a evoluţiei sale.

O asigur pe dramaturga cu derogare Lia Bugnar, care se exprimă într-un limbaj urât mirositor, nereproductibil  aici, suportat doar de pagina ei de Facebook, că ştim foarte bine ce fel de rol e Ion din Năpasta. Că nu am acţionat ca şi cum am fi dezlegat integrame. Cuvintele necontrolate ale respectivei se întorc chiar împotriva ei şi sunt o lipsă nu de respect faţă de juriu căci mitocăniile respectivei nu mai şochează pe nimeni. Sunt o lipsă de fair -play în primul rând faţă de Tania Popa, nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal exact într-un spectacol scris şi regizat de Lia Bugnar. Scris după o idee aparţinându-i în fapt Taniei Popa. Spectacolul a devenit valoros datorită  Taniei Popa, aşa cum Felii a fost valoros datorită Ofeliei Popii.