Pe fond, cui aparține mesajul „Rusia a fost provocată să înceapă- războiul în Ucraina”?

Uniunea Europeană și NATO „au provocat” invadarea de către Rusia a teritoriului Ucrainei și războiul aflat în plină desfășurare deoarece și-au manifestat intențiile clare de extindere înspre est. Teză majoră repetată de multiple ori de Vladimir Putin, explicația revine acum susținută de un personaj0cheie în politica britanică, Nigel Farage, arhitectul BREXIT și revenit acum în prim planul politici, competitor în alegerile viitoare în fruntea partidului REFORM al cărui manifest politic îl găsiți rezumat aici.

Promotor al extremei-dreapta extremiste, populiste și xenofobe, Farage lansează acum în spațiul dezbaterii publice din UK, cel mai important aliat necondițional al SUA din NATO, teza rusă despre Ucraina care, într-o formă sau alte, de multe ori la fel de direct, le veți vedea revenind în discursuri de campanie care pun sub semnul întrebării mesajul de unitatea occidentală în privința Rusiei.

Întrebat de ce „condamnă Occidentul” pentru agresiunea rusă începută pe 22 februarie 2022, Farage răspunde pentru BBC : „Ei bine, vă voi spune ceea ce nu știți, am stat în Parlamentul European din 2014 și acolo am spus, citez, „va fi un război în Ucraina...De ce am spus asta? Pentru mine era foarte clar că expansiunea continuă a NATO și a Uniunii Europene către est îi dădeau un motiv acestui om (Putin, n.n.) și poporului rus să spună „vin din peste noi” și să pornească războiul...Sint singura persoană din politica britanică ce a prezis ce va urma și, desigur, toată lumea a spus că sunt un paria pentru că am sugerat acest lucru”.

Interesant și profund evocator este și răspunsul dat de Farage atunci când a fost rugat să lămurească afirmația sa din 2014 când a spus că Vladimir Putin era liderul politic pe care-l admira cel mai mult, Farage plusează în 2024, cu o nouă perspectivă dată de evenimentele în curs: „Am spus că nu-mi place ca persoană dar îl admir ca actor politic fiindcă a reușit preluarea controlului în conducerea Rusiei”.

Interesant de știut este ce se află dincolo de acest tip de retorică voit provocatoare și care are rolul imediat de a transfera dezbaterea politică asupra marilor probleme economice și sociale precum și a pierderii reale de statut internațional a UK, trimițând totul într-un scandal care poate acapara atenția opiniei publice naționale și internaționale, larg reflectate în mass media.

Este extrem de posibil să fie un test de popularitate politică reală pentru ideile extremei-dreapta britanice, oricum influentă și bazată pe o zonă conservatoare de tradiție, acum în defensivă și profund umilită de rezultatele dezastruoase pe care sondajele le prevăd pentru Partidul Conservator. Dar numai atât? În acest caz puțin îi mai interesează pe europeni soarta conservatorilor britanici și, în general, bătăliile politice interne nesfârșite de acolo. Atacul politic al lui Farage este altcumva relevant dacă îl punem în legătură cu marea promisiune electorală a lui Trump privind cele 48 de ore în care va pune capăt războiului din Ucraina. Apropierea este justificată datorită, pe de o parte, prieteniei care-l leagă pe Farage de Trump și, pe de altă parte, sentimentului comun pe care cei doi lideri îl împărtășesc față de statura politică și acțiunile Președintelui Putin.

Cred că nu degeaba a ieșit Farage acum la luptă. Provoacă o reacție a mediilor politice dar, în primul rând, anunță opinia publică asupra existenței unei alternative la actualele ale decizii NATO-UE în ce privește sprijinirea necondiționată a Ucrainei și, mai ales, deschizând o perspectivă privind viitoarele relații cu Rusia.  Oare câți dintre politicienii europene s-ar putea alinia acum unui astfel tip de mesaj?

Fără îndoială, puțini și doar din zona atât de neclară ideologic, a extremei-dreapta. Acum spun, căci, versatil din natură, dacă ajunge Trump la Casa Albă, opțiunile europene s-ar putea schimba în funcție de nevoia lor de supraviețuire și de teamă că America ar putea vorbi serios atunci când amenință cu abandonarea Europei, concentrându-se pe bazinul Pacific.

De data asta, cred că Farage a transmis doar un mesaj. Să vedem dacă- (și în ce condiții electorale) acesta ar putea deveni teză operațională preluată ca motto de partidele-surori din extrema-dreaptă din Europa.