Muzica românească în actualitate

Iată un concert exemplar! A fost susţinut în prima parte a acestei luni în Studioul de Concerte din str. Berthelot, un concert de o exemplară structură. A adus în faţa publicului lucrări semnate de George Enescu, de Constantin Silvestri, Paul Constantinescu, Sigismund Toduţă, un concert pe de-a-ntregul dedicat muzicii româneşti, lucrări mai rar întâlnite pe afişele bucureştene.

A fost realizat cu participarea solistică a minunatului flautist Ion Bogdan Ştefănescu, cu participarea Orchestrei Naţionale Radio condusă de dirijorul Tiberiu Soare.

Muzica românească a deceniilor de mijloc al secolului trecut.

Importanţa concertului constă în aceea că a pus în lumină valori componistice cu totul semnificative ale muzicii româneşti; sunt valori care aparţin perioadei pe care – cu mai mult sau mai puţin temei -  o numim a fi clasică, creaţii ale primei jumătăţi, de asemenea ale deceniilor de mijloc ale secolului trecut; sunt lucrări în care prezenţa melosului popular românesc devine parte structurală şi nu una decorativă a gândirii componistice.

Importantă retransmisie radiofonică europeană.

In plus, nu trebuie uitat, importanţa concertului rezidă inclusiv în faptul că acesta a fost şi va fi retransmis de 18 canale ale radiodifuziunilor naţionale afiliate Uniunii  Europene Radio.

Pe de altă parte, originalitatea cu totul specială a acestei seri de muzică constă în aceea că a adus o reevaluare absolut spectaculoasă a acestor valori componistice prin plasarea lor într-o nouă haină de această dată orchestrală.

Mă refer la creaţiile ce aparţin deceniilor de mijloc ale secolului XX, la Sonata pentru flaut şi pian de Constantin Silvestri, lucrare ce devine un veritabil Concert pentru flaut şi orchestră – viziunea orchestrală aparţine eminentului muzician timişorean Sorin Petrescu, de asemenea la Passacaglia pentru pian de Sigismund Toduţă, la Toccata pentru pian de Paul Constantinescu, lucrări îmbrăcate într-o inspirată haină orchestrală de compozitorul Ioan Dobrinescu.

Creativitate şi performanţă

O dată în plus, solistul concertului, Ion Bogdan Ştefănescu, ni se dezvăluie drept un muzician aflat în perpetuă căutare, un artist ale cărui nelinişti profesionale cunosc împliniri pe cât de spectaculoase pe atât de neaşteptate. Iar aceasta atât în ce priveşte repertoriul cât şi realizarea acestuia. Cunoscut este faptul, Ştefănescu dezvoltă un uimitor complex timbral ce împlineşte de o manieră funcţională desenul ritmico-melodic, structura armonică a lucrării. Pe deasupra acestui aspect, natura însăşi a comunicării artistice este una cu totul captivantă, implicată structurii componistice.

Trebuie să recunosc, personal prefer versiunea originală a acestor capodopere ale repertoriului pianistic românesc, lucrări semnate de Paul Constantinescu, de Sigismund Toduţă. Versiunea cu flaut solistic şi orchestră rămâne însă atractivă. Inplineşte vocaţia solistului, anume aceea de neobosit căutător, înclinaţie sub imperiul căreia au fost realizate aceste versiuni orchestrale.

Constatin Silvestri - un muzician de uimitoare vocaţie europeană.

Cu totul preţioasă îmi apare însă readucerea în actualitate, sub formă de lucrare concertantă cu orchestră, a Sonatei pentru flaut şi pian de Constantin Silvestri. Ne aflăm în faţa unei capodopere autentice; în ce priveşte definirea structurilor componistice în baza structurilor intonaţionale ale melosului românesc.

Iar aceasta de o manieră ce se situează în afara ideii ce ar viza decorativismul pitoresc. In final, colaborarea solistului cu acest important artist al vieţii noastre muzicale, cu pianistul Sorin Petrescu, autorul viziunii orchestrale, se dovedeşte a fi de-a-dreptul entuziasmantă. Lucrrea a fost adusă în lumina atenţiei publice, în concert, de dirijorul Tiberiu Soare, un muzician dinamic, eficient, constructiv.

Domniei sale îi datorăm această ultimă versiune privind realizarea celei de a doua simfonii enesciene, lucrare scrisă în primii ani ai secolului trecut. Nu îmi voi permite comentarea acestei realizări decât prin prisma importanţei privind permanenţa repertoriului enescian în viaţa noastră de concert. Audiţia radiofonică, de care am beneficiat, nu permite observarea raportării planurilor discursului simfonic. Pe când un concert dedicat marilor valori componistice româneşti ale celei de a doua jumătăţi a secolului trecut?