Mai avem nevoie şi de creier

Premiul Nobel pentru Matematică nu se acordă, aşa că Israel Gelfand s-a mulţumit cu toate celelalte. Fac, în memoria sa, o reverenţă târzie, dintr-o ţară care-şi frustrează oamenii deştepţi şi îşi cinsteşte imbecilii.

Acum, când minţi înguste „reformează" barbar învăţământul românesc, acum, când pe coridoarele puterii se aude îngrozitoarea întrebare „Şi, până la urmă, la ce e bună atâta matematică?", acum, când Corina Tarniţă, care la 27 de ani tocmai a fost desemnată cel mai bun student român din America de Nord, care la 27 de ani contrazice toate clişeele noastre misogine, acum, când Corina, frumoasă ca un model şi deşteaptă ca ea însăşi, îşi urmează doctoratul la Harvard şi spune că în România ar fi fost doar o profesoară frustrată, acum, aşadar, este momentul să aflăm povestea lui Israel Gelfand, căci Israel Gelfand este un om de povestit.

S-a dus în octombrie anul trecut, la 96 de ani. Ziare din toată lumea civilizată i-au croit ferpare pe măsură. Au titrat cu litere mari, cum în România n-au decât gazetele care vând poze cu femei în chiloţi: „A murit un gigant!".

Israel Gelfand şi-a început viaţa în Imperiul Ţarist, într-un orăşel de lângă Odessa, şi a terminat-o în rezerva unui spital universitar american din New Jersey. A murit de leucemie. Leucemia i-a ucis, cu câteva decenii înainte, şi un fiu tânăr.

Se relatează că Israel Gelfand a iubit, fireşte, cifrele, dar a detestat clasamentele. Sau aşa lăsa să se vadă atunci când i se amintea că este în toate topurile cu genii din secolele XX şi XXI. Din mai multe motive, de rasă, de clasă şi de fire dezinteresată de banal, Israel Gelfand n-a terminat nici măcar liceul. A învăţat matematici de unul singur. Avea 19 ani, când Andrei Kolmogorov a descoperit în zilierul nu foarte politicos o minte strălucită şi l-a acceptat ca student la Universitatea din Moscova, fără examen.

Se spune că dacă ar fi ajuns amândoi într-o ţară cu munţi enormi, Kolmogorov ar fi încercat să-l escaladeze pe cel mai înalt, iar Gelfand ar fi început să construiască drumuri noi, aşa cum a făcut, cu adevărat, folosind matematica în imagistica medicală. E greu de spus ce ar fi tomografiile astăzi fără Gelfand, aşa că mai bine nu spunem.

Israel era evreu şi fiindcă era evreu a fost alungat din institute de cercetări şi de la catedre. Dar înainte de a fi evreu era un geniu. Şi nici măcar Uniunea Sovietică nu-i putea ignora geniul.

Şi tot a dat URSS pe SUA, unde la nouăzeci de ani, într-un interviu pentru „The New York Times", a explicat la ce foloseşte, până la urmă, atâta matematică: „Matematica este un mod de a gândi în fiecare zi. E important să nu o separăm de viaţă. Poţi să explici fracţiile chiar şi unor beţivi cronici. Dacă îi întrebi: care fracţie e mai mare, 2/3 sau 3/5 - probabil că nu vor şti. Dar dacă îi întrebi: ce e preferabil - două sticle de votcă pentru trei oameni sau trei sticle de votcă pentru cinci oameni, atunci vor şti".