Escapadă de weekend: Apuseni şi Piatra Craiului, la un pas de Braşov

De câte ori am trecut pe drumul dinspre Braşov şi Feldioara, am simţit cum ochii îmi fug hipnotic după o mogâldeaţă rotundă, un bust de divă tolănită pe spate şi văzută din profil. De fapt, e vorba de cel mai înalt vârf din Perşani care, fiindcă arată ca un deal mare şi izolat (definiţia din DEX pentru cuvântul „măgură“) şi pentru că şade deasupra oraşului Codlea, a primit numele de Măgura Codlei.

Părea tura ideală de o zi atunci când: a. nu vrei să dormi la cort pentru că încă e destul de frig noaptea; b. cauţi o tură scurtă, în circuit, de încălzire după o iarnă lungă în care ai cedat ispitelor sedentarismului; c. nu vrei să fie prea departe de Bucureşti.

Pe la 9 părăseam Capitala, la 12:30 maşina era parcată în faţa unui bloc din Codlea. Sus rucsacii în spinare şi la drum pe marcaj naţional. Trei triunghiuri, roşu, galben şi albastru, ne îmbie la mers cu pipota umflată patriotic. La scurt timp, cel galben - care înconjoară muntele pe la bază îndreptându-se spre zona ştrandului şi a lacurilor - dezertează. Rămânem cu cel roşu şi cel albastru, nu-i nimic, dacă până acum ne-am împăunat ca români, acum suntem stelişti. Traseul începe pe Strada Şoimului, care se preschimbă apoi în… strada Vulturului. Noroc cu liziera pădurii care mărgineşte urbea, că altminteri mă aşteptam şi la alte metamorfoze către acvile sau harpii. Drumul e lat, un soi de drum de căruţă care intră în pădure.

Nici nu facem bine zece paşi că avem parte de o primă întâlnire zoologică. Chip şi Dale plus încă vreo doi veri ţopăie cu voioşie dintr-un copac într-altul. Frumos început.

Câştigăm destul de repede aproape 300 de metri altitudine, după care ne întâlnim cu un drum forestier care pare a merge de-a coasta, pe care-l urmăm aproximativ 5 minute.

Apoi, ghidaţi de marcaj, continuăm urcuşul spre stânga. Mai un măr, o glumă, o urzică, şi-ajungem la răspântia traseelor. Triunghiul albastru urcă spre ruinele Cetăţii Negre, în stânga, în vreme ce marcajul pe care-l urmăm pentru moment, triunghiul roşu, începe să facă serpentine şi ace de păr prin pădure, într-un urcuş destul de pronunţat. Sunt aproape 2 ore de când am plecat, vârful pare tot mai aproape, muntele păduros lasă loc pentru tot mai multe pietre, zambile sălbatice se iţesc în potecă, mai sus chiar şi un ghiocel, de data asta un ultim vestitor al primăverii.

1292 de metri, altitudinea maximă din Perşani, pe care tronează steagul şi harta în miniatură a României.

E cald, e soare, mai multe şopârle se întind vesele pe pietre, iar zările nu-s chiar aşa de larg deschise cum credeam. Zărim în depărtare Piatra Craiului, dar lumina albă şi intensă de amiază arde orizontul şi estompează contururile.

Pauză de conserve cu fasole şi leurdă şi telefoane acasă. După jumătate de oră o luăm din loc pe marcajul punct roşu, care face legătura peste creastă cu Cetatea Neagră. Atenţie, pentru cei care folosesc cartea despre Munţii Perşani din colecţia MN şi harta aferentă, traseul cu PR nu este notat acolo. De asemenea, pe vreme rea şi pentru turişti mai puţin experimentaţi, e de evitat. Nouă ne-a plăcut enorm, mici pasaje amintesc chiar de creasta Pietrei Craiului, păstrând totuşi proporţiile. Până şi marcajul, punct roşu, e similar. Iar pentru cele vreo două mici săritori de pe parcurs am fost nevoiţi să ne strângem beţele şi să ne cocoţăm un pic.

Cetatea Neagră, care pasămite ar fi fost clădită undeva prin şi mai negrul Ev Mediu de Cavalerii Teutoni, nu-nseamnă azi decât câteva ziduri vechi, aproape complet dărâmate şi invadate de vegetaţie.

Chiar în apropiere, din stânga noastră urcă traseul marcat cu triunghi albastru pe care urmează să coborâm. Mai impresionantă, însă, decât cetatea este ceea ce noi am numit o cetate naturală, un şir de stânci mari care par a alcătui un amfiteatru impunător şi care aduc pe undeva cu peisajele din Apuseni.

Traseul de retragere e lejer, singura dificultate de orientare fiind traversarea unei poieni mai mari care, pe timp de ceaţă, ar putea pune probleme. Numele face toţi banii – Poiana lui Sulică.

Şi, ca un făcut, solul pe-aici pare nespus de roditor. Pretutindeni, cât vezi cu ochii, leurdă! Culegem vreun sfert de oră cu elan tovărăşesc, umplând vreo doi saci de gunoi cu minunatul usturoi păduros, după care, cu voie bună şi desagii plini, coborâm în Codlea, trăgând câte o ocheadă spre Bucegii încă înzăpeziţi.

Tragem linie şi adunăm. Anul nostru montan a debutat frumos, cu o tură în circuit de 6 ore şi 750m diferenţă de nivel, cu pasaje variate, flori nenumărate şi un bonsai de munte care a luat un strop de Apuseni. o fărâmă de Piatra Craiului, după care a făcut din ele o Măgură pe care n-ai cum să n-o îndrăgeşti.

Textul a fost „cocoţat“ şi pe călătoriile-jupânului.ro, unde te invit să descoperi România prin vorbe şi imagini atent alese.