Consecinţele amplificării sentimentului antiamerican
0Sentimentul nu este deloc nou, s-a manifestat continuu atât în Europa, cât şi în foarte multe părţi ale lumii, fiind alimentat de valurile succesive ale reacţiilor majore produse de conflictele cu implicarea directă a SUA, de la războiul din Coreea, apoi la cel din Vietnam, intervenţiile militare din America Centrală sau America de Sud sau din Orientul Apropiat.
Dar, ceea ce este acum foarte interesant, căci fenomenul este în plină expansiune în Europa Occidentală şi, dimpotrivă, pare a cunoaşte un revers în Europa de est, din momentul precis în care s-a dovedit că, din nou, doar "scutul militar american" poate să dea o garanţie eficientă în faţa primejdiei reale reprezentate de acţiunile Federaţiei Ruse. Dar, per ansamblu, acest grup de state din est cu politici declarat proamericane este minoritar la nivelul decizional la nivel de UE şi dispune de o forţă economică destul de puţin sau extrem de puţin relevantă la scară globală, fiind mai degrabă considerate ca "sateliţi de securitate", complet sau în foarte mare măsură dependente de bunăvoinţa americană, condiţionată de aceste circumstanţe excepţionale care au apărut după anexarea Crimeii şi războiul civil din Ucraina.
Este vorba doar de o percepţie superficială? Cred că nu, deoarece iată rezultatele, pe ultimii trei ani, ale unor sondaje făcute chiar de instituţii americane.
La finele anului 2013, un sondaj global realizat de Worldwide Independent Network releva existenţa unor puternice animozităţi împotriva rolului de "jandarm mondial" asumat de SUA. Cetăţenii din peste 60 de ţări au fost întrebaţi: "Ce ţară credeţi că reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa păcii în lumea de azi?". SUA se află în fruntea listei, cu 24% din respondenţi care cred că America este o asemenea ameninţare, urmată la mare distanţă de Pakistan (8% dinvoturi) şi China (6%), Apoi Afganistan, Iran, Israel şi Coreea de Nord (toate acestea cu un procent de 5%). Semnificativ, cele mai multe răspunsuri defavorabile SUA vin din orientul Mijlociu şi ţările din Maghreb, apoi ţări din America Latină (Peru, Brazilia şi Argentina) dar chiar şi cu un procent de 13% de respondenţi americani care cred exact acelaşi lucru. Acestea fiind spuse, să consemnă şi răspunsurile la întrebarea "Dacă nu ar exista bariere, în ce ţară din lume aţi vrea să trăiţi?": respondenţii, aceiaşi care declaraseră SUA drept cea mai mare primejdie la pacea lumii, se declară acum, în proporţie de 9% (primul loc în ierarhia preferinţelor) în favoarea SUA...
Iată acum rezultatele unui sondaj efectuat în acest an de PEW RESEARC CENTER, confirmând oarecum datele cercetării anterioare:
Results of 2015 PEW RESEARCH CENTER poll.
Views of the United States' influence by country[10]
(Not all countries with available data are included)
Sorted by Favorable-Unfavorable
Results of 2015 PEW RESEARC CENTER poll.[61]
World Views of the United States
Sorted by Favorable - Unfavorable
La nivel european, se observă însă, în ultima perioadă, o creştere semnificativă a sentimentului american în zonele tradiţionale de rejecţie (ex. Grecia sau Italia şi Turcia) dar şi, foarte vizibil acum în Germania, mai ales la nivelul unei opinii publice şi clasei politice totdată, inflamate după descoperirea uriaşului scandal de spionaj efectuat de NSA în inima Europei. Ceea ce produce şi valuri la Bruxelles unde se discută în continuare în contradictoriu despre tratatul de liber schimb cu SUA, dar în contextul tensionat al nelămuririlor persistente în ce priveşte domeniul complex al "transferului de date personale".
Americanii au declarat deschis că toate acestea se datorează acţiunii corozive a unei foarte intense acţiuni de propagandă ruseşti, relevantă fiind spusele Preşedintelui Obama în 2013: "A existat o mare activitate pozitivă cu Dimitri Medvedev în timpul primului meu mandat, spre exemplu elaborareaTratatului START II... Dar din momentul în care Vladimir Putin a redevenit preşedinte, s-a făcut simţită o retorică antiamericană care a relansat stereotipurile Războiului Rece".
Posibil, numai că, între timp, poate vă reamintiţi, într-un discurs istoric ţinut în Germania, Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisei Europene, anunţa nevoia unei restructurări complete şi profunde a politicilor europene, tocmai pentru reducerea impactului "Diktatului american" şi revalorizarea relaţiilor cu Federaţia Rusă.
Dovadă de realpolitk? Răspuns la o stare de spirit care poate determina noi alegeri politice, noi orientări în viaţa politică din ţările-cheie ale Europei? Poate că da, deoarece este considerată ca un semnal de luat în calcul apariţia unei mişcări de tip PEGADA în Germania. A nu se confundacu PEGIDIA, mişcare tot mai amplă care grupează adversarii "ilsamizării Europei", acum cu adepţi sau generând modele similare în mai multe ţări din UE. PEGADA este acronimul pentru "Patrioţii Europeni împotriva Americanizării Occidentului".
Sloganullor la marea manifestaţie de la Erfurt a fost chemarea la "lupta împotriva puterii teroriste a Americii", cerând o imediată încetare a rupturii care separă Europa de Rusia şi ţările lumii a treia. Asta, în conţiile în care chiar Joachim Gauck, Preşedintele Germaniei, avertiza că "germanii şi americanii par să trăiască pe două planete diferite" .
Sigur că toate acestea sunt reale, dar poate fi reală o schimbare de substanţă a politicilor europene, care plică la fragilizarea posibilă a relaţiei trans-atlanice? Nu cumva exagerăm ponderea unor astfel de mişcări, adevărat spectaculoase, dar deocamdată marginale? Răspunsul nu este deloc evident căci Europa, chiar dacă are nevoie reală de piaţa rusă (şi prin extensie cea eurasiatică) este foarte departe în poziţia de a-şi asigura propria securitate, mai ales în noile condiţii ale crizei de durată detonate, ca o bombă nucleară a exodului migranţilor, chiar în inima sistemului european.
Asta nu înseamnă însă că, în acest moment, nu se produce o reaşezare majoră a jocurilor geopolitice, în acord cu cele discutate şi niciodată aplicate în negocierile de la Malta, cu noi spaţii de protectorat internaţional şi securizare de noi zone de influenţă. Nu suntem atenţi şi le ignorăm, asta este alegerea noastră suverană. dar ele se petrec acum, rapid, probă acordul proxim pentru Siria şi, mai ales, reorientarea strategică a Germaniei, cea care rămâne şi se consolidează ca vector al următoarei formule europene de putere şi credibilitate a Europei.