Cacealmaua politică a asului de treflă al partidei rromilor

Arestarea pentru corupţie a „asului de treflă“ / preşedintelui Partidei Romilor, deputatul Nicolae Păun, pare să fie o prăbuşire catastrofală în „ţigănie“ a întregii Mişcări civice, culturale şi politice a rromilor, ca o confirmare a suspiciunilor istorice că romii tot ţigani sunt.

Constatarea faptului că ar fi vorba de o adevărată reţea infracţională creată pe infrastructura organizaţiei Partida Romilor, organizaţia de reprezentare a minorităţii rrome, nu pare să mire pe nimeni, nu există niciun comunicat de solidaritate sau desolidarizare din partea rromilor, iar nerromii îşi reconfirmă că rromii sunt ţigani – mai degrabă o minoritate infracţională decât o minoritate naţională / etnică. Degringolada morală a rromilor, ca şi cea social-economică, par să confirme că „ţiganu-i tot ţigan, şi-n ziua de Paşte”, „ţiganul nu e om”, ba chiar că ţiganul e rrom de departe şi aşa va rămâne, câtă vreme nu-şi asumă o etică, o responsabilitate socială, civilitatea. Dispreţul general este tacit, subînţeles, unanim acceptat, iar ghetoizarea şi separarea par necesare pentru a salva societatea, menţinând obligatoriu un mesaj umanist şi o corectitudine politică variabilă, la limită. Pare să fie ca un final de partidă, în care cartoforul a fost prins trişând, la cacealma, cu asul de treflă strecurat în mânecă, şi o decizie se impune; statul român trebuie să acţioneze pentru a rezolva conflictele istorice din societatea românească, în cazul în speţă, dintre situaţia ingrată dintre periferia (rromii) şi centrul comunităţii (români), ca şi conflictul real, cel dintre stat şi societatea românească.

Tot atât de adevărat, rromii înşişi, blocaţi în lupte fratricide pentru recompense şi privilegii, nu par să fie deloc diferiţi de ţigăniile din epopeea "Ţiganiada", deşi au trecut de-atunci mai bine de 200 de ani, preocupaţi doar de realitatea pragmatică a pântecului şi de a fi un fel de vătafi de sclavi, în slujba stâpânilor. La rromi, Libertatea pare să fie o (auto)însclavizare, cam ca la Dezrobirea din 1856, când unii au plătit pentru a nu fi dezrobiţi, a nu fi oameni liberi. Dacă nu cântă, nu dă din buric şi nu face giumbuşlucuri, ca o maimuţă umană, ţiganul  devine de neînţeles, invizibil, înafara naturii sale. Dacă nu sunt suficient de caraghioşi, nu sunt consideraţi ţigani veritabili, iar dacă mai vorbesc şi de drepturi, demnitate, decolonizare etc. sunt nişte papagali, confundă realitatea pragmatică a "ce e în mână nu-i minciună" cu utopiile din cărţile citite (sigur înţelese greşit!). Să fi fost alegerea ca parlamentari a lui Mădălin Voicu şi Damian Drăghici, proveniţi din dinastii de lăutari, un simplu stereotip de alegere a celor care cântă în strună Puterii sau nu pot mai mult decât le permite disciplina de partid? Ce i-a lipsit sociologului şi diplomatului Nicolae Gheorghe, intelectual de marcă, fost coleg cu marii intelectuali şi politicieni români, pentru a avea şi recunoaşterea statului român, pe lângă recunoaşterea sa înternaţională? Sau, poate, Puterea îi selectează doar pe cei slugarnici, perpetuând ea însăşi mentalităţi medievale, un rasism mascat? Care sunt criteriile meritocratice de promovare ale statului, există o elită rromă autentică, în măsură să se constituie ca model al schimbării? Dacă nu există, cine nu o lasă să se dezvolte, cine ne distruge periodic intenţiile de organizare internă, ne manipulează şi colonizează minţile? Ghici ghicitoarea mea!

Pe de altă parte, Nicolae Păun, alias Niky Scorpion, spune că e o canibalizare politică, o cabală (un fel de cal troian), că n-ar fi atât vorba de implicarea lui în furatul banilor din proiectele europene, ci de politică, orchestrată împotriva Partidei Romilor Pro Europa. Or, pare-se că gura păcătosului adevăr grăieşte, doar că Nicolae Păun nu se referă la politică în sensul negocierii de politici publice pentru rromi, ci la faptul că Partida Romilor a fost cea mai mare agenţie electorală de traficare a votului rromilor către partidele majoritare şi că este o victimă colaterală a demantelării acestei reţele de mafiotizare politică a "maşinii de vot". Altfel spus, Nicolae Păun consideră că partidele (româneşti) sunt silite să termine cu "ţigăniile" şi, conform proastei înţelepciunii tradiţionale, "dau boala-n ţigani"(vina). Ar fi vorba de o maşinaţiune a partidelor româneşti de subalternizare a votului rromilor pentru viitoarele alegeri, ca recolonizare şi rasism politic, prin anihilarea drepturilor politice constituţionale ale minorităţii rrome.

Este un oarecare adevăr, la nivel local, liderii filialelor Partidei Romilor sunt în cvasitotalitate consilieri în partidelor majoritare, negociaţi cu deputatul rromilor Nicolae Păun, în fapt, agenţi electorali. Până şi experţii rromi din administraţia publică au fost angajaţi „politic”, nu pe criterii meritocratice, într-o dublă obedienţă faţă de Partid şi Partidă (un cuplu al dragostei de putere). Marean Vanghelie a fost zece ani primar în Ferentari şi Rahova, cumpărând voturile rromilor, iar situaţia aceasta este frecventă la nivel naţional, blocând exprimarea votului liber, prin coruperea categoriilor defavorizate. În Ferentari deja alegerile au început, liberalii se bat cu social-democraţii pentru voturile „ţigănetului“ (cum zicea Johnny Răducanu, iritat şi dezamăgit), iar Partida Romilor, care ar fi putut avea un electorat mult mai mare ca al UDMR-ului, va fi sancţionată drastic de electoratul rrom, ba chiar riscă radierea şi excluderea din Consiliul Minorităţilor Naţionale (structură de stat). Rromii, ca "maşină de vot" contra cost,  este o veche practică, e de sperat că abuzul va fi stopat şi rromii îşi vor reforma structurile de reprezentare, pentru a putea negocia politic politicile publice cu statul (nu cu partidele).

De fapt, odată cu prăbuşirea acestei baliverne, cu cărţile la vedere, se vede că toţi au jucat la cacealma, şi rromii, şi societatea românească şi statul. De mai bine de 25 de ani, iniţiativele statului de redresare socio-econimică a minorităţii rrome sunt cvasi-inexistente, praf în ochi, iar cele ale UE se lovesc de "industria rromă", o reţea a mafiei gulerelor albe, cu ramificaţii neguroase. În realitate, oricât am vorbi de incluziunea socială a rromilor şi de combaterea sărăciei, ghetoizarea, ca segregare etnică, maschează prost lipsa de măsuri de combatere a rasismului. Este un eufemism nesimţit să se spună "integrarea socială a rromilor" sau "combaterea sărăciei", câtă vreme, istoric, rasismul de inegalitate este consecinţa rasismului de diferenţă (ţiganul, ca păgân, ca neom), ca neacceptare şi excludere din comunitate sau ghetoizare. Democraţia prin drept este reforma morală şi soluţia incluziunii în egalitatea de şanse a cetăţeniei, nu eufemismele, mafia electorală şi şuşanelele politice, ca acum! În fine, şi rromii ar trebui să se decidă: demnitatea nu se cerşeşte, nu se fură!

Ce-şi asumă partidele majoritare din greşeala de a fi confiscat votul rromilor, ce-şi asumă statul român din vina de a fi tolerat această situaţie, ce-şi asumă rromii înşişi, în special ONG-urile, a căror voce civică nu se aude? În fine, unde sunt liderii de opinie, intelectualii publici, unde este sfera publică rromă, cine-şi asumă responsabilităţi? În rest, nimic nou, cam aşa a fost dintotdeauna, rasismul românesc nu este definit (de aceea polemic), nici acceptat, deşi Sclavia şi Holocaustul rromilor din România explică mentalităţile actuale. Trebuie reînceput altfel.

Ce de de făcut? Un răspuns este şi în comentariile din josul articolului, o mărturie a absenţei unor politici de stat care să împace societatea.