Alegeri prezidenţiale 2014. Campania „Ce va face noul preşedinte”?

Acum, în era interdisciplinarităţii, nu poţi înţelege politica fără economie, geopolitică, istorie, sociologie. Aceasta din urmă a ajuns să fie cea mai des pomenită când vine vorba de alegeri şi de electoratul român.

Mulţi cred că sociologia are ”mijloace magice” prin care pot fi prezise rezultatele. Sondajele sunt instrumente foarte eficiente, dar care îşi datorează succesul manierei de proiectare a acestora. Să luăm exemplul campaniei ”Alegeţi Preşedintele”. Noi, cei prezenţi în spaţiul comunicării virtuale, ar trebui să răspundem la nişte întrebări, la care ştim răspunsurile prezidenţiabililor, pentru a şti cu cine ne identificăm ca opţiune de vot. Mult mai ”spectaculos” ar fi fost să răspundem fără a şti ce gândesc aleşii. Asta pentru că se creează confuzia: ”gândeşti ca el, pe el îl votezi”, care arată slăbiciunea esenţială a instrumentului sociologic prezentat.

Chiar dacă gândirea mea se apropie în mare parte cu a unui candidat, asta nu înseamnă că el reprezintă şi opţiunea mea pentru vot. În sfertul de veac de democraţie scurs pe malurile Dâmboviţei, fiecare demnitar, indiferent de fotoliul ocupat şi-a arătat arsenalul de promisiuni şlefuite de specialişti din domeniu, despre care se credea că vor veni cu el. Imediat cum a ajuns acolo, a a constat că nu are pârghiile necesare şi a invocat greaua moştenire a trecutului.

De aceea, cred că va merita să fie preşedinte cel care va răspunde afirmativ la un set de întrebări precum:

1.     Va clarifica situaţia geopolitică a României, care e una specială: aparţine politic Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice, dar depinde economic (în special energetic) de Federaţia Rusă şi va evita şantajul separatist pe criterii etnice la adresa guvernului şi, implicit a ţării.

2.     Va echilibra balanţa între administraţia centrală şi cea locală, reuşind să optimizeze investiţiile şi să nu mai distribuie banii pe criterii de partid.

3.     Va face o autentică reformă constituţională, în care să elimine blocajul dintre Palate, care transformă Curtea Constituţională unica autoritate, iar Parlamentul, într-o gaşcă de amatori.

4.     Va crea criterii de selecţie a parlamentarilor, altele decât ”cotizaţia de campanie”, care e sursa unică a corupţiei (”ţi-am dat bani în campanie, e musai să faci ce zic eu!”) şi va garanta soliditatea şi integritatea instituţiilor, fără a lua în derâdere instituţiile statului.

5.     Va înceta să accepte miniştri incompetenţi şi nu va accepta ca inspectoratele şcolare să fie CAP-uri care toamna recoltează voturi pentru partid, în loc să se ocupe de posturile cadrelor didactice.

6.     Va fi de acord ca Parlamentul bicameral să aibă o Cameră a Deputaţilor compusă din membri aleşi proporţional cu numărul de locuitori ai judeţului şi câte doi senatori din fiecare judeţ.

7.     Va asigura trecerea României la Euro, va examina raportul dintre oferta educaţională şi cererea pieţei şi va crea un parteneriat între mediile public şi privat.

8.     Va face din diaspora, un aliat real, un ambasador al României şi nu un instrument conjunctural de strâns voturi, sau de vărsat oful când pierzi alegerile

9.     Va eficientiza absorbirea fondurilor europene şi va ieşi pe post să spună că România dă bani la Uniunea Europeană şi nu e în stare să atragă nici măcar cât dă.

10.     Va reforma învăţământul, sănătatea, armata, administraţia, toate domeniile vitale, dându-le procentul aferent din PIB.

O să mi se reproşeze faptul că nu Preşedintele face asta. Constituţional veţi avea dreptate, dar alegerile prezidenţiale, decalate faţă de cele legislative creează mutări pe tabla de şah a politicii interne, dar şi internaţionale. Aştept ca noul preşedinte, fie bărbat sau femeie, să oprească acest CD zgâriat al democraţiei ultimilor 25 de ani şi să redea, prin oamenii cărora le va da girul constituţional, respectul faţă de instituţii, să explice că fiecare trebuie să-şi facă datoria, să nu mai lase mass-media să mai confunde activitatea reală a serviciilor secrete cu scenariile mediocre hollywoodiene. 

Pe scurt, vreau ca noul preşedinte să vegheze la schimbarea la faţă a României. Dacă nu se va reuşi acum, după 25 de ani de la ultima schimbare majoră în România, mi-e greu să cred că va mai exista o energie suficientă în următorii 25, când se va încheia perioada de jumătate de secol de planuri eficiente pe care România, aşa cum am mai scris pe acest blog, şi-a construit istoria.