REVIEW Samsung Galaxy XCover 2 - "Eu ţi-am zis că e doar un smartphone, dar tu nu, Batman, Batman!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O oaie mai dură în haine de leu FOTO Vlad Andriescu/Adevărul
O oaie mai dură în haine de leu FOTO Vlad Andriescu/Adevărul

Samsung a lansat anul acesta a doua generaţie a telefonului Xcover 2, care este vândut ca unul destinat aventurierilor şi celor care doresc un pic mai mult de la un device şi ar vrea să îl scape. Am descoperit aşa ceva? Răspundem în review.

Samsung XCover 2 este un terminal relativ ieftin, iar noi am încercat să ne dăm seama dacă este doar o oaie în haine de lup sau chiar îşi merită renumele. Samsung nu a exagerat. Nu a creat un telefon cu adevărat rezistent. A creat un telefon care dă această impresie, care poate fi scăpat un pic în apă, uitat puţin pe bordul maşinii sau scăpat de la etajul 1. Dar nu mai mult. E un tot teren care se împotmoleşte. Se poate spune că Xcover 2 e un smartphone, nu Batman. un Duster, nu un Jeep.

Hardware

E un telefon care aparţine segmentului mediu. Dar depinde cum privim lucrurile, pentru că deja pe mediu sunt telefoane ca Samsung Galaxy S4 Mini care au mult mai multe lucruri. Xcover 2 iese în faţa cu promisiunea de a fi rezistent la şocuri, iar partea hardware a fost tratată cu mai multă uşurinţă.

Are un procesor dual core la 1Ghz, Cortex A9 şi un procesor GPU Mali 400MP. Capacitatea memoriei interne este de 1 GB RAM, iar capacitatea de stocare este de 4 GB, extensibilă prin microSD de până la 32 de GB.

Telefonul este certificat IP67, adică este rezistent la praf şi la apă. Scufundările pot fi de până la un metru adâncime. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să scufundaţi telefonul, ci pur şi simplu să fiţi liniştiţi dacă aţi dat nişte apă.

Cum ne-am descurcat noi cu el? Atât timp cât nu forţezi acest telefon, ai parte de o experienţă medie decentă. A rulat chiar şi jocuri cum ar fi Minion Rush sau Real Football 2013. La Minion Rush există un vag lag, mai pronunţat decât la altele. Multitasking-ul este primit bine de către telefon şi nu se blochează niciodată. Cel puţin nu a făcut-o în săptămânnile cât a stat la noi.

Alte considerente speciale

Este un telefon vândut, ca "cel mia bun partener pentru activităţile în exterior, fiind suficient de robust. Este certificat IP67, cu protecţie la praf şi la apă 100%". Poate fi scufundat într-un metru de apă, timp de 30 de minute. Ei bine, apa intră în telefon. Nu a avut timp să facă ceva, dar apa se vede clar că intră fără nicio grijă. Eu nu aş avea încredere în totalitate.

L-am scăpat de câteva ori. Adică l-am aruncat (ne cerem scuze, Orange). L-am aruncat nu la nervi, ci dintr-un scenariu tradiţional: de la ureche, de la nivelul şoldului. A rezistat fără nicio zgârietură. Celălalt telefon de acest tip pe care l-am avut la Tech Adevărul, Caterpillar CAT B15, avea o muchie mai dură, mai bărbătească, dintr-un cauciuc gros. Dar în momentul când am scăpat telefonul, colţul cauciuat s-a şi întins. Nu s-a stricat, dar a transmis un mesaj. Xcover 2 poate rezista căzăturilor, dar nu are nmic special pentru a ne salva.

Display

4 inci, 233 de pixeli pe inch şi rezoluţie de 480x800 de pixeli. Samsung a saturat un pic imaginea şi compensează. Este mai luminos şi mai bun decât pe Samsung Galaxy Grand, pe care l-am testat săpătmânile anterioare, dar mult mai puţin saturat decât, să zicem, Galaxy S4 Mini. Fără îndoială, există niveluri de preţ diferite.

Interfaţa TouchWiz oferă toate calităţile unui Samsung.

Conectivitate

Două mufe mari şi late pe acest telefon, fantele fiind acoperite de nişte uşiţe. În afară de un mini USB, mai există clasica mufă de căşti, care de data aceasta este în partea superioară. Amândouă uşiţele trebuie apăsate mai bine, pentru a proteja telefonul de apă, nisip sau praf, pe termen lung. Cred că lucrurile devin standard aici. Telefonul are un slot de card microSD, sub baterie, lângă slotul de SIM.

Sunet

Are un difuzor în partea din spate, destul de mare pentru un telefon. Faţă de orice alt telefon Samsung de clasă medie nu iese în evidenţă, ci se descurcă bine. În aglomeraţie, pe stradă sau în metrou veţi avea probleme să ascultaţi ceva, dar vă sfătuim să vă luaţi căşti.

samsung galaxy xcover 2

Cameră

Avem în dotare o cameră foto de 5 megapixeli, cu posibilitate de a înregistra video HD. Camera frontală este una VGA. Pentru mine acesta este un telefon pentru oamenii care nu au grijă de aparatele lor, dar şi pentru cei care vor să plece la mare şi la munte fără a se îngrijora dacă-şi iau telefonul cu ei, pe plajă sau pe poteci. Din păcate, camera de cinci megapixeli nu scoate mai mult de nişte poze demne câteodată de Facebook. Ar fi meritat mai mult, dar în strategia Samsung a apărut deja S4 Active, o varianta rezistentă la apă şi la praf a modelului varf de gamă.

Nota bene, faţă de alte telefoane cu Android, Samsung Xcover 2 are un buton de fotografie. Direct. Pe carcasă. Acest lucru vine în sprijinul celor care vor totuşi să fotografieze cu Xcover 2, prin accesul mai uşor. Apăsaţi tare pe buton. Nu e cel mai sensibil din lume.

Baterie

Are o baterie de 1.700 de miliamperi şi este dezamăgitor. Cum să te numeşti telefon de aventură, de lucruri interesante, dacă tu ai o baterie aşa mică? Evident, nu cere foarte multe resurse procesorul, iar telefonul per ansamblu consumă mai puţin, dar chiar nu înţeleg absenţa unei baterii de 2.000 de miliamperi. În testele noastre, cu 3G-ul pornit, bateria s-a dus în tradiţionalul 6-7 ore, iar fără 3G şi doar cu o conexiune Wi-Fi, telefonul s-a îndreptat spre o zi. Cu Wi-Fi limitat, trece de o zi.

Dacă nu staţi pe Facebook pe poteci sau când sunteţi cu telefonul, s-ar putea să puteţi urca mai multe poze şi să mai aveţi şi baterie la final. Cu toate acestea, pozele...

Design

Pe lângă rezistenţa la apă şi la praf, telefonul trebuia să aibă alte haine decât suratele sale normale. Pentru că este un smartphone destinat "aventurierilor" şi celor care nu au foarte multă grijă de gadgeturile lor, are un aspect mai dur, prin linii mai pronunţate. Este ca o variantă specială Off Road la o maşină.

Pe margini are linii mai groase, dintr-un plastic mai rezistent, care au şi striaţii anti-zgârieturi. Carcasa este dintr-un plastic puţin mai gros decât ar fi obişniuit şi se remarcă rapid şurubul de închidere. La nivelul designului, acesta merge bine cu aspectul general al telefonului. La funcţionalitate, de asemenea, îşi face treaba mai bine decât sistemul de blocare de la celălalt telefon rezistent pe care l-am testat, Caterpillar CAT B15. Dacă pe acela l-am scăpat pe jos, iar bateria a sărit prin locul lăsat de carcasă (care nu s-a desprins, dar s-a deschis), Samsung nu are asemenea probleme. La căzături, cel mult se va deschide pe centru, dar va rămâne bine prinsă în şurub. Camera foto este protejata şi ea de metal ca cel de pe şurub.

În partea din faţă remarcăm butoanele fizice pe care le-am găsit foarte greoaie, aproape imposibil de apăsat în anumite situaţii şi mai puţin fine decât speram. Per total aspectul telefonului a fost întărit, a fost transmisă ideea de dur. Telefonul este un smartphone îmbrăcat în haine de supererou, deşi nu face extrem de multe minuni. Culoarea pe care am primit-o în teste nu e nici ea cea mai reuşită, dar există şi varianta de albastru clasic Samsung. Mufele sunt ascunse.

samsung galaxy xcover 2

Preţ şi disponibilitate

Telefonul vine la un preţ de 1 euro la Orange pentru un abonament mai mare de 23 de euro, la 99 de euro pentru cele între 9 şi 20 de euro, iar pentru abonamentele şi mai mici sau "la liber", telefonul ajunge al 174 de euro. Preţul este unul rezonabil şi vorbim despre un device sub 1.000 de lei. Astfel, pentru cei cu buget mediu, care doresc un telefon puţin mai rezistent decât altele şi cu câteva capabilităţi smart care reuşesc să creeze o experienţă bună, poate fi o alternativă. Preţul este unul corect.

Plusuri:

A rezistat eroic la încercările mele de a face carcasa să cadă sau să aibă vreun semn
Ecranul este decent pentru performanţele generale
Procesorul este unul corect
Preţul este bun, în condiţiile în care este un telefon de nişă

Minusuri:

Este o pisică în haine de leu. Este rezistent, dar cel mai bun element al său este şurubul. În rest, a fost ornat pentru a fi vândut cu cureaua de susţinere mai groasă, cu capace mai groase şi cu butoane mai dure. Dar nu e mai mult decât un Samsung Galaxy Ace cu o carcasă interesantă.

Autonomia nu este pe măsura dorinţei de a vinde telefonul pentru aventuri. Are doar 1.7000 de miliamperi.

samsung galaxy xcover 2

L-am cumpăra?

Sincer, nu. Pentru că am o muncă de birou sau de teren în oraş. Nu mi-ar folosi la nimic şi nici nu mă dă în vânt designul. Îl recomandăm ca opţiune ca cei care sunt neatenţi cu telefoanele. Cei care se ştiu păţiţi. Pentru o vacanţă? Poate doar ca look, iar.

Tehnologie

Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite