În fel şi Chip: despre reviste şi ziare care nu dispar, ci doar se duc

„Ziarele nu dispar. Numai proştii se duc“ - este un citat pe care mi-l aduc aminte de fiecare dată când aflu că un ziar sau o revistă dispar din print. Am „ProSport“, „Newsweek“, „Academia Caţavencu“ înainte de vânzare. Mai nou, am „Chip“ şi „Level“. Şi o ciudată nostalgie pentru aceste hârtii de învelit salamul sau spălat geamul.

Citatul de la începutul acestui articol e dintr-un editorial, ultimul, al lui Cornel Nistorescu. A scris asta în ultimul număr al „Cotidianul“ şi un articol despre finalul acelui ziar a apărut în „Adevărul“ - semnat Cristian Delcea. Azi, eu mi-am cumpărat Chip şi Level, două reviste care m-au învăţat foarte multe despre tehnologie şi jocuri. Cu 31 de lei mi-am cumpărat câteva amintiri.

Am început să citesc lunar Chip din clasa a 5-a până prin a 10-a, apoi sporadic până în a 12-a. Level am cumpărat cam doi ani, în ultimele două clase de gimnaziu, deşi în al doilea an n-am mai cumpărat lunar.

Acolo, am aflat prima dată despre Windows, Mac OS şi, mai ales, Ubuntu şi universul Linux. Îmi plăcea enorm să citesc tot ce se scrie despre gadgeturi, sisteme de operare, programe şi Internet. Se scria cu sensibilitatea cuvintelor despre obiecte fără simţiri.

Nu prea foloseam programele de pe CD, nu aveam nevoie, dar paginile alea mi-au rămas stocate în memorie. Am acasă circa 10 numere din Chip, în funcţie de cum mi-au plăcut, şi le-am păstrat pentru vremurile în care voi vrea să revin asupra revistelor  şi ziarelor pe care le-am citit cu plăcere. O să-mi aduc aminte şi de „Terra magazin“ cu această ocazie, şi de „Dilema veche“ şi dosarul despre fotojurnalism, dar şi despre „Ziarul financiar“ cu ediţia specială de 18 ani.

„Imaginea“ despre tehnologie

În paginile Chip l-am descoperit şi pe Ionuţ Bălan, omul care semna cele mai multe review-uri şi era fan HTC. Acum, e la Mobzine, site care a informat prin dl Pop despre închiderea Chip şi Level. O fi o ironie a sorţii. În Level urmăream screenshot-urile cu bug-uri din jocuri, mai citeam unele review-uri la Fifa sau NFS, ori discutam cu un coleg de clasă despre redactori, cum era Ciolan cel fără faţă. N-am fost gamer niciodată, dar redactorii de acolo aveau un stil de a descrie lumea asta care mă făcea să le cumpăr, uneori, revista.

Dar n-am început să descopăr prin Chip lumea tehnologiei, ci prin Computer Bild. N-am cumpărat decât vreo două numere, la un final de an, şi nici nu ştiu dacă am adăugat-o la colecţie. Le voi adăuga astăzi pe cele două numere din Chip şi Level pe care le-am luat. Vor sta, dacă nu mai apar altele la început de 2014, lângă ultimul număr din PC Magazine, l-am cumpărat într-o iarnă. Şi pe acestea două la fel, tot iarna. Aşa o fi cu presa asta, iarna îngheaţă şi cade.

Anul trecut, la final, scriam despre „The Daily“ şi tehnologiile care au detronat tehnologii. Mai sunt 6 zile pentru a fi un an complet. Cu o seară înaintea redactării am stat cam două ore să citesc totul despre The Daily, de la oamenii care au muncit la acea publicaţie de pixeli la opinii din exterior. Analize peste analize, comentarii despre un pariu pierdut şi, la final, o publicaţie moartă fără să vadă litera tiparului pentru că ea avea lumina tabletei.

Mai amintesc şi de „Newsweek“, i-am cumpărat ultimul număr anul trecut. Am fost la InMedio, la Universitate, l-am luat, l-am răsfoit, l-am pus într-un număr din „Adevărul“ şi l-am dus acasă, la colecţie. Anul ăsta aveam să aflu că reapare în 2014. Păi, se face aşa? Eu lucrez la colecţia pe care s-o vând pe bani grei, şi voi relansaţi? Sper ca peste zece ani să-mi aduc aminte să cumpăr spaţiu generos pe cloud, am câteva publicaţii digitale pe care vreau să le salvez în colecţia 2.0.