Unirea Urziceni, aproape campioană!
0Unirea a învins cu 2-1 la Timişoara, iar, la finalul meciului, jucătorii au făcut turul stadionului în aplauzele bănăţenilor.Ialomiţenii au făcut un pas uriaş spre titlu, în timp ce timişorenii încă mai speră la recuperarea punctelor de penalizare.
Mai citeşte şi:
Dan Petrescu: "A fost o victorie senzaţională, ştiu sigur că vom fi în Ligă"
Urziceni, sărbătoare de campioni
Becali: "Unirea Urziceni e campioană, iar Steaua va merge în Liga Europa"
Turcu: „Mihai Stoica ia 5.000 de euro de la GSP TV“
Braşov: "Câinii roşii", hingheriţi de Răzvan Lucescu
Partida a început timid, jucătorii ambelor formaţii fiind conştienţi, parcă, de importanţa meciului pe care îl disputau. Prima repriză a fost echilibrată, fără ocazii mari de poartă.
O acţiune mai hotărâtă a timişorenilor îl găseşte pe Gigel Bucur cu mingea la picior la 10 metri de poarta adversă, iar candidatul la titlul de golgheter al campionatului nu iartă.
A fost singura fază cu adevărat periculoasă a unei prime reprize mai degrabă terne. Înafară de gol, tribunele au mai fost animate doar de anunţul faptului că FC Braşov a deschis scorul pe terenul lui Dinamo. La scorurile înregistrate la pauză, în condiţiile în care ar fi avut cele şase puncte cu care a fost penalizată, Timişoara ar fi fost matematic campioană.
Revirimentul Unirii
Mitanul secund a început în nota primei reprize. Însă doar până în minutul 50. Pădureţu egalează din penalty, şi meciul se schimbă total. Gazdele ies la joc, iar anunţul modificării de scor din cealaltă partidă capitală, unde Braşovul conducea cu 2-0, a dat aripi echipei conduse de Balint.
Cisovsky, cu un şut de la distanţă, iar apoi Gigel Bucur şi Arman Karamyan au pus la grea încercare apărarea adversă. Atacurile în valuri ale gazdelor au durat doar zece minute, pentru că în minutul 60 Bilaşco înscrie un gol ciudat, la colţul scurt, şi Unirea este în proporţie de 90% campioană. Timişorenii au terminat meciul cu fundaşul central Cisovsky pe post de pivot în atac, însă Dan Petrescu a închis apărarea.
Echipa din micuţul oraş ialomiţean mai are emoţii în privinţa titlului doar dacă bănăţenii primesc înapoi cele şase puncte, ceea ce ar însemna că diferenţa dintre cele două echipe ar fi de doar două puncte înaintea ultimei etape, când „Poli” joacă în deplasare la Braşov, iar Urziceniul la Steaua.