„Fotbalul e război“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Özil a trecut peste Van Bommel într-un amical disputat în noiembrie 2011. Germanii au câştigat cu 3-0
Özil a trecut peste Van Bommel într-un amical disputat în noiembrie 2011. Germanii au câştigat cu 3-0

Sunt cuvintele fostului mare antrenor olandez Rinus Michels, folosite pentru a ilustra rivalitatea din Germania şi Olanda. Un nou episod al duelului se derulează azi.

Olanda este la răscruce. Un nou pas greşit, după eşecul cu Danemarca, îi va fi fatal Portocalei Mecanice. În faţa echipei Orange  stă Germania, rivalul dintotdeauna, dar în special din anii '70-'80. „Meciurile cu Olanda m-au costat ani din viaţă, dar nu le-aş fi ratat pentru nimic în lume. Prin meciurile acela respirau emoţiile, o tensiune uriaşă, dar şi fotbalul de clasă", sunt cuvintele lui Franz Beckenbauer.

Rivalitatea a început în 1974, când marea echipă a Olandei, cu Rinus Michels antrenor, Cruyff şi Neeskens printre jucători, pierdea finala Cupei Mondiale cu 2-1 în faţa Germaniei de Vest. Era primul meci la acest nivel, de când Germania ocupase Olanda în al Doilea Război Mondial, iar rănile istoriei nu se vindecaseră. Wim van Hanegem, jucător olandez care îşi pierduse tatăl şi cei doi fraţi în război, a refuzat să participe la dineul oficial, motivând sec: „Pur şi simplu îi urăsc pe germani. Mi-au omorât familia!"

„Scoate-l pe ginerică din echipă"

Revenind la prezent, Olanda este în faţa unei eliminări premature. Media, suporterii şi foşti jucători olandezi îi cer lui Bert van Marwijk să nu mai joace titular cu Van Bommel, ginerele selecţionerului, însă este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple.

La gâtul selecţionerului a sărit şi unul dintre jucători, Rafael van der Vaart: „E clar, el s-a hotărât în privinţa mea. Nu sunt suficient de bun să încep ca titular. E frustrant să stai să încălzeşti banca". Chiar şi fără el pe teren din primul minut, Van der Vaart crede că Olanda este favorită în meciul de azi: „Germania  are doar trei jucători de clasă mondială: Mesut Özil, Mario Gotze şi Bastian Schweinsteiger". Ultimul s-ar putea să nici nu joace, din cauza unei accidentări.

Şi Robben îşi caută dreptatea!

Arjen Robben este starul lui Bayern München, însă fanii bavarezi l-au fluierat copios pe acesta cu ocazia unui amical dintre Olanda şi echipa sa de club, disputat chiar înaintea Europenelor. Germanii

i-au reproşat acestuia penalty-urile ratate cu Chelsea şi Borussia Dortmund ce au condus la pierderea Ligii Campionilor şi a campionatului. „În locul lui, aş pleca imediat de la Bayern", a spus Van Bommel după acel meci. În primul meci de la Euro, cel cu Danemarca, Robben a irosit o altă ocazie uriaşă: „Am fost un idiot, trebuia să şutez. M-am gândit că, dacă nu pasez, iar va spune toată lumea că sunt egoist".

Meciuri istorice

- 7 iulie 1974.  Germania de Vest - Olanda 2-1. În finala Cupei Mondiale, olandezii plecau ca favoriţi, iar Neeskens a dat gol chiar în minutul doi. Breitner şi Gerd Muller au adus însă titlul în Germania.
- 18 iunie 1978.  Germania de Vest - Olanda 2-2. În al doilea meci din grupe, tot la Mondial, cele două echipe au încheiat la egalitate. Germanii nu s-au calificat mai departe, dar olandezii au ajuns iar în finală, unde au pierdut în faţa Argentinei.
- 21 iunie 1988. Germania de Vest - Olanda 1-2. Semifinala Campionatului European, chiar în Germania, la Hamburg. Nemţii au dechis scorul prin Matthaus, Koeman a egalat, iar Van Basten a calificat-o pe Olanda în finală cu un gol marcat în minutul 88. Olandezii aveau să câştige Euro în faţa URSS.
- 26 iunie 1990. Germania de Vest - Olanda 2-1. Nemţii au trecut de Olanda în optimile de finală, în drumul spre al treilea titlu mondial. Klinsmann, Brehme, respectiv Koeman au fost marcatorii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite