Sanda Ladoşi a fost convinsă de Ramona Bădescu să vină la un eveniment monden
0După naşterea băieţelului ei, Bogdan, Sanda Ladoşi s-a dedicat exclusiv creşterii acestuia, aşa că evenimentele mondene au fost trecute pe ultimul loc în lista sa de priorităţi.
După naşterea băieţelului ei, Bogdan, Sanda Ladoşi s-a dedicat exclusiv creşterii acestuia, aşa că evenimentele mondene au fost trecute pe ultimul loc în lista sa de priorităţi.
Totuşi, pentru buna sa prietenă Ramona Bădescu, Sanda a făcut o excepţie de la regulă. Astfel, la o oră destul de târzie, după ce şi-a încheiat îndatoririle de mamă a unui copil de numai patru luni, a onorat seara în care Ramona, craioveanca noastră stabilită în Italia de peste 15 ani, şi-a inaugurat restaurantul Isoletta. Corina Chiriac, realizatorul Dumitru Moroşanu, Irina Radu (director Kanal D), Cătălin Botezatu, Monica şi Irinel Columbeanu, Mihai Albu şi soţia sa, Iulia, Corina Dănilă, părinţii, fratele şi iubitul Ramonei, Ricardo Piccionetti, au savurat vin italienesc, fructe de mare, dar şi gustul şi aroma mediteraneeană ale celui mai proaspăt peşte care, potrivit managerilor, va fi adus în fiecare zi din Golful Terracina.
Ramona, care adoră preparatele din peşte, îşi propusese de mai mult timp să deschidă la Bucureşti un local de lux cu specific mediteraneean. Invitatul special al serii a fost Rafaelo Tipetro, compozitorul pieselor interpretate de Andrea Bocelli, care, după un recital de excepţie ţinut pe terasa restaurantului, pe malul lacului Herăstrău, a cântat în duet şi cu artiştii români prezenţi la eveniment. Sanda Ladoşi, Corina Chiriac şi Ramona Bădescu i-au devenit, în mod absolut spontan, partenere de scenă...