Legionarii, la zid. Comuniştii, nu!

De câteva zile, pare-se că în presa de pe malurile Dâmboviţei s-a stârnit o nouă furtună într-un pahar cu apă.

În loc să discutăm „cestiuni arzătoare la ordinea zilii", cum ar zice nenea Trahanache, noi ne ocupăm de nostalgiile legionare ale părintelui Iustin Pârvu. Cel puţin asta e preocuparea jurnaliştilor imberbi pentru care nişte cântecele postate pe YouTube reprezintă, pasămite, o gravă ameninţare la adresa siguranţei naţionale!

Dar, ca să nu ni se reproşeze că sărim la concluzii, să începem cu faptele. Acum o săptămână, ziarul „Evenimentul zilei" se deschidea cu o dezvăluire care ar trebui să ne facă părul măciucă: măicuţele de la Mănăstirea Petru Vodă i-au cântat arhimandritului Pârvu, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 92 de ani, şi binecunoscutul imn „Sfântă tinereţe legionară". Un martor a filmat întâmplarea, punând apoi filmuleţul pe internet.

Junele reporter care a găsit primul înregistrarea cu pricina nu s-a mulţumit însă cu atât. A dat peste alta mai veche, datând din februarie 2009, în care „scenariul" este aproximativ acelaşi. Maicile murmură mult blamatul refren despre „Gardă" şi „Căpitan", spre mulţumirea nedisimulată a sărbătoritului. De aici, n-a mai fost decât un pas până la declanşarea isteriei mediatice. De ajuns pentru a titra, cu litere de‑o şchioapă, că toate astea se petrec nestingherite într-un lăcaş al Bisericii Ortodoxe Române. Deşi propaganda „fascistă" este, nu-i aşa, interzisă de legile ţării şi, în definitiv, de Constituţie...

În treacăt fie spus, marele monah supranumit „Duhovnicul Neamului" nu s-a ferit niciodată să-şi afişeze simpatia din tinereţe pentru mişcarea legionară. Nici n-avea cum, întrucât din cauza convingerilor sale a înfundat puşcăriile comuniste vreme de 17 ani. Carevasăzică, omul a plătit pentru simpatia dovedită faţă de mişcarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Şi, lucru mai puţin cunoscut, pentru „vina" de a fi fost preot misionar pe Frontul de Est.

Trebuie, de asemenea, să ne amintim că, după '90, părintele Iustin Pârvu s-a mai aflat în situaţii controversate. Un exemplu îl reprezintă scandalul paşapoartelor biometrice, al căror adversar neînduplecat este renumitul monah, în ciuda poziţiei oficiale a BOR.

Acum, ca să revin la problema legionarismului, am impresia că băieţii şi fetele care au transformat-o într-o poveste de prima pagină omit un amănunt. Anume că nimeni nu se impacientează dacă un zevzec decide să reînfiinţeze Partidul Comunist, să amenajeze un muzeu al realizărilor „epocii de aur", să-şi pună pe pereţi stema cu „secera şi ciocanul", să-i comemoreze pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, ba chiar să intoneze „Internaţionala" pe stradă sau la televizor. Dimpotrivă, propaganda în slujba unui regim la fel, dacă nu mai criminal decât extrema dreaptă este unanim acceptată. În cel mai rău caz, ne smulge un zâmbet înţelegător...

În schimb, dacă unui bătrân călugăr îi place să audă un „cânticel" legionar, gata, sărim în sus şi tragem semnalul de alarmă. Cerem să intervină imediat Patriarhia, Poliţia şi Parchetul. Eventual, şi SRI-ul. Deşi acolo s-ar putea să-i mai găsim încă pe cei care l‑au bătut la tălpi pe bietul Pârvu, ca să se lepede de legionari şi de mama lor!