VIDEO Astra va întâlni o debutantă în cupele europene. Slovacii de la Trencin s-au calificat eliminând-o pe IFK Goteborg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FK trencin este o echipă foarte tânără FOTO uefa.com
FK trencin este o echipă foarte tânără FOTO uefa.com

Astra Giurgiu a trecut de ciprioţii de la Omonia Nicosia şi a prins un culoar bun către play-offul Ligii Europa, beneficiind de faptul că a prins o nesperată poziţie de cap de serie.

Astra va întâlni în turul trei preliminar echipa slovacă FK Trencin, o debutantă în cupele europene, dar care la prima ei calificare a reuşit să elimine celebra formaţie IFK Goteborg, după 0-0 în deplasare şi 2-1 pe teren propriu. FK Trencin este un club cu o istorie scurtă, fondat în 1992 şi care din 1997 a activat în prima ligă slovacă. După zece ani petrecuţi la cel mai înalt nivel al fotbalului slovac, Trencin a retrogradat, dar a promovat imediat. Patrpnul echipei este un fost internaţional olandez, de orgine chineză, Tschen la Ling, în vârstă de 57 ed ani, fost jucător la Ajax, Marseille, Panathinaikos, Feyenoord şi Den Haag.

Trencin îşi desfăşoară meciurile de acasă pe stadionul Sihoti, cu o capacitate de 4.500 de locuri, dar în cupele europene evoluează la Dubnica, pe o arenă cu 1000 de locuri mai mare. Sezomul trecut echipa a terminat pe locul trei în clasament, sub conducerea antrenorului Lubos Nosicky (45 de ani). 

Trencin este o formaţie înfrăţită cu Ajax, chiar în această vară având locun schimb de jucători între cele două echipe. Olandezii l-au luat pe mijlocaşul Lobotka (18 ani) şi l-au cedat pe atacantul van Kessel (20 de ani). Vedeta echipei slovace este însă un nigerian, Adi Fanendo, un vârf de 23 de ani şi 1,93 m etri înălţime, care a marcat ambele goluri în poarta suedezilor. Fanendo a venit în 2009 la Trencin, a jucat doi ani, după care a plecat în Ucraina, la Metallurg Doneţk şi Dinamo Kiev, unde n-a confirmat, drept pentru care a revenit la Trencin. Slovacii mai au în lot un argentinain, Beaz, doi brazilieni, William şi Ramos, şi un bosniac, Hajradinovici. echipa este extrem de tânără, cu excepţia portarului Volesak (29 de ani), toţi componenţii lotului având sub 24 de ani. 

4.450.000 de euro este valoarea lotului slovacilor, cel mai bine cotat fotbalist fiind mijlocaşul Stefanik, evaluat la 500.000 de euro.

Trencin a început deja campionatul şi în primele două etape a înregistrat o victorie şi o înfrângere.

Primul meci dintre Astra şi Trencin este programat, pe 1 august, în Slovacia, returul urmând a avea loc o săptămână mai târziu, la Bucureşti.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite