Plecarea lui Paulo Sergio de la CFR Cluj a lăsat Liga 1 fără niciun antrenor străin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După schimbarea lui Paolo Sergio cu Eugen Trică, prima ligă nu mai are niciun tehnician „de afară”, situaţie care nu s-a mai regăsit de mai bine de 10 ani.

Paulo Sergio e istorie la CFR. Înfrângerea de vineri seara în faţa Pandurilor, 2-3, i-a fost fatală lusitanului, iar patronul Arpad Paszkany şi preşedintele Iuliu Mureşan au decis în birourile din “Gruia” să apeleze la Eugen Trică, fost jucător la CFR în perioada 2007-2008 şi un interval mai scurt în 2009 . “Mă bucur şi le mulţumesc oamenilor de la CFR că s-au gândit la mine. E o mare şansă şi trebuie să profit. Vreau să le mulţumesc şi celor de la Juventus Colentina că m-au înţeles şi am putut să plec”, a spus Trică. Primul obiectiv trasat olteanului e câştigarea partidei de mâine din semifinalele Cupei României, contra Astrei (ora 20.30, DigiSport 1), ocazie cu care el va debuta pe banca clujenilor şi va deveni totodată cel mai tânăr antrenor din Liga I, la doar 36 de ani.

Astra a schimbat antrenorul după o săptămână

Adversara clujenilor din Cupa României, Astra Ploieşti, a reuşit performanţa de a ţine un antrenor pentru o singură săptămână. E vorba de Marin Barbu “Magiun”, care a stat pe bancă un singur meci, eşecul de la Mediaş de vineri. În locul său a fost numit Daniel Isăilă, consifiinţindu-se astfel cea de-a 30-a schimbare de antrenori din Liga 1. Iar “recordul” consemnat în sezonul 2010-2011, 33 de înlocuiri de tehnicieni, stă să cadă, pentru că Ilie Stan (Chiajna) şi Costel Enache (Ceahlăul) au primit deja ultimaturi. În orice caz, atât CFR Cluj, cât şi Astra, au făcut două schimbări “la disperare”, încercând să producă o undă de şoc înaintea partidei din Cupa României, un meci vital pentru ambiţiile europene ale celor două echipe.

De la Rinus Michel la Zenga

Schimbarea lui Paolo Sergio cu Eugen Trică a adus o premieră pentru Liga 1, care rămâne fără niciun antrenor străin după 10 campionate în care echipele româneşti au avut măcar un antrenor străin. Drumul acestora a fost deschis de israelianul Rinus Michel, director tehnic la Dinamo în sezonul 1991-1992. A urmat spaniolul Alexanco, la Craiova, în 1998, dar abia cu venirea lui Walter Zenga, în 2002, s-a produs o adevărată infuzie de tehnicieni de peste hotare, italienii şi portughezii fiind cei mai căutaţi. Situaţia de acum, în care toate echipele din Liga 1 sunt conduse de antrenori autohtoni, s-a întâmplat ultima oară în sezonul 2003-2004, când Zenga a stat doar patru etape la FC Naţional, iar Napoli a condus-o pe Craiova între etapele 16 şi 18.  

Programul Cupei României - Semifinale

Marţi
CFR Cluj – Astra, ora 20.30, DigiSport
Joi
Oţelul – Petrolul, ora 20.30, DigiSport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite