Noua structură a cupelor europene pentru perioada 2018-2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UEFA
UEFA

Comitetul Executiv al UEFA a analizat şi aprobat noua structură a cupelor europene pentru ciclul competiţional 2018-2021.

Formatul acestora a rămas neschimbat, modificările – esenţiale – vizând cu precădere lista de acces, sistemul coeficienţilor şi cel al repartizării veniturilor.

UEFA Champions League
Faza grupelor va fi disputată, ca şi până acum, de 32 de echipe, marea diferenţă fiind dată de modul de calificare.

Se vor califica direct 26 de echipe, după cum urmează:
- Deţinătoarea UCL şi cea a UEFA Europa League (evident, câştigătoarele acestor competiţii la finele sezonului competiţional 2017-2018) – două echipe
- Câte patru formaţii din asociaţiile naţionale aflate pe locurile 1-4 în clasamentul coeficienţilor UEFA – în total, 16 echipe
- Câte două echipe reprezentând asociaţiile naţionale de pe poziţiile 5 şi 6 ale ierarhiei menţionate la punctul precedent – 4 echipe
- Câte o echipă din asociaţiile naţionale de pe locurile 7, 8, 9 şi 10 ale clasamentului coeficienţilor – 4 echipe
Celelalte şase echipe vor veni din calificări, astfel:
- 4 grupări din aşa-numitul “champions path”, adică traseul campioanelor asociaţiilor naţionale clasate pe locurile 11-55 în clasamentul coeficienţilor. Va exista un total de patru tururi de calificare (Q1, Q2, Q3 şi play-off), precedate de un tur preliminar. Evident, aşa cum este cazul şi în prezent, accesul în aceste diferite faze ale competiţiei se va face gradat, în funcţie de poziţia din clasamentul coeficienţilor. Echipele eliminate în turul preliminar, Q1, Q2 şi Q3 vor căpăta o nouă şansă, fiind redirecţionate către “champions path” al calificărilor UEFA Europa League.
- Două echipe din “league path”, traseu care cuprinde echipele de pe locul 3 din asociaţiile naţionale clasate pe poziţiile 5 şi 6 şi vicecampioanele ţărilor de pe locurile 7-15.

În cazul în care deţinătoarea UCL se califică pentru viitoarea ediţie a aceleiaşi competiţii şi datorită poziţiei din campionat, locul vacant va fi ocupat de campioana ţării de pe locul 11.

În cazul în care deţinătoarea UEL se califică pentru UCL graţie locului ocupat în campionat, poziţia vacantă va fi ocupată de ocupanta locului 3 al campionatului clasat pe 5 în ierarhia coeficienţilor UEFA.

Astfel, o ţară poate alinia maximum cinci echipe în faza grupelor, dacă deţinătoarele UCL sau UEL nu ajung în grupele UCL prin intermediul campionatului intern.

UEFA Europa League
Şi în acest caz se schimbă modul de calificare în faza grupelor, care va alinia la start, ca şi până acum, 48 de echipe.

Se vor califica direct 17 echipe, astfel:
- Câştigătoarele Cupelor naţionale şi ocupantele locurilor 5 ale asociaţiilor naţionale de pe locurile 1-4 ale ierarhiei coeficienţilor UEFA – 8 echipe
- Câştigătoarele Cupelor naţionale ale ţărilor de pe locurile 5-12 ale clasamentului coeficienţilor – 8 echipe
- Ocupanta poziţiei a 4-a a clasamentului ţării de pe locul 5 al ierarhiei coeficienţilor – o echipă
31 de echipe vor veni din calificări, după cum urmează:
- 6 grupări eliminate din Q3 şi play-off-ul UCL league path
- 4 echipe eliminate din play-off-ul UCL champions path
- 8 echipe din nou creata UEL champions path, evocată la descrierea calificărilor UCL
- 13 echipe din cele patru tururi de calificare + play-off-ul UEL, acestea incluzând echipe din toate cele 55 de asociaţii afiliate la UEFA

Lista de acces va fi decisă în funcţie de situaţia clasamentului coeficienţilor UEFA pe cinci ani, în calcul fiind luate sezoanele începând cu 2012-2013 şi până la cel actual inclusiv.

În acest moment, când mai sunt de disputat meciuri din ediţia 2016-2017 a celor două cupe europene, România se află pe locul 17, dar mai poate fi depăşită de Danemarca (locul 18).

În aceste condiţii, dacă ne vom păstra poziţia a 17-a, anul viitor, campioana ediţiei 2017-2018 va intra în Q2 al UCL (champions path), dacă vom ajunge pe 18, campioana va începe competiţia în Q1.

Aceeaşi situaţie şi în UEL. Locul 17 ar însemna câştigătoarea Cupei în Q3, vicecampioana în Q2 şi ocupanta locului 3 în Q1. Locul 18 ar trimite câştigătoarea Cupei în Q2, vicecampioana şi locul 3 în Q1.
 

sursa: frf.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite