Interviu exclusiv cu Marcel Răducanu: “Chiricheş e umflat cu pompa!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Răducanu, 58 de ani, 21 de selecţii pentru naţionala României până la "fuga" în Germania
Marcel Răducanu, 58 de ani, 21 de selecţii pentru naţionala României până la "fuga" în Germania

Fostul internaţional român spune despre fundaşul Stelei că e un fotbalist valoros, însă supraevaluat de conducerea clubului stelist.

Pentru Marcel Răducanu începutul de an n-a fost cel mai fericit. Fostul mare internaţional a suferit o nouă operaţie la coloană, după cea din 2010, însă şi-a revenit rapid şi a condus a doua zi antrenamentele la şcoala sa de fotbal.

Domnule Răducanu, ce aţi mai păţit?
Domnule, înainte de Crăciun am simţit dureri mari de tot la spate. Am rezistat aşa până miercurea trecută, când am fost la o clinică privată, la 30 de kilometri de Dortmund. E acolo un profesor în medicină care e mare fan de-al meu şi care a insistat să mă duc la el. Miercuri mi-a făcut toate analizele şi a doua zi dimineaţă eram în operaţie.
În ce-a constat?
În şelfuirea unui os care îmi apăsa pe un nerv, a fost un retuş la operaţia din 2010. Intervenţia n-a fost chiar simplă, a durat trei ore, dar omul m-a pus pe picioare imediat. Vineri mi-a şi dat drumul, iar la prânz eram la şcoala mea de fotbal, la antrenamente. Acum mă plimb cu câinii prin pădure, doctorul mi-a spus că nu trebuie să forţez, să nu dau cu capul în minge…Ce să faci, asta e bătrâneţea, plus 50 de ani în fotbal, mereu pe teren…
Merge şcoala de fotbal?
Merge foarte bine, am 120 de copii între 7 şi 15 ani. Iau câte 80 de euro pe lună de la fiecare şi se antrenează de două ori pe săptămână.
Bun atunci, să revenim la oile noastre. Ce părere aveţi de ce se întâmplă cu Rapidul, cu Dinamo?
E mare păcat de ce e acolo, mie mi-e milă de aceste echipe. Eu nu cunosc exact situaţia şi nu-mi dau seama de ce se fac atâtea greşeli în fotbalul românesc. Au mai fost probleme şi-n Germania de genul ăsta, a retrogradat Aachenul din cauza finanţelor. A păţit-o şi Borussia după ce a câştigat Liga Campionilor şi a început să arunce cu bani în stânga şi-n dreapta, până s-au trezit că nu mai au nici performanţe, nici bani, nimic… dar au venit nişte investitori, treaba s-a pus treptat pe roate şi acum au dat lovitura cu antrenorul ăsta Jurgen Klopp, care le-a adus o grămadă de bani şi le-a făcut o echipă de tineri, cu Gotze, cu Reus…


Chiar, cum vedeţi meciul dintre Borussia Dortmund şi Şahtiorul lui Mircea Lucescu?
E clar că o să fie două meciuri super, pentru că sunt două echipe care atacă tot timpul. Primul meci e la Doneţk, dacă nea Mircea o să le dea două-trei pe coajă va fi greu pentru Dortmund să mai întoarcă rezultatul. Borussiei îi trebuie un egal sau să ia bătaie la un gol. Depinde cum va fi şi vremea, dacă sunt -10 grade în meciul din Ucraina e un avantaj pentru Şahtior, dar să nu uităm că Borussia le-a luat patru puncte lui Real Madrid şi Manchester City şi a bătut-o pe Ajax de două ori.


Steaua ce şanse are cu Ajax?
Pentru Steaua acum încep meciurile adevărate, puternice, pentru că grupa n-a fost strălucită. A făcut 2-2 cu Stuttgart, când i-a prins pe nemţi într-o pasă proastă, apoi a dat Nikolici golul ăla din carambol cu Copenhaga, a avut noroc. Ce să zic, ar fi bine să treacă de Ajax, deşi e greu, olandezii au scos iar nişte tineri talentaţi, de 18-19 ani.


De cine vă place de la Steaua?
De Chipciu şi de Chiricheş, chiar dacă am văzut că pe ultimul îl umflă toţi cu pompa şi îl cotează la 10 milioane. Cine ştie ce interese sunt pentru un transfer. Rusescu nu e un super talent, dar îmi place de el, e mereu unde trebuie şi bagă mingea în poartă, ceea ce contează la un atacant. Am înţeles că are şi o ofertă de 3 milioane din Spania, cred că e bine pentru el să meargă acolo.


Maxim a refuzat să joace în Ghencea…
Eu cred că Puiu Iordănescu avea dreptate, Maxim a greşit că n-a venit acum la Steaua. Şi mie îmi place de el, e talentat, are viteză, are dribling, dar s-au trezit nişte copii băgaţi în seamă peste noapte şi îşi iau nasul la purtare. Steaua e ca Bayern Munchen în Germania, nu se refuză.


Să vă întreb şi de naţională, jucăm la Budapesta fără spectatori. Cum vi se pare?
Eu nu pot să-mi închipui aşa ceva, n-am jucat niciun meci fără spectatori. Fotbalul se joacă cu spectatori, cu fluierături, cu înjurături. N-o să fie prea plăcut, o să fie atmosferă ca la un amical, dar asta e, dacă s-au trezit nişte idioţi să zbiere… N-aţi văzut şi fotbalistul lui Milan ce a făcut, Boateng, s-au apucat unii să-l fluiere că e negru şi băiatul a ieşit de pe teren. Nu te joci cu astea.


Dar la Mondiale mai mergem şi noi?
Păi asta sper şi eu, că m-am săturat să stăm în mocirlă. Au trecut nişte ani şi n-am mai fost la un Mondial, să vorbească lumea frumos de noi, să mai dăm şi noi câte un jucător la o echipă mare. Dar acum eu am încredere, sunt şanse, iar Piţurcă ştie ce face, eu cred că e omul potrivit la locul potrivit.

Marica?
Îl sfătuiesc să plece de la Schalke, să meargă la o echipă să joace. Dacă eşti fotbalist te duci undeva şi joci meci de meci, dai goluri, nu te mai interesezi de bani.
 

Steaua nu mai are cum să piardă titlul, pentru că n-are adversar, iar Reghecampf a adus mentalitatea asta nemţească la echipă. Clujul, Vasluiul, Dinamo, Rapidul joacă foarte slab
Marcel Răducanu, fost internaţional român

CV Marcel Răducanu


S-a născut la 21 octombrie 1954 la Bucureşti
A jucat la Steaua (1972-1981), Borussia Dortmund  (1982-1988), FC Zurich (1988-1990)
Are 21 de meciuri şi 3 goluri la echipa naţională
A fost desemnat cel mai bun jucător român al anului 1980
A câştigat două campionate şi două Cupe ale României cu Steaua
A rămas în Germania după un meci al naţionalei din 1981, fiind declarat “trădător” şi condamnat la aproape şase ani de închisoare de regimul comunist. Sentinţa n-a fost executată niciodată


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite