INFOGRAFIE Extratereştrii există: Messi şi Ronaldo. De ce a avut dreptate Gigi Becali în privinţa argentinianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi jucători rescriu istoria fotbalului cu cifrele lor fabuloase. În weekend, argentinianul a doborât un record vechi de 59 de ani, iar portughezul a stabilit o premieră în La Liga.

Gigi Becali a spus multe inepţii în „analizele“ sale fotbalistice, însă a avut o remarcă simpatică legată de Lionel Messi: „Ar trebui scos din fotbal! Creează discriminare în acest sport. Messi nu e om“.

Într-adevăr, cifrele argentinianului îl transformă într-un „extraterestru“ printre fotbalişti. Sâmbătă, Leo a confirmat, încă o dată, că e făcut din alt „material“ faţă de cei cu care se duelează pe teren. Vedeta Barcelonei a înscris de trei ori în victoria cu Sevilla (5-1) şi a devenit cel mai bun marcator din istoria campionatului spaniol! Astfel, a mai doborât un record, cel stabilit de Telmo Zarra, atacantul care a punctat de 251 de ori în La Liga, între 1940 şi 1955. Zarra a decedat în 2006, la 85 de ani, în timp ce Messi, la 27 de ani, mai are ani buni de jucat. 

„Nu mi-am imaginat că voi reuşi aşa ceva“

Leo a părăsit terenul în aplauzele celor 78.000 de oameni prezenţi pe „Nou Camp“, ridicat pe sus de colegi şi cu mingea cu care s-a jucat în braţe. 

La câteva ore după partida cu Sevilla, el a postat o fotografie pe Facebook de la primul său gol reuşit în La Liga, în 2005, într-o partidă cu Albacete. „Atunci când am marcat acest gol nu mi-am imaginat că voi doborî vreun record, mai ales pe cel deţinut de marele Telmo Zarra. Am reuşit asta doar datorită sprijinului pe care l-am avut în anii petrecuţi aici şi aş dori să dedic această performanţă oamenilor care m-au ajutat. Vă mulţumesc pentru faptul că mi-aţi fost alături! Mai vreau să dedic reuşita celor care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Nu vă voi uita niciodată. Vă mulţumesc mult că m-aţi susţinut“, a fost mesajul argentinianului.

CLICK PENTRU A MĂRI INFOGRAFIA

image

Ronaldo, mai multe goluri decât 16 echipe!

Lionel Messi a reuşit o performanţă fantastică, sâmbătă seara, însă el a fost nevoit să-şi împartă momentul de glorie cu Cristiano Ronaldo. Asta deoarece rivalul său a izbutit, la rândul său, o altă premieră extraordinară.

În deplasarea de la Eibar, Real Madrid a deschis scorul prin James Rodriguez (23), după o fază în care tuşierul n-a semnalizat o poziţie de ofsaid la Benzema. Servantul: Cristiano Ronaldo. Totuşi, greşeala de arbitraj n-a umbrit victoria Realului, în condiţiile în care Ronaldo (43, 83-penalty) şi Benzema (69) au stabilit scorul final într-o victorie categorică: 4-0.

După partida cu Eibar, CR7 a ajuns la un bilanţ fabulos după 12 etape în campionatul spaniol: 20 de goluri şi şase pase decisive. Şi, atenţie: Ronaldo a fost pe teren în doar 11 meciuri. Jucătorul de 29 de ani a devenit primul care a totalizat 20 de goluri după 12 runde în La Liga. Ca să ne dăm seama ce înseamnă acest bilanţ, merită să precizăm două amănunte:

*În acest moment, 16 din cele 20 de echipe participante în La Liga au mai puţin de 20 de goluri marcate.

*De-a lungul istoriei, în 13 sezoane, cel mai bun marcator al campionatului spaniol a luat titlul de golgheter cu mai puţin de 20 de reuşite! Ultima dată, s-a întâmplat în stagiunea 1990-1991, atunci când Emilio Butragueno (Real Madrid) a cucerit „Gheata de Aur“ cu 19 goluri înscrise în 35 de jocuri bifate.

Real, medie de patru goluri pe meci

Cu un jucător precum Cristiano Ronaldo în echipă, Real Madrid are o serie senzaţională. Echipa pregătită de Carlo Ancelotti a bifat a noua victorie consecutivă în campionat şi al 14-lea succes la rând în toate competiţiile. Golaverajul: 56 – 8, ceea ce înseamnă o medie de patru reuşite pe meci.

400 de goluri a marcat Ronaldo pentru echipele de club la care a evoluat până acum: Sporting Lisabona (5), Man. United (118) şi Real Madrid (277).

Top 10 marcatori din istoria campionatului spaniol

Nume Echipe la care a marcat Perioadă Meciuri / Goluri

Lionel Messi Barcelona 2004 - 289 / 253

Telmo Zarra Athletic Bilbao 1940 – 1955 278 / 251

Hugo Sanchez Atletico Madrid, Real Madrid 1981 – 1994 347 / 234

Raul Real Madrid 1994 – 2010 550 / 228

Alfredo di Stefano Real Madrid, Espanyol 1953 – 1966 329 / 227

Cesar Rodriguez Granada, Barcelona, Leonesa, Elche 1939 – 1955 353 / 223

Quini Sporting Gijon, Barcelona 1970 – 1987 448 / 219

Pahino Celta Vigo, Real Madrid, La Coruna 1943 – 1956 278 / 210

Cristiano Ronaldo Real Madrid 2009 – 176 / 197

Edmundo Suarez Valencia, Alcoyano 1939 – 1950 231 / 195  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite