Incredibil! Un jucător titular al echipei naţionale vrea să se retragă pentru că se simte „stingher“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională a României e pe cale să piardă un jucător important, singurul fotbalist titular la o echipă din Occident.

Anunţul-şoc a fost făcut de Ioan Becali la DolceSport: "Am discutat cu Radu Ştefan în Olanda. S-a prezentat la echipa naţională forţat de fratele meu, şi o ştie şi domnul Piţurcă. Mi-a spus că nu e locul lui la echipa naţională, se simte stingher... Mi-a spus mie acolo!

I-am explicat lui Piţurcă ce a zis, că nu vrea să mai vină la echipa naţională, are soţia gravidă, se simte bine la Lazio, are încă patru ani de contract şi vrea să fie boss acolo la el. Se simte foarte stingher la echipa naţională. În proporţie de 90 şi ceva la sută, va face o hârtie pentru a renunţa, aşa cum a renunţat şi Chivu", a povestit Ioan Becali la Dolce Sport.

Chiar în conferinţa de astăzi Victor Piţurcă afirmase că Ştefan Radu e titularul postului de fundaş stânga la echipa naţională, luându-i faţa lui Răzvan Raţ. "L-am folosit pe Ştefan Radu cu Ungaria pentru că el e titular şi era meciul mai important pentru noi. Am vrut să-l bag şi cu Olanda ca fundaş central, dar mi-a spus că îl dor picioarele, că e obosit", a afirmat Piţurcă. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite