„Elefanţii“ atacă Mondialul cu foşti jucători din Liga I: la ce cluburi evoluează acum fotbaliştii trecuţi prin România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacina Traore a fost golgheterul celor de la CFR Cluj
Lacina Traore a fost golgheterul celor de la CFR Cluj

Coasta de Fildeş şi-a anunţat lotul pentru turneul final, iar alături de Drogba sunt trei nume care au făcut carieră în campionatul nostru, înainte de a ajunge la echipe mult mai bune din Occident.

Antrenaţi de fostul internaţional francez, Sabri Lamouchi, „elefanţii“ au şanse bune de calificare din grupa C, acolo unde se află alături de Columbia, Grecia şi Japonia. 

Selecţionerul Coastei de Fildeş a anunţat lotul provizoriu, format din 28 de jucători, cu care va începe pregătirile pentru turneul final.

Pe lista lui Lamouchi se află doar doi fotbalişti, care evoluează în campionatul intern, plus trei jucători care, în trecut, au fost legitimaţi la formaţii din Liga I. Vorbim de Constant Djapka (ex-Pandurii), Ousmane Viera (ex-Pandurii) şi de Lacina Traore (ex-CFR). În rest, foarte multe vedete, precum Drogba, Gervinho sau fraţii Yaya şi Kolo Toure.

Sabri Lamouchi va reduce lotul actual la 23 de jucători până la 2 iunie, atunci când lista finală trebuie să fie trimisă la FIFA.

Iată lotul provizoriu al celor de la Coasta de Fildeş:

Portari: Boubacar Barry (Lokeren / Belgia), Sayouba Mande (Stabaek / Norvegia), Sylvain Gbohouo (Sew San Pedro / Coasta de Fildeş), Ali Badra Sangare (ASEC Mimosas / Coasta de Fildeş)

Fundaşi: Kolo Toure (Liverpool / Anglia), Arthur Boka (Stuttgart / Germania), Jean-Daniel Akpa Akpro (Toulouse / Franţa), Serge Aurier (Toulouse / Franţa), Ousmane Viera Diarrassouba (Caykur Rizespor / Turcia), Didier Zokora (Trabzonspor / Turcia), Constant Djakpa (Eintracht Frankfurt / Germania), Brice Dja Djedje (Marseille / Franţa), Benjamin Angoua Brou (Valenciennes / Franţa), Bamba Souleymane (Trabzonspor / Turcia)

Mijlocaşi: Ismael Diomande (Saint-Etienne / Franţa), Max Gradel (AS Saint-Etienne / Franţa), Yaya Toure (Manchester City / Anglia), Ismael Cheick Tiote (Newcastle / Anglia), Geoffroy Serey Die (FC Basel / Elveţia), Didier Ya Konan (Hannover / Germania)

Atacanţi: Didier Drogba (Galatasaray / Turcia), Gervinho (AS Roma / Italia), Salomon Kalou (Lille / Franţa), Wilfried Bony (Swansea / Anglia), Giovanni Sio (FC Basel / Elveţia), Mathis Bolly (Fortuna Dusseldorf / Germania), Seydou Doumbia (ŢSKA Moscova / Rusia), Lacina Traore (Everton / Anglia).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite