Cantonamentul FCSB-ului e plin de refugiaţi din Ucraina. Ar putea fi primiţi până la 500 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali
Gigi Becali

Invazia declanşată de Vladimir Putin şi care nu are împotrivire aproape deloc printre cetăţenii Rusiei a pus pe drumuri sute de mii de ucraineni, muţi dintre ei ajungând în România. O parte vor fi cazaţi în cantonamentului FCSB, la insistenţele lui Gigi Becali.

Gigi Becali, patronul FCSB a promis că va acorda ajutor refugiaţilor din Ucraina, primul loc ales pentru a primi persoanele fugite din faţa războiului fiind baza de cantonament a clubului, primele 50 de persoane ajungând deja acolo.

„În baza din Berceni pot încăpea cam 500 de oameni. Am luat şi saltele. Pe lângă cele două paturi din camere, putem pune încă o saltea. Pot sta 3-4 persoane în cameră. Au căldură, au baie, avem bucătărie pentru a le face mâncare. Avem condiţii bune”, a declarat latifundiarul din Pipera la Pro X.

Boss-ul echipei le-a spus angajaţilor că vor mai fi primiţi refugiaţi şi cel mai probabil grupele de copii vor fi trimise acasă, urmând să vină la bază doar pentru antrenamente. 

„Nu vedeţi ce se petrece, e război, mor oamenii, femeile cu copii stau pe drumuri. Noi să facem fotbal şi lumea să moară pe străzi? Eu aşa ceva nu accept. Dacă o să fie probleme mai mari o să văd ce fac. Nu mai contează, plătesc la hoteluri prin Galaţi, prin Bucovina, plătesc să stea oamenii”, a explicat Gigi Becali  la Antena 3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite