Începe MLS, campionatul cu „muritori“ şi „dinozauri“ milionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Los Angeles Galaxy a câştigat sezonul trecut campionatul. Fosta echipă a lui Beckham e cea mai titrată echipă din SUA, cu cinci titluri în 19 sezoane. FOTO: AP
Los Angeles Galaxy a câştigat sezonul trecut campionatul. Fosta echipă a lui Beckham e cea mai titrată echipă din SUA, cu cinci titluri în 19 sezoane. FOTO: AP

Startul noului sezon al primei ligi de fotbal din SUA şi Canada a fost ameninţat de o grevă a jucătorilor. Un motiv l-a reprezentat discrepanţele uriaşe dintre salariile starurilor şi cele ale fotbaliştilor „obişnuiţi“.

Cea de-a 20-a ediţie a MLS va debuta sâmbătă dimineaţă (ora 05.00, ora României), cu meciul dintre LA Galaxy şi Chicago Fire, dar startul campionatului a fost ameninţat serios. 

Şi asta, din cauza unei realităţi specifice Major League Soccer (MLS). Liga profesionistă de fotbal din SUA şi Canada are o structură aparte, diferită faţă de cea a societăţilor care patronează campionatele de fotbal de la cel mai înalt nivel din Europa, unde jucătorii sunt deţinuţi de echipe. 

Peste Ocean, proprietarul fotbalistului devine Liga în sine, MLS-ul, cu care se semnează, de altfel, contractul, nu echipa unde este desemnat (cei tineri, absolvenţi de colegii, care sunt supuşi unui draft), iar patronii cluburilor sunt mai degrabă nişte administratori, manageri, şi nu proprietari. Şi toţi deţin, împreună, MLS-ul. O viziune tipic americană, şi în care, în principal, e favorizat mai mult patronatul, şi mai puţin angajatul (fotbalistul).

Plus că în MLS există o limită salarială la fiecare echipă, metodă prin care se menţin costurile scăzute. Pentru a putea atrage totuşi şi staruri, care nu vin decât pe salarii uriaşe, începând cu sosirea lui David Beckham, în 2007, fiecare grupare a primit dreptul de a avea câţiva jucători exceptaţi de la regulă. 

Unii iau 36.000 de dolari, alţii milioane

S-a ajuns însă la discrepanţe uriaşe, fotbalişti plătiţi cu 40.000 de dolari pe an, coechipieri cu staruri care încasează 6-7 milioane. În septembrie, 572 de jucători evoluau MLS, iar potrivit unui raport al sindicatului fotbaliştilor, 52% dintre aceştia câştigau mai puţin de 100.000 de dolari, dar şapte staruri „consumau“ 31% din fondul de salarii. 

Cum contractul colectiv, semnat între MLS, cluburi şi reprezentanţii jucătorilor, a expirat pe 31 ianuarie, au existat negocieri intense între părţi în ultima perioadă. Fotbalişti solicită creşterea salariului minim, care a fost de 36.500 de dolari, în 2014, şi au şi alte cerinţe, şi abia cu 48 de ore înainte de startul noului sezon s-aajuns la un acord. 

În ciuda unui „modus operandi“ atipic europenilor, MLS e o poveste de succes în SUA, în ultima perioadă. A semnat recent un contrat de drepturi TV în valoare de 600 de milioane de dolari, pe următorii 8 ani, şi a mai încasat 100 de milioane de dolari de la New York şi Los Angeles 

Lampard şi Gerrard, rivalitate din vară

Golul lăsat în urmă de ieşirea din scenă a lui Beckham, în 2012, a fost umplut rapid de jucători de calibru, deşi din categoria celor care se pregătesc pentru „cântecul de lebădă“. Din vara trecută, Kaka (Orlando City), Frank Lampard (New York City FC) şi David Villa (New York City FC) au semnat cu echipe americane, dar, din diverse motive, încă n-au apucat să joace vreun meci oficial, fiind împrumutaţi la alte grupări. Brazilianul a evoluat pentru Sao Paulo, din ţara natală, spaniolul pentru Melbourne City (Australia), iar englezul a căzut la mijloc într-o situaţie mai ciudată.

Atât Manchester City cât şi New York City FC, au aceiaşi „patroni“, grupul Abu Dhabi United Group, din Emiratele Arabe. Lampard, care a jucat la Manchester City, din vara trecută, ar fi trebuit să treacă acum Oceanul şi să ia startul noului sezon din MLS, dar evoluţiile bune ale mijlocaşului i-au determinat pe şeici să-i prelungească împrumutul, până la finalul sezonului din Anglia (mai 2015).

De altfel, New York City FC, una dintre cele două francize ale noului sezon, se anunţă printre forţele care ar putea lupta chiar pentru titlu. În plus, în această săptămână au apărut informaţii că încă un nume uriaş ar putea semna în 2016 cu New York City FC: Xavi, mijlocaşul de 35 de ani al Barcelonei, care a câştigat toate trofeele posibile cu clubul catalan.

O altă lovitură de imagine a dat-o însă MLS-ul în urmă cu două luni, când un alt jucător legendar, Steven Gerrard (34 de ani), a anunţat că, din această vară, după încheierea sezonului în Anglia, o va părăsi pe Liverpool, după 17 ani şi va juca pentru L.A. Galaxy.

Razvan Cocis

Cociş, în momentul în care a semnat cu Chicago Fire. FOTO: AP

Cociş, singurul jucător român

România are un reprezentant în MLS, fostul internaţional Răzvan Cociş (32 de ani). Mijlocaşul central a ajuns peste Ocean în vara trecută, după ce şi-a încheiat contractul cu Hoverla Ujgorod, în Ucraina. A semnat cu Chicago Fire, din Conferinţa de Est, în plin sezon, şi a evoluat 10 meciuri (în total 713 minute jucate – niciun gol marcat). În septembrie a suferit o accidentare la oasele feţei şi a rămas o lună în afara gazonului. S-a refăcut, iar în perioada din intersezon a revenit în România, unde are familia. „Îmi place în MLS, e un nivel al fotbalului destul de bun“, a declarat Cociş, pentru site-ul oficial al celor de la Chicago Fire. Cociş are la Chicago un salariu de bază de 140.000 de dolari, la care se adaugă şi primele de joc. Din cei 29 de jucători din lot, românul este pe locul 10 în topul celor mai bine plătiţi.

Al-Nassr (Arabia Saudită), Şerif Tiraspol (2004-06), Lokomotiv Moscow (2004-06) şi Rostov (2011-13) sunt celelalte echipe din cariera internaţională a lui Răzvan Cociş, care în România a evoluat pentru U Cluj (2001-2004) şi FC Timişoara (2010). 

În MLS a ajuns în această primăvară şi Sony Mustivar, fostul jucător de la Petrolul, ajuns la Sporting Kansas City. 

MLS, fără promovare şi retrogradare

Campionatul e compus din 17 echipe din SUA şi 3 din Canada, împărţite în două Confederaţii, de Est şi de Vest. Sezonul regulat se întinde din martie până în octombrie, fiecare echipă jucând 34 de meciuri. Urmează play-off-ul, la finalul căreia o echipă ia titlul, echipa care câştigă finala primind Cupa MLS. Competiţia e una închisă, nu promovează şi nu retrogradează nimeni, dar poate fi extinsă, pe sistem de franciză. Totul e, de la început până la final, un sistem tipic american, de business şi entertainment, mai mult, de sport, mai puţin. 

Top salarii MLS

Jucător Echipă Salariu anual (dolari)

Ricardo Kaka Orlando City 7.167.500

Clint Dempsey Seattle Sounders 6.695.189

Michael Bradley Toronto FC 6.500.000

Robbie Keane LA Galaxy 4.500.000

*Salariul lui Gerrard este de 6,6 milioane de euro, dar englezul va ajunge la LA Galaxy abia în vară

Citeşte şi 

Piţi a creat două anomalii în istoria naţionalei. Cociş a ajuns peste Dobrin, Tănase e peste Dumitrache şi Rotariu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite