RATB e finanţată de stat, dar tot oferă un serviciu pe care trebuie să îl plăteşti

Cel mai dificil lucru pe care românii par incapabili să îl înţeleagă e că trebuie să plătească pentru ceea ce folosesc.

Eu sunt plătit pentru ceea ce scriu, iar la rândul meu plătesc un băiat care amestecă şi înfăşoară shaorma şi pe cel care mă duce până la shaormerie. Desigur că mi-ar plăcea să trăiesc pe cârca statului, să cotizez cu o parte din venit şi să n-am griji de factura la curent, apă, încălzire, transport şi altele. Totuşi, încă n-am ajuns acolo şi pare dificil de realizat.

De RATB şi ce-a făcut, prin câţiva angajaţi ai săi, ai auzit deja, te-ai indignat sau te-ai dus pe Facebook să îi aplauzi pe controlori că au fost pe fază să oprească fărădelegile. Bravi băieţi, n-am ce zice! Tot curajul lor se duce însă când în locul elevilor, femeilor sau pensionarilor sunt romi ori bărbaţi care nu par să stea să dezbată problema banului public şi plata biletului.

Eu sunt tipul acela de om care îşi plăteşte călătoriile cu RATB-ul şi metroul. Chiar dacă nu o fac mereu, procentual sunt mai multe călătorii plătite decât neplătite şi fac asta deşi ştiu că nu trebuie neapărat să validez cardul, că acei controlori n-au voie să mă legitimizeze şi tot ce trebuie să fac e să cobor şi gata şi că regia asta sifonează bani prin toţi porii, de la mecanicul din garaj la şeful din birou. Îţi zic şi de ce, în patru puncte simple inspirate de acest text, neplata călătoriei nu înseamnă că RATB o să devină o instituţie mai bună.

Agresivitatea nu e o noutate a lui 2016.

RATB nu e sfântă, dar nici eu nu sunt poliţist ori agent ANAF

M-a enervat la culme moda cu „cere bonul fiscal, că ajuţi ţara să meargă mai bine". Nu, eu plătesc ce am de plătit, de la taxe la bacşiş, iar ţara asta prin guvern şi instituţii se asigură că banii aceia îşi găsesc drumul şi spre bugetul său. Eu nu sunt poliţist, cel mult mă pot numi jurnalist, dar atât.

Tocmai de-asta nu fac pe haiducul şi nu spun că dacă nu mai plătesc eu RATB-ul sau Metrorex acestea vor merge mult mai bine. Sunt corupte până în măduvă şi doar pentru că le muiesc pe Facebook, în articole sau prin neplată nu înseamnă că se vor vindeca. Ambele au bugete imense, cea din urmă are şi un randament excelent între cei care plătesc şi cei care nu, iar la vârful conducerii sunt nişte peşti atât de mari, că ar face indigestie şi Mobby Dick de la ei.

Eu plătesc călătoria cu autobuzul, tramvaiul sau metroul ca să ajung de aici până mai încolo fără să merg pe jos sau cu taxiul. Fără să îmi pese de altceva.

RATB e coruptă şi licitaţiile sunt trucate, dar justiţia ce mai zice? Toate bune, liniştite? Eu nu sunt un Robin Hood sărac, care fură de la cine crede el că abuzează de bani. RATB nu e un monolit când fură, ci este ca un joc de Tetris. 

FOTO David Muntean/Adevărul

În anii '90 furau şoferii de parcă sosea Apocalipsa. Aceştia veneau la depouri cu bidoane în care să pună motorină şi la schimbul doi trăgeau tot ce era prin rezervor. În anii 2000 au venit autobuze noi, culminând cu cele Mercedes mult mai securizate, iar furturile au mai fost oprite. Asta şi pentru că au fost mai multe controale, au apărut telefoanele cu camere video şi unii s-au speriat.

Triada UTI, Teamnet şi Siveco şi-a pasat contracte imense pentru RATB. Ştii deja cum telefoane de până în 2 000 de lei au ajuns să coste aproape 7 000 de lei. Se poate să fi fost cel mai scump software dezvoltat vreodată în România. Acestea fac parte dintr-un club exclusivist de companii care fură prin IT, plătind în internship studenţi, niciodată lăsând prea multe detalii la îndemâna cuiva.

Ştii detaliile astea prin intermediul presei. DNA nu le ştie? Ba da, toţi le ştiu şi toţi le pot afla, că spre deosebire de tine şi mine astfel de instituţii de anchetă au acces mai rapid la informaţiile acelea. Noi ne putem minuna şi putem consemna cum tramvaiele, autobuzele şi depourile ajung în paragină, dar furturile acestea se întâmplă prin primărie, directori şi firme terţe care câştigă contracte.

Transportul în Bucureşti, că e în comun sau nu, e stricat de toţi oamenii cu maşini

În 2014 am ajuns în China şi după ce am trecut din Hong Kong în Shenzhen am prins ora 17. Odată cu amiaza vin şi marile ambuteiaje de până la trei ore. Ghidul mi-a explicat o chestie simplă pe care a trăit-o şi Bucureşti în anii '90-2000. Oamenii au început să câştige mai mult şi au vrut mai mult, de la case mai mari la maşini mai scumpe, mai bune şi mai multe. Bucureşti are acum prea multe maşini, faţă de cât i-ar trebui, că oamenii vor să meargă cât mai comod posibil. 

Poţi să priveşti cu nostalgie la străzile din comunism ale României sau cu admiraţie la ce se întâmplă în Vest, dar în ambele sisteme s-au impus restricţii. Transportul în comun ar trebui să fie cel care să preia angajaţii, studenţii, săracii şi pensionarii, astfel încât să nu mai umple aceştia străzile cu maşini. Printre autobuze şi tramvaie se pot pune şi piste de biciclete, dar cu cât sunt mai multe maşini, cu atât e mai dificil.

Chiar şi în condiţiile din prezent, dacă ar fi mai puţine maşini pe străzi, autobuzele ar ajunge mai repede. Tramvaiele n-ar trebui să mai stea în curul unei coloane de maşini aşezată pe şine, iar troleibuzul n-ar mai trebui să ocolească fiecare idiot care parchează paralel cu magazinul sau restaurantul la care are nevoie să ajungă şi nu se poate deplasa puţin.

Şi mai e o chestie: românii sunt extraordinar de zgârciţi şi de superficiali. N-ar plăti o parcare subterană, dar dintr-un salariu de 1.000 de lei pe lună ar căuta să fumeze un pachet de ţigări pe zi şi să mănânce prost, crezând că fac economie.

Controlorii RATB sunt mici şefuţi. Săraci şi şefuţi

Foarte rar am văzut controlori înşoţiţi de poliţişti sau jandarmi. În fapt, cred că a fost atât de rar, încât şi OZN-uri am văzut mai des. De regulă, sunt doi-trei care încep să controleze după cât de vulnerabil eşti. Femei, pensionari, elevi, oameni cu probleme de locomoţie, acestea sunt câteva dintre categoriile pe care le vânează. Nu vor să se ia de romi, de bărbaţi care ar putea fi recalcitranţi, de oameni care pot fugi sau care se ceartă cu ei. Sunt ca nişte câini fricoşi care miros frica celor mai mici şi se poartă ca un portar de bloc: şefuiesc cu cine prind, nu neapărat cu cine trebuie.

Toţi vrem să dăm ordine, să ţipăm la oameni şi să ne astupăm complexul de inferioritate cu mici sau mari excese de şefie. Completează asta cu proasta informare de care dau dovadă aproape toţi cei care circulă cu RATB-ul şi obţii un cocktail care duce la abuzuri ilegale.

În 2011, reluat în 2013, Viorel Ilişoi publica un reportaj despre controlori, încercând să îi umanizeze. „Controlorii n-au nici obligaţia, nici tupeul să se lege de chilipirgii, aşa că – bag de seamă – mai bine îi ocolim, ca să nu îi înfuriem şi mai tare pe călători", scrie el în articol. Şi ştii de ce fac asta? Că salariul lor începe de la 900 - 1 000 de lei până pe la 1.500 de lei şi n-au niciun interes să fie judecători echidistanţi cu toată lumea. E suficient să se agite prin preajma unora, să îi sperie pe alţii şi pot numi ziua aia una bună.

Asta nu se va schimba prin neplata biletului, ci printr-un sistem eficient de instruire şi printr-o salarizare mai bună. Cea din urmă nu se va întâmpla prea curând, că la RATB încă se fură cu basculanta, aşa că măcar învaţă tu ce ai de făcut. Şi data viitoare când mai zici că vreun controlor e nebun, să îţi aduci aminte că unii oameni au considerat o ţigară electronică pericol de moarte.

Cardurile trebuiau să fie cea mai bună idee - minus furtul pe seama proiectului

Transportul în comun n-ar trebui să fie organizat pe caste sau pe regii care concurează una cu alta, că altfel ar fi cazul să avem Uber cu autobuze. Transportul acesta trebuie să le asigure cetăţenilor o deplasare cât mai rapidă în orice colţ, fie că se face pe stradă, fie că e pe şine.

Cardul pe care dai bani acum şi pe care încarci lunar călătorii avea două rosturi pe lume: să unifice sistemele de taxare RATB şi Metrorex şi să fie refolosit de la lună la lună. Nu s-a întâmplat prea bine primul punct, deoarece interesul buzunarului propriu a fost mai mare decât trebuia şi s-a ajuns la anularea sau amânarea ideii. De altfel, Metrorex a dat-o în bară şi cu sistemele automate de eliberare a cartelelor, unde nu poţi plăti cu cardul. În 2016!

Astfel, dacă străzile ar fi mai libere, autobuzele mai multe şi la metrou nu s-ar sinucide nimeni, într-o oră ar trebui să fii capabil să ajungi din orice punct în orice punct al Capitalei.

Nu se întâmplă asta doar aici şi România nu are singurul mare oraş în care e o problemă.

Din cauza lobby-ului practicat de petrolişti şi a prea puţinelor măsuri de gestionare a transportului, America de Nord e plină de maşini, dar fără prea multe alternative. Crezi că Uber a pornit din San Francisco, pentru că dădea bine la CV? Nu, a pornit de acolo, deoarece sunt extraordinar de mulţi oameni care câştigă peste medie, nu vor neapărat maşini, dar vor să compenseze cumva lipsa de autobuze, metrouri şi tramvaie, aşa că aleg un taxi. Dacă taxiul poate fi comandat prin aplicaţie, plătit cu cardul şi poţi împărţi costul cu un prieten sau coleg, cu atât mai bine.

E nasol să trăieşti în România şi mai ales în Bucureşti. Cineva tot va încerca să te fure, cum şi tu încerci să furi curent, de la RATB, internet. E un haos în care ai spune că nu e în regulă să-ţi dai interesul, oricum e o ţară cu termen de valabilitate deja pus şi trebuie doar să aştepţi, să pluteşti ca un nufăr pe acest jeg şi nepăsare.

Însă când te mai minunezi de ce se întâmplă în afară, adu-ţi aminte de acest text al lui Vintilă Mihăilescu plin de perle şi caracterizări ale României. „Scoţianul Ronnie Smith s-a apucat chiar să scrie o carte despre toată tărăşenia aceasta: «Scriu o carte despre egocentrism şi am început-o aici pentru că e cel mai bun loc pentru a-l studia. Nu pot încă să explic cum oamenii care au legături cu familiile lor pot fi în acelaşi timp atît de egocentrici; este aproape imposibil să-i faci pe români să lucreze în echipă» – constata acesta".