INTERVIU Metamorfozele românului cu doi copii care a decis să se facă femeie. Surprinzător, fetele au ales să rămână cu ea

INTERVIU Metamorfozele românului cu doi copii care a decis să se facă femeie. Surprinzător, fetele au ales să rămână cu ea

Foto Arhiva personală

La prima vedere, era un bărbat obişnuit. A cunoscut o fată la 17 ani de care s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu ea. În 17 ani de căsnicie a făcut doi copii. Două fete care azi au 15, respectiv 11 ani. După un divorţ nu tocmai lin, la sfârşitul anului trecut Alex şi-a luat inima în dinţi şi a hotărât să traziţioneze în femeie.

Tatăl celor două fete, Adina şi Alessia, a hotărât să nu-şi mai înfrâneze pornirile lăuntrice şi să tranziţioneze în femeie. O femeie transgender, aşadar, ai cărei copii au optat, surprinzător, pentru ea şi nu pentru mama biologică. O poveste de viaţă unică prin tot ceea ce presupune ea, de la experienţele de viaţă şi în societate până la trăirile interioare ale unei persoane.

Alexa spune că tranziţia spre genul feminin nu a îndepărtat-o de copiii ei, ba din contră.  Acum ea îşi mai doreşte doar trei lucruri: să facă operaţia de schimbare de sex pentru a-şi finaliza tranziţia, să redevină bucătarul care era odată şi să îi ajute pe cei care sunt ca ea.

Adevărul:  Cum ai „descoperit” că eşti Alexa şi nu Alex?

Alexa: Încă din copilărie mă simţeam mai feminin decât ceilalţi băieţi. Luam hainele, tocurile şi rujurile de la mama. Pe la 15 ani am realizat că nu mă identific ca băiat. Atunci am avut prima experienţă sexuală, care a fost cu o colegă. Efectiv nu m-am regăsit. Nu m-am simţit ok în postura de băiat în acel moment de intimitate. Abia de la 27 de ani încolo am înţeles ce sunt cu adevărat. La început am văzut un documentar despre o persoană transgender din Statele Unite care şi-a făcut schimbare de sex, iar după aceea m-am documentat mai mult.  Am cunoscut alte femei transgender şi mi-am zis că eu vreau să  fiu ca ele.  Nu a fost uşor.  Multe dintre ele nu m-au luat în serios când le-am cerut ajutorul, adică nici nu m-au băgat în seamă.

Ai fost căsătorită timp de 16 ani cu o femeie. Cum a fost acea perioadă pentru tine ?

A durat ceva timp până să accept şi să îmi fac curaj pentru a porni tranziţia către a deveni o femeie.  Am fost căsătorit cu o femeie timp 16 ani de zile. Am tras de această relaţie pentru că îmi asumasem  statutul de membru al unei familii. Avem două fete împreună, Adina de 15 ani, şi Alessia de 11, de care trebuia şi trebuie să avem grijă. Am zis că nu pot să mă pun pe mine înaintea lor. Pe fosta mea soţie, Andrea, am cunoscut-o când aveam 17 ani. M-a atras pentru că în ea vedeam fata care eu îmi doream să fiu. M-am regăsit în toată feminitatea ei. În momentele de intimitate simţeam că parcă facem schimb de corpuri. Cred că şi asta m-a făcut să rămân alături de ea pentru atâta timp - până într-o zi când ea s-a gândit să plece de acasă. Asta este altă poveste. Oricum, despărţirea noastră nu s-a produs din cauza tranziţiei mele, care a început mult mai târziu. Atunci arătam ca Alex. Pur şi simplu, ea nu a mai vrut să continue. M-am luptat să o aduc înapoi. Luptau şi Alex şi Alexa în acelaşi timp. M-am gândit în primul rând la fete. Pentru ele am încercat să o chem înapoi, dar a fost în zadar. Ce-i drept am avut nişte ieşiri, rare, extraconjugale cu bărbaţi ca să pot să scot la suprafaţă femeia din mine. Nu mă simţeam ok cu ceea ce făceam. În orice caz, motivaţia mea nu era sexul propriu-zis. Voiam doar să fiu eu, să fiu liberă. Pentru mine erau nişte momente de evadare. Am încercat să îi spun, însă mi-am dat seama că nu m-ar înţelege, că nu pot comunica despre asta sub nicio formă.  După ce m-a părăsit, am plecat pentru câteva luni în Germania să lucrez ca bucătar. Acolo am cunoscut mai multe persoane trans, iar asta mi-a dat curaj să încep tranziţia. Ceea ce am şi făcut după ce am revenit în ţară.

Cum au reacţionat fiicele tale vizavi de tranziţie?

Este incredibil, minunat felul în care au reacţionat faţă de toată schimbarea prin care am trecut şi trec în continuare. Copiii mei, nişte oameni de 11 şi 15 ani, înţeleg mai bine aceste schimbări decât majoritatea adulţilor. Mi-au spus că acum sunt mai calmă, mai liniştită. Cred că am devenit şi mai maternă, odată cu tranziţia spre femeie. Cel puţin, Adina, fata mai mare, mi-a spus că îi place mai mult de mine aşa. Şi Alessia crede la fel. Ea acum este, însă, în faza emo tipică pentru adolescenţi. Suntem foarte bune prietene, doar că e o perioadă ceva mai dificilă pentru ea la fel cum este pentru orice adolescent. Şi Adina a trecut prin asta.

Cum a evoluat relaţia cu fosta soţie după ce ai început tranziţia?

Când a început tam-tamul cu divorţul s-a dus şi a cerut un ordin de restricţie împotriva mea. A spus că sunt un pericol pentru copii, că umblu cu cuţitul după mine, că am ameninţat-o cu moartea pe ea şi pe copii. Ori ea nu a fost o femeie atinsă, nici măcar din greşeală. Ar fi fost ca şi cum mă răneam pe mine. Dacă eram o persoană violentă, nu cred că fetele ar fi ales să rămână cu mine. Când s-a judecat procesul pentru custodie a adus în instanţă ca dovezi fotografii cu mine îmbrăcat în travestit pe care le găsise pe un site. A crezut că astfel o să convingă instanţa să îi dea ei copiii. Ea mă identifica ca fiind un «gay nenorocit, frustrat».  Judecătoria a decis însă să ne dea custodia comună. Eu, spre deosebire de Andreea, aveam două locuri de muncă la data respectivă. Lucram ca bucătar la nişte restaurante din Bucureşti. Culmea este că judecătorii au decis ca fetele să trăiască la ea, într-o garsonieră de 16 mp, nu într-un apartament cu două camere, unde trăiam eu. Orişicum, dorinţa fetelor a fost să stea cu mine, aşa că au venit la mine. 

S-a schimbat viaţa ta şi în alte privinţe după ce ai început tranziţia?

Din păcate, nu mai lucrez de la începutul lunii decembrie. În acea perioadă am început tranziţia. Le-am spus şi patronilor de treaba asta, iar ei mi-au sugerat că ar trebui să plec. Nu am făcut scandal. Am zis că nu am nicio probă pentru a arăta că ei mă discriminează. Mi-au zis că nu o să mai am prestanţă ca bucătar-şef în faţa angajaţilor dacă o să devin femeie şi că e mai bine să îmi dau demisia. De atunci mi-a fost greu să îmi găsesc un loc de muncă în domeniul acesta sau în oricare altul. Cum nu m-am mai ascuns că sunt o femeie transgender, potenţialii  angajatorii erau reticenţi. Îmi ziceau că «poate, că staţi să vedem, trimiteţi-mi  mai întâi o poză pe whatsupp» şi tot aşa. 

Atunci aveam şi trăsăturile masculine mai evidente. Pentru ei eram doar un nebun care voia să lucreze ca femeie. Până la urmă,  după ce am depus CV-uri şi cereri pentru un loc de muncă în disperare, în luna mai am reuşit să mă angajez la un restaurant din zona Victoriei. Le-am subliniat faptul că sunt o persoană trans, iar ei au zis că nu e nicio problemă şi că să mă duc la probă. Eram încântată. Ei nici nu m-au mai chemat la interviu. Mi-au spus să vin direct la probă. Zis şi făcut. Am dat proba şi mi-au zis că sunt mulţumiţi de mine. Urma să preiau jumătate din bucătărie, adică să fiu şefă pe o tură. Cealaltă tură era condusă de altă bucătarăreasă cu care nu am avut tangenţe. La conducerea întregii bucătării, însă, era un om răuvoitor. Mi-a adresat multe cuvinte urâte şi jigniri cu privire la identitatea mea de gen. Am încercat să nu dau importaţă. Cel mai tare m-a afectat faptul că se lua de munca mea fără motiv. Eu preparam o bucată de carne şi el venea şi îmi zicea că nu e bine făcută şi că să o tai ca să-mi arate că are el dreptate. Eu am refuzat. Am zis că nu pot să tai carnea pentru că e urât să o dau aşa clientului.

Până la urmă, mi-o tăia el şi vedea că este bine făcută, deci că am dreptate. A făcut tot posibilul să mă saboteze ca să fiu dat afară. Patronul a fost înţelegător cu mine. El nu m-ar fi dat afară. Problema este că a trebuit să aleagă între mine şi alţi doi angajaţi. Şi atunci am plecat eu. Acum am multe datorii. Nu ştiu cum o să le plătesc. Până acum, era să fiu dată afară din casă de două ori pentru că nu mi-am plătit chiria. Am avut mare noroc pentru că m-au sprijinit financiar şi nu numai cei din comunitatea LGBT.

M-au ajutat Patrick Brăila (un bărbat transgender), Dani Prisăcariu (persoană nonbinară, adică care se identifică cu genul neutru), Accept şi Mozaiq (ONG-uri care militează pentru drepturile celor din comunitatea LGBT) . Dar ajutorul ăsta nu poate să vină la nesfârşit. Nu este o situaţie uşoară. Pe de altă parte, nici nu pot să renunţ la identitatea mea de femeie, la unghii, la păr... Pentru mine ar fi ca şi cum m-aş mutila. Nu mulţi au avut norocul meu. Multe persoane trans s-au apucat de  prostituţie pentru că nu altă opţiune ca să se întreţină. Ajung în această situaţie din disperare, pentru că nu le angajează nimeni. Eu am început să fac de curând stand-up comedy. Nu este în stilul caracteristic, ci duce mai degrabă spre satiră. Am avut două reprezentanţii până acum. Prima a fost pe 28 iulie. Chestia asta mă ajută mai mult psihic, decât financiar. Glumele sunt despre viaţa mea de transgender, despre ce înseamnă să fii din comunitatea LGBT. Eu nu cer bani de intrare că nu sunt vreo vedetă.  Îmi iese câte un milion sau două din donaţii. Fiecare îmi lasă cât vrea.

Cum te vezi în viitor?

În primul rând vreau să îmi fac operaţia de schimare de sex pentru a mă simţi pe deplin femeie. Ceea ce este destul de greu de realizat în ţara noastră. Rareori se face pentru că este o intervenţie destul de riscantă. Plus că sunt nişte costuri enorme. Ca să mă operez îmi trebuie 25 de mii de euro. Cât despre planul profesional, nu ştiu dacă voi mai reuşi să mă angajez ca bucătar. Visul meu este să deschid un restaurant unde să angajez persoane transgender. Eu ştiu ce înseamnă să fii transgender şi cât de greu te acceptă oamenii din jur. De asta vreau să ne ajutăm între noi. Merităm să existăm şi să ne putem câştiga existenţa fără a fi excluşi socio-profesional. 

 

 

citeste totul despre: