Dumnezeul tuturor este gol

Fără zei, ar fi o nenorocire: am fi singurii responsabili de faptele noastre. FOTO Răzvan Băltăreţu

Singura certitudine a multor oameni în aceste zile e moartea. În Franţa s-a murit şi nu pentru libertatea de exprimare, ci din cauza unor oameni care au luat credinţa în lege proprie. Totuşi, nu religia sau armele, nu Mahomed au ucis, ci oamenii.

O poruncă dintre cele 10 ale creştinilor spune că nu trebuie să îţi faci chip cioplit, nici vreun fel de asemănare după zei şi nici să te închini lor. Creştinii au încălcat porunca prin Evul Mediu, când au împânzit bisericile cu icoane şi au văzut sfinţi acolo unde nu sunt. Au ajuns apoi oamenii să se închine la dale de beton şi trunchiuri de copaci în care li s-ar fi arătat Dumnezeu. Pentru musulmani, zeul şi profetul n-au chip, dar umoriştii din alte ţări le-au dat o formă şi nu în cea mai bună ipostază de cele mai multe ori. Dacă în ţările din Europa am ajuns ca atunci când nu ne place o glumă să ignorăm umoristul sau doar să-l înjurăm, se vede treaba că în alte ţări, în alte credinţe şi în alte minţi mai înguste, nu se ştie de glumă. Nu Allah sau Mahomed au ucis cu arme de foc oameni în Paris, ci oameni care au luat în interpretare proprie credinţa şi au căutat să verse sânge ca să spele blasfemia care s-a aşternut pe goliciunea lui Mahomed expusă pe coperta publicaţiei „Charlie Hebdo“.

Făceau şi creştinii aşa ceva în vremurile în care credeau că prin săbiile lor bagă credinţa în inimile orientalilor păgâni. După atacul din Paris observăm că religiile şi credinţele n-au vârste egale şi nici oamenii n-au înţelegere pentru glumele altora. Musulmanii sunt împotmoliţi în tradiţii vechi, nepotrivite societăţii globale cu care trebuie să colaboreze şi în care trebuie să trăiască, pe când creştinismul a fost forţat din interior de oamenii săi să se schimbe. Nu s-a schimbat fără judecări în pieţe publice şi arderi pe rug ori tortură, dar prin perseverenţa multor oameni de-a lungul multor secole a ajuns la gradul de relaxare din prezent.

Totuşi, nici în acest prezent relaxarea nu este uniformă. Avem în Vatican un papă pregătit să conducă biserica catolică după chipul vremurilor, pe când în Est avem patriarhi şi preafericiţi gata să clădească chipuri şi mai mari unor zei de care oamenii se îndepărtează generaţie cu generaţie. „Dai un ban, dar iei ceva frumos“, spunea Dan „Preafericitul“ Ciobotea. Bărboşii săi au luat ceva frumos şi stau la căldura maşinilor scumpe, şi credincioşii stau la pupat moaşte şi icoane făcătoare de minuni tot sub semnul credinţei. Spre deosebire de ţara noastră, Franţa e un exemplu de stat laic şi asta le-a permis celor de la „Charlie Hebdo“ să aibă o libertate de exprimare de invidiat. Ei şi-au folosit-o la adresalui Mahomed şi credincioşilor săi, nu pe cât de des cred oamenii când doar despre asta se vorbeşte. Au vrut să arate astfel că zeii sunt la fel de goi în orice religie, iar din ceruri nu cad fulgere când zici lucruri rele despre ei.

Te joci cu viaţa obişnuită, dar cu viaţa veşnică?

Ei s-au jucat cu fapte de viaţă, dar se poate să fi uitat că nu te joci cu viaţa veşnică. Singurul lucru imens şi universal promis de religie e acesta: veşnicia în huzur, fie că se face cu hoarde de virgine care abia aşteaptă bravul credincios, fie că se face cu norişori albi şi lipsa grijilor. Tu ai ucide pentru o viaţă veşnică îmbelşugată?

Crima este condamnabilă, dar dacă astfel speli onoare pătată a profetului şi primeşti în paradis un loc călduţ la piept de virgină poate să pară un act justificat. Poate să pară în anumite minţi. Nenorocirea este că zeii nu dau nimic şi nu ar trebui să ne mai influenţeze cu nimic societatea. S-au dus acele decenii în care ceata creştină trebuia să fie unită, creând arme şi strategii militare pentru a pedepsi ca la carte ceata musulmană care se închină la pietre, dar nu sunt pietre atinse de Moise, Iisus & comp. ca ale creştinilor.

Avem alte preocupări şi interese în prezent ca să ne mai ciondănim pe subiectul „ba zeul meu e mai tare, i-o trage la al tău de nu se vede!“. Totuşi, sunt astfel de momente ca în Paris când acest raţionament e dat peste cap. Sunt încă oameni la acel nivel când se gândesc că e firesc să pedepsească cu maceta şi Kalashnikovul în mână pe necredinciosul din cealaltă ceată doar pentru că a zis lucruri nepotrivite despre prietenul său imaginar din ceruri.

Dumnezeu, sub orice formă a sa, este o chestiune sensibilă. Chiar dacă în mare parte a zis de bine, de iubire şi apropiere, au mai fost momente în care moartea a rămas o soluţie bună. Potopul lui Noe şi exodul evreilor din Egipt sunt doar două, când acest zeu a găsit de bun augur să înece în apă, sânge şi boli duşmanii. Credincioşii săi de ce n-ar pedepsi extrem duşmanii, judecându-i după propria minte şi nu după vreo carte sau după vreo normă de bun-simţ?

Fără zei, ar fi o nenorocire: am fi singurii responsabili de faptele noastre

Educaţia ar îneca până la urmă şi mitul zeului care ne iartă toate păcatele, dacă uneori ne aducem aminte să-i facem câteva servicii, o jertfă şi trei cruci. Aceeaşi educaţie ne-ar învăţa că libertatea de exprimare este esenţială în societate, iar atunci când ea te deranjează nu e o soluţie bună să iei lopata, mitraliera sau toporul ca să-l faci pe celălalt să tacă. În egală măsură, educaţia ne-ar mai aduce ceva: măsura evidenţei. Este evident că „Charlie Hebdo“ n-a publicat celebrele sale caricaturi doar pentru că a găsit în acele subiecte izvoare nesecate de umor. Le-a publicat ca să provoace şi, eventual, să le arate oamenor orbiţi de credinţă că se închină la inorogi şi icoane fără suflet.

Mahomed dezbrăcat şi pus pe coperta unui săptămânal este suficient de radical. Iisus ieşind dintre picioarele maică-sii e la fel de radical. Totuşi, cum ziceam mai sus, religiile n-au aceeaşi vârstă şi credincioşii lor nu judecă umorul cu aceeaşi măsură şi sub aceleaşi legi ale firii. Dacă e sau nu umor ce făcea „Charlie Hebdo“ este discutabil. Pentru cele câteva mii de cititori era umor sau cel puţin conţinut consumabil. Fie cum o fi, acei angajaţi trăiau din munca asta, semn că nu mergea atât de prost şi nu erau acolo doar ca să facă mişto de zei.

Pe cât de liberi s-au exprimat însă acei caricaturişti, pe atât de nepoliticoase şi ipocrite sunt actualele societăţi presupus civilizate. Susţinându-se unii pe alţii, anumiţi lideri s-au ţinut la braţ manifestând pentru libertatea curmată cu gloanţe. Unde este însă libertatea această când vine vorba de minorităţi? Fiecare ţară le are pe ale sale şi le integrează cu greu în societatea sa. De asemenea, câtă libertate au homosexualii din Rusia sub regimul prietenosului Vladimir „JeSuisCharlie“ Putin? La fel, câtă libertate de exprimare există în statele lui Barack „Politically Correct“ Obama, când oamenii pot fi jefuiţi, bătuţi şi ucişi de poliţie pe simplele argumente că au prea mulţi bani la ei, deci fac trafic de droguri, şi par periculoşi fiind şi negri? În aceleaşi state sunt la modă glumele cu grasul de Kim Jong Un, dar nu sunt privite cu ochi buni cele despre persoanele „stresate gravitaţional“.

Martiriul e depăşit

Niciun om nu e sfânt, nici caricaturiştii „Charlie Hebdo“, nici atacatorii, dar libertatea aceasta de exprimare are tonuri de gri şi fiecare om şi fiecare societate le trasează pe ale sale. Numai fanaticii judecă în alb şi negru, dar există această predispoziţie şi în statele civilizate acum. Folosind cadavrele oamenilor ucişi de nişte dezaxaţi, vor ridica iar şi iar legi ale supravegherii. Vor să ne protejeze, arătându-ne cu degetul sângele de pe asfalt şi nelibertatea din ţările periculoase.

Se va mai muri mult din cauza diferenţelor de credinţă, se vor mai porni şi conflicte din cauza teroriştilor. Ceea ce se întâmplă în Franţa în aceste zile e o schiţă la care trebuie să ne uităm şi să nu ne pripim. De o parte şi de alta e un show. Statul vrea să arate că poate pune bocancul pe gâtul oricărei ameninţări, iar atacatorii (oricare or fi ei) vor să arate că pot teroriza ţări şi milioane de locuitori doar prin câţiva oameni. Chipurile terorii s-au tot plimbat pe TV-uri şi reţele sociale în aceste zile, iar oamenii au văzut care sunt semnalmentele unor terorişti. La supermarket se vor uita cu atenţie la tipul din faţă. Pe stradă se vor uita cu atenţie la trecători. De sus însă niciun zeu nu va privi spre oameni şi cu mâna să-i dea de o parte şi de alta pe mişei, pe nebuni, pe curajoşi şi pe cei ce pot prinde un loc în Rai.

Suntem singuri pe acest Pământ, suntem tot mai mulţi şi încă n-am încetat să ne omorâm între noi. N-am învăţat să ne jucăm frumos şi când ne îmbufnăm, ne răzbunăm. Nu Mahomed a ucis oameni, nu Moise a înecat în mare şi în urgii egiptenii, ci oamenii înnebuniţi să facă dreptate până la capăt.