Cine se poate programa pentru vaccin. A doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19 ajunge astăzi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început imunizarea FOTO gov.ro
A început imunizarea FOTO gov.ro

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat luni că a fost deschisă pagina de internet unde românii se pot programa pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19.

Programările în platforma de programare pentru vaccinare programare.vaccinare-covid.gov.ro/ sunt disponibile doar pentru persoanele din etapa I, adică acele persoane care îşi desfăşoară activitatea în domeniile sănătăţii şi social, fie că este vorba despre sistemul public sau de cel privat.

Autorităţile precizează însă că pentru etapa 1 înscrierile se realizează la nivelul persoanelor juridice. Mai exact, fiecare instituţie îşi desemnează nişte responsabili care să facă programarea centralizat pentru personalul care doreşte să se vaccineze. Paşii pe care trebuie să îi parcurgă persoana care înregistrează programări sunt prezentaţi în Manualul de utilizare. Prin urmare, înscrierile nu se fac individual, ci de către instituţiile unde lucrează persoanele respective.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat luni că a fost deschisă pagina de internet unde românii se pot programa pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19. 

Cine se poate programa pentru vaccin

Potrivit datelor transmise de autorităţi, în prima fază se pot programa pentru vaccin cei din domeniul sănătăţii şi social - sistem public şi privat:

a) personalul din spitale şi unităţi ambulatorii, respectiv personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal

administrativ, securitate şi pază şi alte categorii;

b) personalul din sistemul de medicină de urgenţă: ambulanţă, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;

c) personalul din medicina primară – din reţeaua de medicină de familie, medicină şcolară şi asistenţă medicală comunitară;

d) personalul din laboratoare, farmacii şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii;

e) personalul din serviciile stomatologice;

f) medici rezidenţi, elevi şi studenţi cu profil medical;

g) paramedici şi alţi voluntari care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare;

h) personalul de îngrijire care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale şi medico-sociale;

i) personalul care acordă îngrijiri medicale şi sociale la domiciliu;

j) personalul din serviciile de sănătate publică şi anume din Institutul Naţional de Sănătate Publică, Direcţiile de Sănătate Publică;

k) personalul din unităţile sanitare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie;

l) personalul din centrele de dializă şi transfuzii;

m) personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

A doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19, peste 140.000 de doze, va ajunge, marţi, în România. „Din informaţiile furnizate de firma producătoare, 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor sosi mâine, 29 decembrie, în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca“, a transmis, luni seară, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Astfel, în jurul orei 7.50, pe Aeroportul "Henri Coandă" din Otopeni vor ajunge dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.

În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.

Vaccinurile vor fi transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, a precizat CNCAV.

Cantităţile de vaccin vor fi distribuite astfel: Bucureşti: 40.950 de doze, Iaşi: 25.350 doze, Cluj-Napoca: 29.250 doze, Constanţa: 8.775 doze, Craiova: 12.675 doze, Braşov: 12.675 doze, Timişoara: 10.725 doze.

Citeşte şi:

Primul vaccin anti-COVID-19 a fost administrat la Constanţa. Dr. Sorin Rugină, primul imunizat VIDEO

România are cea mai modernă flotă de ambarcaţiuni de salvare din Europa, pentru instruirea marinarilor

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite