Cine alunecă azi pe gheaţă se căsătoreşte anul acesta. Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează
0
În 6 ianuarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează, ultima sărbătoare de iarnă.
În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se sfinţeste Agheasma Mare. Creştinii ortodocşi pot lua pe nemâncate din Agheasma Mare în perioada 5 ianuarie - 14 ianuarie. Aceasta este folosită în Ajunul Bobotezei la sfinţirea caselor credincioşilor si a locuitorilor acestora. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi crucea şi troiţele, clopotul, vasele şi veşmintele liturgice.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Potrivit scrierilor, în 6 ianuarie, Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", " Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", care provine din limba greacă şi înseamnă "arătare", "descoperire", "revelare".
La Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai multi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Apă cu puteri miraculoase
Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. "Agheasma mare" se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de "Sfinţirea cea mică" a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.
Fetele îşi visează ursitul
Iniţial, în Răsărit, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Naşterea Domnului. Din secolul al IV-lea a fost adoptată şi în Biserica apuseană, fiind cunoscută şi ca "Sărbătoarea celor trei magi". Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus, şi 6 ianuarie, pentru Bobotează.
În tradiţia populară, după mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu Chiralesa de Bobotează, iar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, atunci când erau vizaţi doar cei care purtau numele sfântului. La Sfântul Ioan se încheiau sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intrau în ritmul normal al lucrurilor şi vremurilor.
De asemenea, se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.
De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există un obicei, numit "Udatul Ionilor", întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.
Iordănitul femeilor
În satele din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fântână sau dintr-un râu.
În noaptea de Bobotează tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc. Busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Boboteaza pot fi sigure că se vor mărita în acel an.
Boboteaza în Transilvania
În satele transilvane, ziua de Bobotează capătă semnificaţii magice: cerul se deschide, este singura zi din an în care, se spune, animalele vorbesc pe înţelesul oamenilor, iar fetele tinere îşi pot visa ursitul.
6 ianuarie. Este ziua în care casele gospodarilor din întreaga Transilvanie primesc binecuvântarea preoţilor, iar apa râurilor şi a fântânilor este sfinţită.
Un obicei păstrat nealterat de secole este sfinţirea apei fântânii din centrul satului. „După liturghia din biserică, preotul merge în centrul satului şi sfinţeşte fântâna, iar sătenii iau apă şi o duc acasă. Peste an, la boală sau încercări, beau câte puţin din apa sfinţită de Bobotează", explică etnologul Janeta Ciocan.
În fiecare an, preotul porneşte de la o altă casă. „Există şi acum credinţa populară, de multe ori adeverită, potrivit căreia cineva din ultima casă din sat care a fost sfinţită va muri în acel an. Din acest motiv, preotul începe de la case diferite", explică etnologul.
Masă bogată, în aşteptarea preotului
Gospodinele îl aşteaptă pe preotul care le va sfinţi căminele cu masă îmbelşugată, pregătită exact ca în ziua de Crăciun. În plus, femeile aşează boabe de grâu, porumb, dar şi fân sub faţa de masă. „Acest obicei este legat de belşugul din gospodărie. Preotul trebuie neapărat să guste din bucate, pentru ca întregul an să le meargă bine celor din casă. Boabele de porumb sunt şi ele sfinţite, preotul ştie că ele stau ascunse sub faţa de masă, iar după plecarea acestuia gospodinele le aruncă iute la animale. Astfel, animalele vor fi ferite tot anul de boli, iar găinile vor sta în cuibar", mai spune Janeta Ciocan.
Gospodinele îi dădeau, pe vremuri, preotului, o recompensă simbolică: un scul de cânepă. „Din acel scul, gospodinele rupeau un fir, pe care îl păstrau şi, la boală, îl ardeau. Bolnavul inhala fumul şi se vindeca", mai spune Janeta Ciocan.
Fir de cânepă sub tocul uşii
În multe sate din Transilvania, s-a păstrat un obicei de Bobotează prin care tinerele nemăritate îşi pot visa ursitul. În aşteptarea preotului, fetele ascund câte un fir de cânepă sub tocul uşii. După plecarea preotului, ele-şi leagă acel fir de inelar, împreună cu o crenguţă de busuioc, iar în noaptea de 6 spre 7 ianuarie se spune că vor visa chipul celui ursit.
Pe vremuri, la sate, exista şi credinţa populară că fetele care cădeau pe gheaţă în ziua de Bobotează sigur se măritau în acel an. „Acum, credinţa a rămas neschimbată, doar că nici gerul Bobotezei nu mai este cum a fost cândva. Fetelor le rămâne firul de cânepă, deoarece gheaţă nu au pe care să alunece", glumeşte Janeta Ciocan.
Caii sunt lăsaţi liberi
În noaptea de Bobotează şi caii se lasă liberi. Asta, pentru că ei şi lupii sunt singurele animale care pot vedea diavolii, spun etnologii. „Se spune că lupii şi caii sunt capabili să gonească diavolii în ape, de aceea preoţii aruncă cu crucea în apă", explică Janeta Ciocan.
De asemenea, în satele transilvane, în ziua Bobotezei se obişnuieşte să se afume întreaga gospodărie. „Este vorba de purificarea prin foc. Nu doar grajdurile şi animalele se afumă, ci şi căminele şi membrii familiei", încheie etnologul.
Se încarcă comentariile...
