Ştergerea memoriei trecutului, a faptelor reprobabile, a crimelor predecesorilor noştri, nu ne vor face mai buni ci doar mai ignoranţi, gata să repetăm din nou ceea ce considerăm acum că este improbabil, ba chiar imposibil. Pentru că, aşa cum spunea şi Wiesel, „într-un final totul este despre memorie, sursele sale şi magnitudinea sa, precum şi consecinţele sale” asupra modului în care noi ca indivizi şi ca societate ne privim trecutul, ne construim şi reconstruim identitatea. Memoria trecutului ne conturează existenţa, contribuie la modul în care percepem realitatea socială şi ne ajută să ne conturăm viziunea despre viitorul în care vrem să trăim.

Acceptarea trecutului, aşa cum a fost el, păstrarea şi transmiterea mai departe a memoriei holocaustului, precum şi comemorarea evreilor, romilor, homosexualilor şi a celorlalte victime ale acestui proces intenţionat de exterminare în masă este un semn că o societate s-a maturizat şi e gata să îşi accepte faptele reprobabile din trecut. Recunoaşterea greşelilor trecutului este unul dintre primii paşi pentru construirea unei societăţi mai inclusive, tolerante şi care îmbrăţişează diferenţele culturale, etnice, sociale drept factori catalizatori pentru progres şi dezvoltare. Societatea românească încă evită să confrunte în mod real propria vină comună pentru exterminarea evreilor şi romilor din timpul regimului Antonescu şi a statului naţional-legionar. Suntem pe calea cea bună, însă. După ce decenii întregi a refuzat să recunoască rolul său în exterminarea a sute de mii de evrei şi romi, statul român recunoaşte faptele reprobabile din trecut şi a adoptat politici publice pentru protejarea memoriei şi sprijinirea supravieţuitorilor holocaustului. Cu toate acestea, mulţi prea mulţi membrii ai elitei culturale româneşti, precum şi părţi semnificative din populaţie refuză să recunoască sau chiar să ştie despre holocaustul românesc. De la membri ai Academiei Române care evocă mesaje antisemite şi până la lideri politici conservatori care neagă însăşi existenţa exterminării pe teritoriul românesc, semnele că societatea românească nu îşi asumă încă propriul trecut sunt numeroase.

De multe ori, sancţiunile morale, sociale şi legale reale împotriva acestora se lasă aşteptate. Reacţiile publice sunt firave şi limitate la un nucleu al elitei liberal-progresiste, ori vin din partea unor instituţii ale statului care sunt mai degrabă mânate de a arăta partenerilor occidentali că statul reacţionează. Au trecut 13 ani de la publicarea Raportului Elie Wiesel, iar Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România încă trebuie să se lupte împotriva negaţionismului şi antisemitismului.

Memoria Holocaustului: o istorie şi identitate mai inclusivă

Procesul de acceptare a trecutului şi de recunoaştere a Holocaustului din România presupune, de asemenea, şi reconstituirea naraţiunilor istorice pe care le promovăm în învăţământ, societate sau prin cultură. Şi nu numai atunci când ne referim la perioada regimului Antonescu sau a statului naţional-legionar, ci mai pe larg în perioadele anterioare şi ulterioare fenomenului. Recunoaşterea Holocaustului nu presupune doar rescrierea manualelor de istorie pentru a include date şi informaţii despre fenomen, ci şi recunoaşterea şi conştientizarea fenomenului de negare structurală care a caracterizat societatea românească în mare parte din istoria sa postbelică.

Pe lângă aceasta, memoria holocaustului trebuie integrată în cadrul identitar al naţiunii române, împreună cu condamnarea antisemitismului definitoriu naţionalismului românesc. De asemenea, relaţia identitară dihotomică dintre români şi evrei, construită prin diferenţierea românilor de evrei ca aparţinând unor comunităţi politice şi sociale distincte, în linie cu practica naţionalismului romantic german trebuie să fie luat în considerare. Evreii născuţi în România şi care au familii cu vechi origini în România sunt şi au fost parte a societăţii româneşti, parte a culturii româneşti, mari contributori la dezvoltarea societăţii şi economiei ţării. Definirea evreilor ca neaparţinând naţiunii române (folosind un limbaj etnicist în dauna unuia civic) a fost unul dintre factorii catalizatori care a facilitat diabolizarea acestora şi construirea unor discursuri bazate pe un aşa-zis clivaj între românii (buni) şi evrei (răi). Aşadar, soluţia pentru protejarea memoriei Holocaustului şi a trecutului nu constă doar în acţiuni formale de educaţie şi promovare a trecutului, ci necesită o redefinire a naraţiunilor istorice naţionale şi a concepţiei noastre despre ce înseamnă să fii român. România trebuie să urmeze modelul Germaniei, care şi-a restructurat întreaga identitate prin integrarea şi recunoaşterea crimelor regimului nazist.

„I-am spus că nu pot să cred că ar putea să ardă oameni în epoca noastră, că umanitatea nu ar tolera niciodată aşa ceva.” – Elie Wiesel

Refugiaţii: să nu repetăm greşelile trecutului

Modul în care abordăm memoria trecutului ne defineşte identitatea, ne poate spune cine suntem, duce la interiorizarea unor valori şi principii pe care le împărtăşim cu ceilalţi din societate. Identitatea, la rândul ei, ne conturează preferinţele şi comportamentul, ne spune ce este acceptabil şi ce nu. Trecutul ne învaţă cum să acţionăm în viitor. Memoria Holocaustului, lupta împotriva antisemitismului, rasismului şi homofobiei trebuie să ne schimbe nu numai modul în care îi vedem pe cei din societatea noastră, dar şi pe cei străini nouă şi care au nevoie de ajutor. Evitarea greşelilor trecutului presupune compasiune pentru cel diferit şi aflat în nevoie, presupune să nu închidem ochii sau să construim ziduri, presupune să nu negăm suferinţele celor în nevoie.

---

Acest articol face parte dintr-o serie articole de follow-up a programului „Elie Wiesel Study Tour”. Program sponsorizat de către Ambasada SUA în România şi coordonat de către „American Councils for International Education-Romania, cu sprijinul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” şi a Ambasadei Israelului în România. Opiniile din prezentul articol sunt strict ale autorului.

The Elie Wiesel Study Tour is a program sponsored by the U.S. Embassy in Romania and coordinated by the American Councils for International Education – Romania, with the support of the Elie Wiesel National Institute for the Study of the Holocaust in Romania and the Embassy of Israel in Romania.