M-am referit inclusiv la concepţia lui Hegel despre rolul Vicleniei în istorie. Cu simţul comun şi cu bunul lor simţ, cetăţenii au intuit acest fenomen atunci când au vorbit despre „băieţii deştepţi“. Cu contribuţia lui Liviu Dragnea - „deşteptul deştepţilor“ - acestor „băieţi“ li s-au alăturat şi „fetiţele isteţe“, alese şi culese, ca nişte floricele decorative, mai ales de pe plaiurile natale ale Şefului. Cum nu a obţinut majoritatea parlamentară, PSD, adică Liviu Dragnea, s-a combinat cu Călin Popescu-Tăriceanu, un alt specialist în flori şi floricele, ca fervent apărător al familiei tradiţionale. Această asociere (PSD-ALDE) este una capro-varzistă, rezultatul ei fiind „Dragnea şi ai lui“. Preşedintele Klaus Iohannis este un etnic german (sas), dar stăpâneşte foarte bine limba română, încât ar putea să-i dea lecţii Vioricăi Dăncilă şi la acest capitol. Trăind între români, Klaus Iohannis şi-a însuşit şi anumite expresii populare, de largă circulaţie, între care şi expresia „Cineva sau careva şi ai lui“. Expresia ne trimite la un grup restrâns, cu interese proprii sau autogene, şi care se autogestionează, ignorând interesele celorlalţi, ale ţării şi ale românilor, în acest caz. Altfel spus, este vorba de o „gaşcă“, adică de o parte care vrea să stăpânească întregul ţării, sau ţara întreagă.

Am descris în câteva texte mecanismul subtil al Vicleniei, practicată de „băieţii deştepţi“ şi de „fetiţele isteţe“. Este un mecanism complex şi complicat, încât Laura Codruţa Kövesi recunoaşte că i-au trebuit câţiva ani buni ca să descopere strategia subtilă a acestui mecanism. În esenţă, este vorba de relaţia perversă dintre aparenţă şi esenţă sau dintre pretext şi mobil. De la luarea unor decizii concrete, până la elaborarea Legilor în Parlament, pretextul este formulat explicit, deschis şi apăsat, „cu surle şi trâmbiţe“, el fiind în favoarea cetăţenilor şi a ţării. Numai că acest pretext generos maschează mobilul, care este tăcut şi este absolut dubios, el fiind exclusiv în favoarea „găştii“, adică a lui „Dragnea şi ai lui“. Această relaţie perversă a ajuns să fie o strategie a duetului Dragnea-Tăriceanu. Nu este exclus ca duetul să ajungă duel, dată fiind polivalenţa substantivului „politică“, înscrisă între o „zeiţă“ şi o „prostituată“ (sau „curvă“).

Dacă Preşedintele tace, de ce tace, iar dacă vorbeşte, de ce vorbeşte!? Nu este bine nici aşa, nici aşa, şi nu este clar cum ar fi mai bine altcumva.

Unul dintre conceptele cele mai perverse ale PSD, respectiv ale lui Liviu Dragnea, este acela de „stat paralel“. Toată lumea se întreabă oare unde este el, acest faimos „stat paralel“!? Cel puţin Tăriceanu ne spune că nu ştie ce este cu acest „stat paralel“. Răspunsul nostru este foarte simplu, el fiind oarecum evident. Statul paralel este ansamblul tuturor deciziilor, ca şi al Legilor votate în Parlament, dar pe latura lor de mobil ascuns, secret, acesta fiind mascat de generosul pretext reliefat, de ochii lumii, cu „surle şi trâmbiţe“. După cum se ştie de la Geometrie, paralelele se pot înscrie în orice direcţie spaţială, între orizontală şi verticală. Florian Coldea, fostul adjunct al lui Liviu Maior, indiferent dacă intră sau nu intră în categoria „băieţilor deştepţi“, oricum, nu este un băiat prost. Dânsul a afirmat despre „statul paralel“ că este distribuit pe verticală. Am rămas încântat de această precizare, una care intuieşte ceea ce am afirmat eu. Adică „statul paralel“ se află sub (dedesubt de) statul de drept, aşa cum mobilul tăcut se află sub pretextul formulat „expressis verbis“. Deci, pentru a lupta corect cu „statul paralel“, „Liviu Dragnea şi ai lui“ ar trebui să-şi tragă mai multe palme în faţa oglinzii-oglinzilor lor, ca şi în afara acestora.

Preşedintele Klaus Iohannis stă în miezul unui paradox, cultivat mai ales de „Dragnea şi ai lui“, la care se mai adaugă o parte a celei de a patra Puteri, mai ales cei de la Antena 3. Adică, dacă Preşedintele tace, de ce tace, iar dacă vorbeşte, de ce vorbeşte!? Nu este bine nici aşa, nici aşa, şi nu este clar cum ar fi mai bine altcumva. În recenta sa apariţie, Klaus Iohannis face o prezentare sintetică a „stării naţiunii“ la capitolul delicat al finanţelor, al banilor. Axul central al sintezei este balanţa dintre venituri şi cheltuieli. Balanţa nu este echilibrată, întrucât veniturile scad, iar cheltuielile cresc. Datele statistice prezentate sunt luate din documentele oficiale, publicate, ceva cam târziu, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Se dilată sau se contractă metalele în funcţie de temperatură, dar nu pot fi dilatate sau concentrate cifrele aritmetice. Preşedintele dezvăluie şi câteva dintre mecanismele acestei balanţe asimetrice, legate de Programul cu care PSD a câştigat alegerile, ca şi de măsurile luate pentru a implementa acest Program utopic, dacă nu fantasmagoric.

Oare care dintre oamenii politici, mai ales dintre actualii oameni ai puterii, nu se află într-o continuă campanie electorală? La ce visează, oare, acum, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu?

„Soluţia“ generică de corecţie a acestei utopii este recursul la o serie de „reforme“, chiar „revoluţii“- inclusiv cea fiscală -, ca şi declanşarea unor serii de „proiecte“ care, în viziunea lui Liviu Dragnea, expusă la ultimul Congres, bate de la distanţă Cincinalele lui Nicolae Ceauşescu. De pe urma acelora, ne alegeam cu câte ceva sau altceva, de pe urma acestora ne alegem cu „praful şi pulberea“. Prima replică a unui pesedist (dezlipit virtual, apoi relipit de Liviu Dragnea) a fost aceea că Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început campania electorală pentru realegerea dânsului în 2019. Dar, oare care dintre oamenii politici, mai ales dintre actualii oameni ai puterii, nu se află într-o continuă campanie electorală!? La ce visează, oare, acum, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu!? Evident, deocamdată visează să nu ajungă după gratii, acesta fiind mobilul prim, esenţial în acţiunile lor, dar după aceea, oare care este al doilea lor vis!? Nu se gândesc ei la cel mai înalt vârf al Puterii !? Apoi, acelaşi pesedist (aflat între lipire, dezlipire şi relipire) recurge şi dânsul la cifre, la statistici, „Statistica fiind o armă revoluţionară“ (Ulianov). Dar, cifrele date, fără a fi false, vizează aspecte parţiale, unele chiar minore, ale situaţiei statistice globale, prezentată de către Preşedinte pe parametrii ei esenţiali. În sfârşit, atât pesedistul, cât şi un „aliat“ al duetului Dragnea-Tăriceanu, atacă limbajul lui Klaus Iohannis, mai ales acel „Dragnea şi ai lui“. Vom face noi o analiză statistică şi stilistică a intervenţiilor scrise sau orale ale actualilor oameni ai puterii, urmând să vedem care este „mai tare“, cum ar zice Protagoras, străbunicul Retoricii, al cărei ax central este ecuaţia pe Pro-Contra.

Visul secret al celor doi demnitari este acela de a-l aduce pe Klaus Iohannis la condiţia lui Robinson Crusoe, izolat în „insula“ de la Cotroceni.

P.S.: Prin toate măsurile luate, direct sau indirect, cei doi demnitari (Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu) au vizat, uneori în chip nedemn, limitarea atribuţiilor Preşedintelui Klaus Iohannis. Între altele, au recurs la o serie întreagă de Comisii, care îşi depăşesc cu mult atribuţiile parlamentare, specifice şi deci limitate. Profesorul Cristian Pârvulescu, specialist de marcă în domeniu, a atras atenţia că aceste Comisii sunt legitime în SUA, în Congres, tocmai pentru a limita Puterea Preşedintelui, care acolo este foarte mare. Dar, ele nu se justifică în Parlamentul României, dată fiind Puterea limitată pe care Constituţia i-o conferă Preşedintelui. Visul secret al celor doi demnitari este acela de a-l aduce pe Klaus Iohannis la condiţia lui Robinson Crusoe, izolat în „insula“ de la Cotroceni. Apoi, mai văd ei ce mai fac, „Ei şi al lor“.